Virginia Otel, Garanti BBVA: este in interesul bancii sa gaseasca solutii pentru consumatorii cu probleme
Autor: Bancherul.ro
2022-05-30 16:55
- “O soluție negociată prelungește ciclul de viață al relației dintre consumator și bancă.”
- „Nu este în interesul băncii să nu găsească soluții pentru consumatorii cu probleme, nu ne dorim să ajungem la executări silite.”
- „Ceea ce îmi place foarte mult la acest mecanism de negociere este partea de win-win. Adică o soluție care să fie câștigătoare pentru ambele părți, atât pentru consumator, cât și pentru bancă.”
- „Băncile nu trebuie să fie temătoare să dea soluții favorabile consumatorilor pentru că nu există riscul unui precedent în cadrul CSALB. Aici nu ne raportăm la alte soluții sau la soluțiile date de alte bănci.”
- „Judecătorii urmează principiul Pacta sunt servanda – obligațiile contractuale trebuie respectate și nu mai văd dincolo de asta.”
Virginia Oțel - director în cadrul Garanti BBVA, în dialog cu Dragoș Gheorghe - conciliator CSALB și avocat și Irina Chițu - analist financiar.
Reporter: După 6 ani de conciliere între consumatori și bănci, cum apreciați utilitatea CSALB?
Virginia Oțel: Este o inițiativă foarte bună atât pentru consumatori, cât și pentru bănci. Pentru că se economisește timp, având în vedere că soluționarea aceasta alternativă a litigiilor prin intermediul CSALB este mult mai rapidă decât atunci când ai merge pentru o rezolvare a litigiului în instanță. Desigur, și cheltuielile de judecată sunt un argument.
Procedura la CSALB este gratuită pentru consumatori, aspectul financiar fiind foarte important. Cu atât mai mult, consumatorii nu au absolut nimic de pierdut în cadrul unei proceduri amiabile. O soluție negociată prelungește ciclul de viață al relației dintre consumator și bancă. De ce să renunțăm la o astfel de relație pentru anumite neînțelegeri dacă acestea se pot rezolva amiabil? Iar băncile își pot continua relația cu consumatorul.
Reporter: Din punct de vedere al conciliatorului cum ați simțit relația consumator-bancă?
Dragoș Gheorghe: A fost o evoluție permanentă în această relație. Deși în conciliere sunt mereu alte chipuri, avem parte de aceeași piesă, dacă pot spune așa. La început au fost mai multe cazuri când băncile pur și simplu refuzau să intre în negociere cu consumatorii atunci când li se solicita acest lucru.
Reporter: În timpul pandemiei s-a schimbat ceva în această relație? Au fost cazuri de o anumită natură?
Dragoș Gheorghe: Creșterea numărului de cazuri a fost organică. Ea, probabil, s-ar fi produs și în absența pandemiei. Bulgărele de zăpadă care a atras și mai multe persoane care se adresează Centrului crește, indiferent că a fost pandemie sau nu. În pandemie oamenii s-au aplecat mai mult asupra problemelor personale și au zis să încerce și o remediere sau o optimizare a costurilor pe care le au cu creditele în derulare.
Reporter: În acest moment banca are alerte în sistemul intern pentru a vedea când un client nu mai poate să-și plătească rata?
Virginia Oțel: Avem un sistem de monitorizare foarte bine pus la punct și de îndată ce există întârzieri clienții sunt anunțați prin sms-uri, sunt contactați, sunt invitați în sucursale. Încercăm preventiv să găsim o soluție pentru problemele pe care le-ar putea avea clienții. Mai mult decât atât, încercăm să găsim soluții personalizate pentru fiecare pentru că, în funcție de problema cu care se confruntă clientul respectiv, putem să oferim soluții potrivite.
Dacă standardizezi prea mult este greu să răspunzi unor nevoi specifice fiecărui client. Printre soluțiile pe care le putem oferi sunt perioadele de grație, deschiderea unor dosare de restructurare. Nu este în interesul băncii să nu găsească astfel de soluții, nu ne dorim să ajungem la executări silite. În sucursale, colegii care se ocupă cu menținerea relațiilor cu clienții, au și ei această responsabilitate: să-i contacteze și să vadă care este problema, ce se poate face.
