Stiri din eticheta: darea in plata



In Registrul Național de Evidență a Actelor de Dare în Plată s-au inregistrat pana acum 193 de acte de dare in plata finalizate

Uniunea Națională a Notarilor Publici (UNNP) și-a menținut propunerea, în cadrul unei dezbateri publice organizate miercuri de Ministerul Justiției, privind reducerea cu 50% a onorariului pentru autentificarea actelor de dare în plată. Potrivit unui comunicat al UNNP, detalii

Programul Prima Casa va continua si in anii urmatori, anunta ministrul Finantelor

Plafonul pentru programul "Prima Casă" va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel încât toate părțile implicate să își poată face planuri pe un astfel de detalii

Creditele imobiliare noi acordate de banci se mentin la un nivel ridicat, in ciuda legii privind darea in plata si epuizarea garantiilor pentru programul Prima Casa

Creditele imobiliare noi acordate de banci au ramas si in luna iulie la un nivel ridicat, peste cel din aceeasi perioada a anului trecut, desi in scadere fata de lunile precedente, in ciuda faptului ca unele banci mari, precum BCR, Banca Transilvania sau ING, si-au epuizat plafonul de garantii detalii

BCR scade la 15% avansul pentru creditele ipotecare, dar numai pe perioade de maxim 20 ani, in 42 de localitati mari si medii; reitereaza ca legea darii in plata are efecte negative

BCR anunta ca a decis sa acorde credite ipotecare cu avans redus la 25% sau chiar 15%, pe perioade de maxim 20 de ani si doar in 42 de localitati mari din tara, fata de avansul standard ridicat la 35% dupa adoptarea legii privind darea in plata. BCR reitereaza faptul ca legea darii in detalii

 

Ultimele Comentarii