Stiri din eticheta: credite ipotecare



Votul privind iesirea Angliei din Uniunea Europeana (Brexit) influenteaza politica monetara a Statelor Unite

Președintele Rezervei Federale a SUA, Janet Yellen, a anunțat miercuri menținerea ratei dobânzii în intervalul actual cuprins între 0,25 și 0,50%, citând amenințarea Brexitului (ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană), ritmul lent de creare de noi locuri de detalii

Florin Georgescu: BNR a luat masuri pentru ca bancile sa contracareze impactul legii privind darea in plata

Instabilitatea legislativă poate conduce la creșterea ratei de neperformanță în sistemul bancar, având în vedere că simpla publicare a Legii privind darea în plată în Monitorul Oficial duce la creșterea necesarului de capital al instituțiilor de credit, a detalii

Trei mari banci (BCR, Banca Transilvania si ING) nu mai au fonduri pentru credite Prima Casa; alternativa sunt creditele ipotecare standard, cu avans si dobanzi mai mari

Creditele ipotecare par sa fi intrat intr-un blocaj din cauza legii privind darea in plata: plafonul alocat garantiilor pentru programul Prima Casa s-a epuizat rapid, inca de acum doua luni, de la finalul lunii martie, iar intre timp toate bancile au majorat avansul pentru creditele imobiliare detalii

Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 330 din 28 detalii

 

Ultimele Comentarii