Reporter: Cu ce tipuri de cereri vin consumatorii la CSALB?

Dragoș Gheorghe: Cred că jumătate dintre probleme sunt de ordin financiar, cum ar fi o scădere substanțială a veniturilor, probleme în familie care au determinat scăderea veniturilor, cum ar fi decese sau boli grave. Cealaltă jumătate a cererilor, cel puțin cele care se transformă în dosare de negociere și care au ajuns la mine, se referă la dorința de optimizare a costurilor pe care consumatorii le au în contractele de credit.
Rolul nostru, al conciliatorilor, este inclusiv să le explicăm consumatorilor detalii din contractele lor. De exemplu, dacă cineva are un anumit comision, deschidem Ordonanța 50, ne uităm la tipurile de comisioane, vedem care sunt cuantumurile lor. Le explic natura juridică a acestor comisioane și costuri pe care banca le percepe, iar în urma discuțiilor ei se lămuresc.
Chiar dacă pentru consumator concilierea nu a evoluat cum și-a dorit, măcar a plecat lămurit. Încercăm să facem și educație financiară prin intermediul negocierilor propriu-zise. Câștigul față de varianta instanței de judecată este evident. Au fost situații în care unii consumatori au câștigat procesul în fond, au câștigat în apel, dar banca a făcut recurs, iar recursul a casat celelalte soluții. Iar acest lucru i-a obligat la cheltuieli de judecată.
Așadar, după 3 ani și jumătate de proces au ajuns fix în acelalași punct. De ce? Când puteau să se adreseze CSALB, erau informați și știau să nu se înhame la un proces pe care îl vor pierde în cele din urmă. Și nu aveau niciun cost, iar timpul nu era de 3 ani și jumătate. În 2021 timpul mediu de soluționare a unei negocieri în cadrul CSALB a fost de doar 33 de zile, adică o lună.
Virginia Oțel: Trebuie să analizăm și situația anterioară contractării unui credit care provoacă dificultăți de plată unui consumator. Oricine dorește să ia un credit, de la orice bancă, trebuie să facă o analiză detaliată.
Aș face o comparație cu momentul când vrei să îți iei un bun de folosință îndelungată, un televizor. Ce faci, te duci pur și simplu și îl cumperi? Nu cumva faci înainte o analiză a pieței să vezi cât costă, care sunt caracteristicile tehnice, are sau nu garanție, are servicii post-vânzare? Așa aș sugera să se întâmple și când cineva accesează un credit. Să verifice condițiile, dobânzile, comisioanele, asigurările. Trebuie să-ți cumperi un produs pe care ți-l permiți, astfel încât viața ta să nu aibă de suferit.
Din același motiv și banca face, la rândul său, analiza de bonitate a clientului, acel scorring. Pentru că nu este nici în interesul băncii să acorde credite, care apoi nu pot fi susținute. Pentru că poate fi afectată de credite neperformante, banca își dorește să aibă un portofoliu de credite cât mai curat.
Reporter: Cum abordați concilierile în care nu sunt doar două părți: banca și consumatorul, ci apare și o terță parte, cum este un executor sau un judecător?
Dragoș Gheorghe: Spre exemplu un executor nu este parte la proces nici dacă îi faci contestație la executare. Nu răspunde pentru felul în care a coordonat executarea silită. El este un agent al statului care se ocupă cu executarea contractelor la care a fost declarată scadența anticipată, de exemplu, și banca este cea care se află în relație cu executorul.
Tot banca este cea care, în cele din urmă, poate negocia cu executorul suspendarea executării sau încetarea executării, suportarea cheltuielilor sau transmiterea cheltuielilor către consumator dacă decide încetarea executării. Cât despre judecători, majoritatea văd strict în spiritul legii. Urmează principiul Pacta sunt servanda – obligațiile contractuale trebuie respectate și nu mai văd dincolo de asta.
Libertatea și relaxarea pe care o ai în cadrul concilierii nu poate fi egalată în fața instanțelor de judecată! În cadrul CSALB decizia o iau și o acceptă părțile. Este ca și cum ar suna judecătorul și ar întreba: ești de acord cu soluția pe care urmează să o dau?
