Asociaţia MaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank au plantat sâmbătă, 18 octombrie, 2000 de puieţi de brad într-o zonă defrişată din Parcul Naţional Piatra Craiului, în apropierea comunei Sătic din judeţul Argeş. Plantarea este rezultatul unui joc online prin care angajaţii UniCredit Ţiriac Bank au achiziţionat copaci, repopulând o pădure virtuală corespondent al uneia reale.rnrnJocul Pădurea Noastră www.padureanoastra.ro a fost iniţiat de Asociaţia MaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank ca un proiect inedit de CSR de mediu. Obiectivul jocului a fost să îi determine pe angajaţii băncii să cumpere şi să planteze copaci într-o pădure virtuală, corespondentă unei zone defrişate din Piatra Craiului. Numărul de copaci achiziţionat de angajaţi urma să fie dublat de bancă la finele jocului. Pe data de 18 octombrie, primele o sută de persoane care s-au înscris pe platforma online au participat la plantarea din Parcul Naţional Piatra Craiului. Astfel, proiectul început ca o joacă, a prins viaţă la propriu într-una dintre zonele afectate de despădurire din România.rnrnJocul, dezvoltat de Asociaţia MaiMultVerde în vara anului curent, a fost lansat pe data de 10 septembrie şi s-a încheiat o lună mai târziu, pe 10 octombrie, fiind accesibil exclusiv angajaţilor UniCredit Ţiriac Bank. Fiecare dintre aceştia putea achiziţiona cel mult o sută de copaci pe toată durata jocului, la un preţ de 10 RON bucata, făcând plata online, prin card. Pentru achiziţionarea unui copac, cumpărătorul trebuia să răspundă corect la o întrebare despre pădure şi vieţuitoarele ei, alegând singura variantă corectă dintre cele trei răspunsuri pe care le avea la dispoziţie.rnrnLa începutul jocului, puteau fi văzute online 2000 de trunchiuri tăiate. Cu fiecare nouă achiziţie, trunchiurile s-au transformat în puieţi, apoi în copaci maturi, iar în pădure au apărut treptat şi vieţuitoare, precum iepuri, vulpi, ciocănitori, bufniţe sau lupi. De fiecare dată când în pădure apărea un nou locuitor, utilizatorii erau anunţaţi prin email şi invitaţi să viziteze jocul pentru a-i vedea pe noii locatari. Topul celor mai des văzute vieţuitoare din pădure este disponibil pe pagina de web www.padureanoastra.ro.rnrnLa închiderea jocului angajaţii UniCredit Ţiriac Bank achiziţionaseră 935 de copaci, cifră care a fost dublată de bancă până la pragul de 2000 de puieţi. Copacii au fost plantaţi pe data de 18 octombrie, într-o zonă defrişată din Parcul Naţional Piatra Craiului, în apropierea comunei Sătic din judeţul Argeş, fiind una dintre primele acţiuni de reîmpădurire pentru care asociaţia MaiMultVerde a strâns fonduri în cadrul evenimentului Gala Verde.rnrnPădurea Noastră este al doilea proiect de CSR dezvoltat în parteneriat de MaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank, după lansarea în luna august a.c. a centrului de închiriat biciclete Cicloteque (www.cicloteque.ro).rnrnDeclaraţii de presărnrnRăsvan Radu, Preşedinte Executiv, UniCredit Ţiriac BankrnNe-am implicat în multe proiecte de responsabilitate socială pentru că, dincolo de obiectivele noastre din cadrul băncii, vrem să oferim ceva durabil în schimb societăţii. Parteneriatul cu MaiMultVerde pentru împădurirea unei zone defrişate din Piatra Craiului e unul cu atât mai special cu cât fără efortul şi implicarea oamenilor din bancă în acest program proiectul nu ar fi fost posibil. rnrnDragoş Bucurenci, Director, Asociaţia MaiMultVerdernPădurea Noastră este proiectul cu care deschidem <
Nu există comentarii pentru această știre.
BRD și-a majorat creditele acordate populației și firmelor cu 21% în primul trimestru al anului, în timp ce depozitele au avansat într-un ritm mult mai scăzut, de numai 5%. Valoarea... detalii
Libra Internet Bank și-a majorat depozitele într-un ritm dublu comparativ cu creditele în 2024, conform comunicatului băncii privind rezultatele financiare din 2024: Rezultate 2024 Libra Internet Bank: profit 270 milioane... detalii
BT Pensii va administra de acum înainte FPF BRD Medio, sub denumirea de Pensia Mea Plus, înurma primirii aprobării din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru preluareaadministrării fondului de... detalii
BT Broker de Asigurare, compania Grupului Financiar Banca Transilvania specializată în brokeraj de asigurări, are un nou director general, Valentin Coroiu, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Lider al... detalii