"Decreteii" - persoanele nascute in perioda 1966-1971, vor avea o pensie de la stat de numai 15% din ultimul venit (Ion Giurescu, CSSPP)
Autor: Bancherul.ro
2012-09-19 15:08
Resursele actuale ale sistemului de pensii de stat vor asigura celor născuţi în perioada 1966-1971, aşa-numiţii "decreţei", o pensie care va atinge cel mult 15% din ultimul salariu, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Ion Giurescu, la un seminar pe tema pensiilor private.
"În România, se ştie că după '90 mentalitatea a fost mult mai redusă şi efectele se vor vedea în viitoarea pensie de peste 15 - 20 de ani, când vor ieşi la pensie cei din generaţia 1966 - 1971. Din calculele noastre, pensia acestora va fi de circa 15% din ultimul venit. Vorbesc de pensia de stat, nu de cea privată. Toţi cei care vor ieşi vor avea şi pensia privată pe Pilonul II. Speranţa noastră este să se majoreze cotele de participare la pensia privată şi să suplimenteze această pensie privată diferenţa faţă de pensia de stat", a precizat Giurescu.
Potrivit acestuia, la ora actuală pensia de la stat acoperă 34,7% din salariul mediu pe economie.
"Atunci va fi o cădere drastică a veniturilor, dacă nu se va face nimic, dar dacă se vor lua măsuri... Eu am tras un semnal de alarmă. Nu înseamnă că peste 15 ani lumea va muri de foame", a adăugat el.
În opinia acestuia, soluţia constă în crearea de noi locuri de muncă, creşterea salariilor actuale, în felul acesta obţinându-se contribuţii mai mari la pensii, dar şi pensiile alternative la Pilonul II şi Pilonul III.
Când s-a gândit noul sistem de pensii, a explicat Giurescu, pensia provenită din Pilonul II trebuia să acopere, în principiu, cam 30% din viitoarea pensie, iar 70% din venitul pensionarului să provină din pensia de stat.
"Din cauza asta s-au creat acele cote de 6%. Suplimentar, poate apărea Pilonul III", a subliniat el.
"După o perioadă de 20 de ani, sumele economisite se vor dubla, iar după 40 de ani de contribuţie, acestea vor fi de 4 ori mai mari decât contribuţiile efective", a mai spus reprezentantul CSSPP.
Vicepreşedintele CSSPP a precizat că, în prezent, la Pilonul II contribuie constant circa 3,5 milioane de persoane, cu o contribuţie medie de opt euro pe lună, deci o contribuţie anuală în jur de 100 de euro, foarte mică pentru a reprezenta pe viitor o pensie sustenabilă.
"Media conturilor la ora asta este în jur de 550 euro pe individ. În 20 de ani de contribuţie constantă cu 3,5%, banii depuşi la sistemul de pensii private obligatorii se dublează. Însă, în lege este prevăzut să crească cota până la 6%, chiar peste, iar atunci normal că sumele vor fi mult mai mari", a spus el.
Reprezentantul CSSPP a mai spus că circa 90% dintre cei care au putut opţional să adere la Pilonul II au făcut acest lucru.
"Legea a spus că cei cu vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani opţional puteau să adere la Pilonul II, iar din aceştia circa 90% au aderat. Cei cu vârste mai mici au intrat obligatoriu în Pilonul II", a explicat el.
Primele contribuţii la sistemul de fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au fost virate în mai 2008.
Datele CSSPP arată că, la finele lunii august, numărul celor înscrişi la Pilonul II a atins 5,7 milioane de persoane, ale căror conturi individuale de pensii cumulează 1,9 miliarde de euro. Valoarea medie a unui cont activ pe Pilonul II se ridică la 562 de euro.
Pe Pilonul II activează nouă fonduri de pensii, fiecare fiind administrat de câte o societate de profil.
Împreună cu fondurile de pensii facultative (Pilonul III), unde nouă administratori gestionează 11 fonduri de pensii faculative, sistemul de pensii private deţine active de două miliarde de euro.
Activele fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) vor atinge peste cinci ani valoarea de 11 miliarde de euro, de la două miliarde de euro la finele lunii august.
"Avansul activelor va fi susţinut din randamentele plasamentelor realizate de administratori, din majorarea contribuţiei virate către Pilonul II (în prezent 3,5%) şi din intrarea de noi participanţi pe Pilonul III", a declarat vicepreşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Mihai Coca-Cozma.
Potrivit lui Giurescu, în România, cota procentuală aplicată sumelor care se virează la sistemul de fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II), în prezent de 3,5%, este cea mai redusă din Europa.
"Şi Macedonia are mai mult, respectiv 6%, în condiţiile în care a scăzut de la 18%", a spus reprezentantul CSSPP.