Reporter: Dacă ar fi să-i sfătuiți pe consumatori pentru a evita unele greșeli pe care ați observat că le-au făcut în timpul concilierii, ce le-ați spune?
Dragoș Gheorghe: În foarte multe cereri consumatorii spun că doresc rezolvarea problemelor, însă nu descriu și problemele pe care le au. Când îi sunam, înțelegem care este problema pe care aceștia o reclamă. Consumatorii trebuie să se informeze, să știe ce soluții au la îndemână. Cred că este mai complicat să-ți instalezi Facebook decât să intri pe site-ul CSALB-ului și să formulezi o cerere de negociere cu banca sau IFN-ul.
Virginia Oțel: Legat de efortul de educație financiară al CSALB am observat că pe canalul de Youtube al Centrului există deja multe clipuri care furnizează informații dedicate consumatorilor.
Pe de altă parte cred că e și datoria băncilor să facă acest lucru. Noi am făcut traininguri cu colegii din sucursale și agenții pentru a-i informa despre CSALB și a le spune că există o astfel de soluție pentru nemulțumirile pe care clienții noștri le-ar avea.
Dacă și clienții vor să se informeze, iar CSALB și băncile au abordarea de a informa la rândul lor, nu poate ieși decât ceva bun. Ceea ce îmi place foarte mult la acest mecanism de negociere este partea de win-win. Adică o soluție care să fie câștigătoare pentru ambele părți, atât pentru consumator, cât și pentru bancă.
Dragoș Gheorghe: Consumatorii să nu neglijeze faptul că în cadrul CSALB nu îi costă nimic și vor ieși cu mult mai multe informații decât aveau înainte. Pentru bănci aș avea mesajul să acționeze cu bună-credință, să încerce să identifice soluții și să le optimizeze pentru consumatori, cu scopul de a-și păstra clientela.
Dacă băncile sunt reținute în a oferi soluții gândindu-se că se va crea o practică, un fel de precedent în cadrul CSALB, le spun doar că nu este cazul de așa ceva! Fiecare caz este analizat distinct, nu mă raportez la soluțiile date de bancă în alte cazuri sau de soluțiile date de alte bănci. Băncile nu trebuie să fie temătoare cu privire la acest aspect.
Taguri: credite ipotecare credite de consum reclamatie Cetelem reclamatie BCR Reclamatie BRD Garanti BBVA reclamatie ING Bank reclamatie banca reclamatie Unicredit reclamatie Provident credite online IFN-uri banca credite neperformante Reclamatiibanci.ro credite IFN Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) credite Prima Casa credite nevoi personale credite pentru locuinte credite imobiliare reclamatie IFN reclamatie Raiffeisen Bank
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Stirea Zilei
Care banci au cele mai mici dobanzi la un descoperit de cont/card (overdraft)
Primele trei banci care au cele mai mici dobanzi pentru un credit (linie de credit) tip descoperit de cont/card, cunoscut si ca overdraft, sunt Banca Romaneasca, CEC Bank si Garanti BBVA, conform topului realizat de Bancherul.ro, care a luat un calcul cele mai importante 10 banci detalii
Care banci au cele mai mari dobanzi la depozitele in lei pentru populatie?
Cele mai mari dobanzi pentru depozitele in lei la termen de un an pentru populatie sunt la TBI Bank - 8%, First Bank - 5,65% si Intesa - 5,25%, conform topului realizat de Bancherul.ro. (vezi foto) Un grup de mai multe banci practica la acelasi termen detalii
Banca iti da umbrela cand e soare si ti-o ia cand ploua este o zicala care nu se mai aplica in Romania, spune Roxana Maria Hidan, OTP Bank
"Banca este un partener pe care dacă știi să îl folosești, îți este de ajutor fix când ai mai mare nevoie!" „Ideal ar fi ca, în secunda în care consumatorul nu mai poate să ramburseze creditul, să vină detalii
Virginia Otel, Garanti BBVA: este in interesul bancii sa gaseasca solutii pentru consumatorii cu probleme
- “O soluție negociată prelungește ciclul de viață al relației dintre consumator și bancă.” - „Nu este în interesul băncii să nu găsească soluții pentru consumatorii cu probleme, nu ne dorim să ajungem la executări detalii
- Kalinov, Raiffeisen Bank: „Recomand dobanzile fixe. Chiar daca rata variabila va scadea, clientii nu pierd, ci castiga siguranta!”
