Stiri din eticheta: reclamatie Unicredit



Bancile sunt sfatuite sa-si indrume la CSALB clientii cu care au ligitii

Dacă la momentul înființării și debutului activității CSALB (2015-2016), numărul de procese dintre bănci și consumatori era de aproximativ 40.000, în prezent, numărul litigiilor din instanțe a scăzut de trei ori, la puțin peste 13.000 de detalii

CSALB: Băncile și-au crescut apetitul de rezolvare amiabila a reclamatiilor clientilor

Presiunea pusă de creșterea generalizată a prețurilor și de majorarea dobânzilor bancare a determinat băncile să accepte din ce în ce mai multe din cererile de negociere trimise de consumatori către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, in care se adauga: De la începutul anului, 823 de consumatori au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărâre finală - soluție acceptată de ambele părți) ori au ajuns la o înțelegere directă cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la CSALB. Față de perioada similară din 2021, creștere este de 85% (n.n. în T3/2021, 445 de români s-au aflat detalii

Reclamatiile la ANPC impotriva bancilor si IFN-urilor: 463 in anul 2021

Pe parcursul anului 2021, la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au fost înregistrate 463 reclamații din partea consumatorilor de servicii financiare oferite de banci si Institutii Financiare Nebancare (IFN). ANPC a verificat instituții financiare bancare și nebancare, constatându-se că, în cazul unei instituții financiare nebancare, caracteristicile principale ale creditului erau prezentate într- un mod înșelător/ambiguu. Extras din Raportul anual ANPC 2021: Servicii financiare ANPC a acordat o atenție deosebită plângerilor consumatorilor privind serviciile financiare, ținând cont de impactului financiar foarte puternic asupra detalii

Exista o cerere tip pentru amanarea ratelor la credite?

"Îmi puteți spune, exista o cerere tip pentru amanarea ratelor la credite, conform OUG 90/2022 ? Multumesc", intreaba un cititor, la Reclamatiibanci.ro.
Raspuns www.ReclamatiiBanci.ro  detalii

 

Ultimele Comentarii