El a mai arătat că sumele virate în prezent la Pilonul II nu vor acoperi nevoile financiare pentru o bătrâneţe liniştită. "Cine crede asta se îmbată cu apă rece", a spus Giurescu.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Ultima Ora
CEC Bank implineste 160 de ani
CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: 160 de ani în care și-a reconfirmat constant poziția de bancă stabilă, de încredere, care a fost alături de generații de detalii
BRD scumpeste substantial comisioanele
BRD majoreaza semnificativ comisioanele standard aferente operatiunilor derulate la ghisee si online de persoane fizice, precum transferurile, retragerile de numerar sau administrarea unui cont. Comisionul lunar pentru administrarea unui cont curent standard, in detalii
CEC Bank acorda fermierilor credite cu o parte din dobanda subventionata de stat
• CEC Bank este prima instituție bancară care a transmis solicitări către FGCR pentru obținerea acordurilor de finanțare granturi în cadrul Programului guvernamental CEC Bank susține finanțarea agriculturii românești prin acordarea detalii
Patria Bank acorda fermierilor credite pentru achizitia de produse agricole Agrii
Începând cu aceasta lună, Patria Bank oferă în parteneriat cu Agrii soluții pentru fermierii care au nevoie de finanțare pentru achiziția de inputuri agricole și obținerea unor recolte bogate și profitabile, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii
- Taxa de pod Fetesti (peaj) si vinieta de Ungaria (huvinieta) se pot cumpara si din aplicatia CEC Bank
- Din aplicatia BT Pay s-au deschis 10.000 de conturi in 2 luni
- Metoda noua de frauda, cu telefoane primite de la falsi angajati BRD
- Unicredit va opri platile cu cardul la anumiti comercianti, pentru prevenirea fraudelor online
- Bancile isi ajuta clientii care au probleme cu plata creditelor, dupa interventia CSALB
- Afisarea numelui beneficiarului unei plati, disponibila la opt banci
- Banca Transilvania este al treilea cel mai puternic brand bancar din lume
- BCR si-a sporit profitul cu 32%, la 2,3 miliarde lei
- Banca Transilvania a accelerat cresterea in 2023, majorandu-si profitul cu 20%, la aproape 3 miliarde lei
- Banca Transilvania isi sfatuieste clientii cum sa evite fraudele online
Profil de Bancher
-
Gabriel Ghita, Business Development Manager CEE, MasterCard Europe
MasterCard
Declaratii in comunicatele MasterCard: „Cea ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
- Deficitul contului curent, redus cu 17%
- Inflatia a încheiat anul 2023 la 6,61%, semnificativ sub prognoza oficială
- Deficitul contului curent, redus cu o cincime după primele zece luni ale anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
- CEC Bank a preluat Fondul de Garantare a Creditului Rural
- BCR aproba credite online prin aplicatia George, dar contractele se semneaza la banca
- Aplicatia Eximbank, indisponibila temporar
Analize economice
- Rezultatul economic pe 2023, tot +2,1% dar cu 7 miliarde lei mai mare
- România - prima în UE la inflație, prin efect de bază
- Deficitul comercial lunar a revenit peste cota de 2 miliarde euro
- România, 78% din media UE la PIB/locuitor în 2023
- România - prima în UE la inflație, prin efect de bază
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, imediat sub pragul de 50% din PIB la începutul anului 2024
- Deficitul bugetar, deja -1,67% din PIB după primele două luni
- Datoria publică, sub pragul de 50% din PIB la finele anului 2023
- Deficitul bugetar, din ce în ce mai mare la început de an
- Deficitul bugetar după 8 luni, încă mai mare față de rezultatul din anul trecut
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
Stiri economice
- România, total în afara țărilor similare cu deficitul de cont curent
- Producția industrială pe februarie, cu aproape 7% sub cea din urmă cu cinci ani
- Inflația anuală a revenit la nivelul de la finele anului anterior
- Pensia reală de asigurări sociale de stat a crescut anul trecut cu 2,9%
- Producția de cereale boabe pe 2023, cu o zecime mai mare față de anul precedent
Statistici
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
- INS: Veniturile romanilor au crescut anul trecut cu 10%. Banii de mancare, redistribuiti cu precadere spre locuinta, transport si haine
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an
- România, pe locul 2 în UE la creșterea comerțului cu amănuntul în ianuarie 2024
- Comerțul cu amănuntul, în creștere cu 1,9% pe anul 2023
- Comerțul cu amănuntul, în creștere pe final de an
- Comerțul cu amănuntul, stabilizat la +2% față de anul anterior
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Refuz de plată la o benzinărie suma de 103 euro
Mi s-au retras de două ori suma de 48 euro și suma de 103 euro suma corectă este de 48 de euro ... detalii
-
nevoia de banci
De ce credeti ca acum nu mai avem nevoie de banci si firme de asigurari? Pentru ca acum avem ... detalii
-
Mda
ACUM nu e nevoie de asa ceva .. acum vreo 20 de ani era nevoie ... ACUM de fapt nu mai e asa multa ... detalii
-
oprire pe salariu garanti bank
mi sa virat 2500de lei din care a fost oprit 850 de lei urmand sa mi se deblocheze restul sumei ... detalii
-
Amânare rate
Buna ziua, Am rămas în urma cu ratele , va rog frumos sa ma ajutați cumva , soțul a pierdut ... detalii