Bancpost devine a doua banca, dupa Raiffeisen Bank, care a luat decizia de a majora avansul pentru creditele imobiliare, din cauza legii privind darea in plata a caselor ipotecate.
Bancpost este una dintre bancile cu cele mai multe credite in franci elvetieni (CHF), alaturi de Raiffeisen Bank, banci care ar putea fi cele mai afectate daca se adopta legea in prima forma, din cauza faptului ca valoarea creditelor in CHF a crescut substantial dupa izbucnirea crizei, cand francul s-a apreciat cu 80% fata de leu, in multe cazuri peste valoarea locuintelor ipotecate.
De altfel, legea darii in plata este sustinuta puternic de grupurile de lobby si de diverse asociatii care s-au luptat, fara succes, sa determine banci precum Raiffeisen Bank sau Bancpost sa lanseze programe de conversie a creditelor din franci in lei, cu un discount important, de cel putin 25%, dupa modelul aplicat de Banca Transilvania la clientii Volksbank.
Raiffeisen Bank a majorat avansul la creditele imobiliare in lei de la 15% la 35% iar Bancpost de la 15% la 33%, ambele banci dand vina pentru decizia luata pe legea darii in plata. La creditele ipotecare in euro, avansul a fost majorat de la 25% la 40% in cazul Raiffeisen Bank si 43% la Bancpost.
Bancpost a crescut si avansul pentru creditele de consum garantate cu ipoteca, care se acorda doar in lei, pe o perioada de maxim 5 ani, de la 23% la 43%.
In privinta creditelor Prima Casa, niciuna dintre banci nu a luat inca vreo decizie, singura schimbare fiind la Alpha Bank, care a scos creditul de pe site si se pare ca a sistat acordarea acestor credite. Reprezentantii bancii nu au raspuns la intrebarile trimise de Bancherul.ro.
In schimb, Bancpost a raspuns astfel: Proiectul legii “darea in plata” determina schimbarea profilului de risc asociat produsului de creditare, prin trecerea de la creditarea personala, sustinuta de o garantie reala imobiliara, la un produs de finantare a activelor. In acest sens, suntem datori sa actionam in spiritul reglementarilor prudentiale pentru administrarea riscului. In ceea ce priveste programul Prima Casa, Bancpost monitorizeaza in mod constant contextul de piata, urmand ca, in functie evolutia proiectului legislativ, sa reanalizam implicarea in cadrul programului.
Nu există comentarii pentru această știre.
BRD și-a majorat creditele acordate populației și firmelor cu 21% în primul trimestru al anului, în timp ce depozitele au avansat într-un ritm mult mai scăzut, de numai 5%. Valoarea... detalii
Libra Internet Bank și-a majorat depozitele într-un ritm dublu comparativ cu creditele în 2024, conform comunicatului băncii privind rezultatele financiare din 2024: Rezultate 2024 Libra Internet Bank: profit 270 milioane... detalii
BT Pensii va administra de acum înainte FPF BRD Medio, sub denumirea de Pensia Mea Plus, înurma primirii aprobării din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru preluareaadministrării fondului de... detalii
BT Broker de Asigurare, compania Grupului Financiar Banca Transilvania specializată în brokeraj de asigurări, are un nou director general, Valentin Coroiu, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Lider al... detalii