- Dana Dima, BCR: Nu trebuie sa va fie frica sau rusine cand aveti probleme cu banii, ci sa mergeti la banca sa cereti ajutorul (video)
- Bancile transmit un mesaj consumatorilor, prin intermediul CSALB: va puteti baza pe noi, in aceasta perioada de scumpiri si cresteri de dobanzi
- Schimbarea ROBOR cu IRCC la credite: ce e bine sa stim
- Banca Transilvania majoreaza la 4% dobanda la depozitele pe 6 luni si 1 an. Vezi topul bancilor cu cele mai mari dobanzi la depozitele in lei
- Bancile sunt pregatite sa-i ajute pe cei care vor avea probleme cu plata ratelor la credite
- Amanarea ratelor la credite nu mai ajuta la nimic, dimpotriva
- IRCC creste la 1,86%, iar rata la un credit se majoreaza cu 70 de lei
- Credite Noua Casa prin Banca Transilvania
- Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?
Topuri Banci
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
- Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Concursul de educatie financiara European Money Quiz si-a stabilit castigatorii
- Club online de educatie financiara pentru liceeni
- Creditele acordate de banci, record al ultimilor 12 ani
- Stiai ca daca transferi bani pentru altii, chiar fara sa vrei (involuntar), risti sa faci inchisoare?
- Bancile saluta adoptarea legislatiei privind identificarea persoanelor prin mijloace video
ROBOR
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
- ROBOR 3 luni (date statistice pe perioada 1995-2019, conform BNR)
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, in crestere cu peste 70% dupa primele trei luni ale anului
- Deficitul contului curent a crescut cu 56% in primele doua luni ale anului
- Deficitul contului curent - 815 milioane euro, dupa prima luna a anului
- Deficitul contului curent la 11 luni a depasit nivelul prognozat pentru intregul an
- Finantarea verde in Romania reprezinta doar 4% din totalul creditarii, arata o analiza a BNR
Legislatie
- Codul de procedura civila republicat, actualizat
- Protectia datelor personale: intrebari si raspunsuri frecvente publicate de ANSPDCP
- Cat este salariul minim net in 2022: 1.524 de lei
- OUG 50/2010 actualizata privind contractele de credit pentru consumatori
- OUG 52 din 2016 actualizata privind contractele de credit imobiliare si modificarea OUG 50/2010
Analize economice
- Deficitul contului curent in crestere cu 84%. Datoria externa, redusa fata de finalul anului trecut
- Deficit comercial record in aprilie 2022, in crestere anuala cu 63%
- Vanzarile cu amanuntul, +5% in prima treime a anului, dar se profileaza un trend descendent
- Romania, cea mai slaba performanta la nivel regional in comert exterior pe T1 2022
- Datoria publica, trecuta de 50% din PIB doar pe date operative
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Reclamatii Credit Europe Bank - solutionarea alternativa a litigiilor
- Cei care amana ratele la credite vor plati ulterior dobanda la dobanda, adica mai mult
- Cardurile BCR sunt din material reciclat
- Unicredit: schimburile valutare la bancomate nu pot fi procesate
- Cum fac o reclamatie la BCR?
Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
- Legalitatea prelucrarii datelor personale de catre Biroul de Credit
- Care sunt bancile si IFN-urile care-si raporteaza clientii la Biroul de Credit?
Ministerul Finantelor
- Cum gasesc contul IBAN al ANAF in care platesc Declaratia Unica?
- Declaratia unica se depune pana la 25 mai, inclusiv
- Datoria publica, trecuta de 50% din PIB pe date operative: care sunt consecintele
- Noi programe de finantare: IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct, Innovation
- Programul Noua casa 2022: care sunt conditiile de creditare
Procese
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
- ANAF trebuie sa plateasca BCR Leasing dobanzi fiscale de 6,7 milioane lei, pentru obligatii suplimentare de plata a TVA anulate de justitie
- Clauzele abuzive din contractele de credit nu au termen de prescriptie, deci pot fi constatate oricand, chiar si dupa plata creditelor, a decis CJUE
Stiri economice
- Inflatia a urcat la 14,5% in mai 2022, in pofida celui mai mic avans al preturilor din ultimele trei luni
- Care este valoarea CASS (Contributia la Asigurari Sociale de Sanatate) pentru Declaratia Unica 2022?
- PIB-ul din T1 2022, estimat in crestere cu 6,5%, o surpriza majora!
- Termeni si conditii de utilizare Google AdSense Online
- Deficit public de 1,19% din PIB dupa primul trimestru din 2022. Ajustarea bugetara s-a topit vizibil
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Statistici
- INS: Veniturile romanilor au crescut anul trecut cu 10%. Banii de mancare, redistribuiti cu precadere spre locuinta, transport si haine
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
- Deficitul bugetar, deja 0,72% din PIB in februarie 2022
- Datoria publica, majorata la 48,9% din PIB in 2021
- Dobanda pe termen lung a obligatiunilor romanesti a crescut la 5,60% in februarie 2022
Noutati BCE
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
- BCE recomanda bancilor sa nu plateasca dividende
- Modul de functionare a relaxarii cantitative (quantitative easing – QE)
- Dobanda la euro nu va creste pana in iunie 2020
- BCE trebuie sa fie consultata inainte de adoptarea de legi care afecteaza bancile nationale
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
- FGDB explica modul de aplicare a procedurii de recapitalizare interna a unei banci cu depozitele negarantate ale clientilor (bail-in)
CSALB
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
- CSALB recomanda bancilor sa nu mai claseze cererile incomplet documentate pentru solutionarea amiabila a litigiilor
- CSALB: bancile s-au impacat in acest an cu 445 de clienti nemultumiti, care au primit concesii in valoare de 1,2 milioane euro
- In ce conditii te poate ajuta banca, atunci cand ai o problema cu creditul - sfaturi de la CSALB
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
First Bank
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
- First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Noutati BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
- Banca Transilvania and EBRD become majority shareholders of Victoriabank in Moldova
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Noutati Comisia Europeana
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
- Council of the European Union statement on Bulgaria path towards ERM II participation
Institutul National de Statistica
- Productia industriala din aprilie 2022, sub nivelul din urma cu sase ani
- Inflatia industriala a scazut, dar transmiterea in preturile la consumator continua
- Puterea de cumparare a salariului mediu - pe plus in T1 2022, in pofida inflatiei
- Deficitul comercial, majorat cu 34% in T1 2022, dupa ce importurile lunare au trecut pragul de 10 miliarde euro
- ”Inflatia industriala”, majorata la peste 51%, dupa un avans de sapte procente in martie 2022
Informatii utile asigurari
- Asigurari de viata: crestere de 18% in 2021
- Dosarele de dauna City Insurance se pot depune la FGA (Fondul de Garantare a Asiguratilor)
- Transilvania Broker de Asigurare ofera comsionul digital
- Doar 1,8 milioane de locuinte dintre cele peste 9 milioane sunt asigurate
- Regulile privind incheierea asigurarii auto RCA online
ING Bank
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
- ING Bank anunta rezultatele financiare la 9 luni 2021: creditarea si profitul cresc substantial
- Cum se face o reclamatie la ING Bank?
Ultimele Comentarii
-
inchidere cont ING din Home Bank
Se poate inchide astfel contul ING din Home Bank: accesează meniul ultimului cont curent, ... detalii
-
Cum pot sa închis contul ING in euro direct din homebank?
... detalii
-
credit ipotecar
ma intereseaza un credit pe firma cu achizitie ... detalii
-
.
Instituțiile bancare sint cei mai mari hoti prostesc clientii sa isi faca credite după care ... detalii
-
jktlbl
baaaa, platiti baa oameni capabili sa remedieze problema you brd, nu ma refer la personal ci la ... detalii