ECONOMIE | Stiri economice

Inflatia anuala armonizata pe 2020 a fost de 1,8%

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2021-01-25 22:06

Evoluția inflației în România, potrivit metodologiei armonizate IAPC (% față de aceeași lună a anului precedent)

Inflația anuală calculată după metodologia europeană (indicele armonizat IAPC, utilizat pentru comparabilitate între țările UE) a fost în 2020 de 1,8%, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Astfel, în contextul crizei economice produse de pandemia Covid, țara noastră a reușit să reducă semnificativ avansul prețurilor, de la 4% în 2019, și să se poziționeze sub cele trei țări cu regim valutar similar din Europa Centrală (Polonia, Ungaria și Cehia), pe care le utilizăm pentru referință macroeconomică.

Scăderile cele mai pronunțate ale prețurilor s-au consemnat în Grecia (-2,4%), urmată la mare distanță de Slovenia (-1,2%) și Irlanda (-1%). Cele două state balcanice intrate în sistemul ERM II, anticamera adoptării euro au consemnat valori de 0% (Bulgaria), și -0,3% (Croația, exact la fel ca media UE).

De remarcat, o țară din fostul bloc estic intrată în Zona Euro s-a poziționat în imediata noastră apropiere, Slovacia (+1,6%), iar valori ceva mai mari s-au mai înregistrat în Austria (+1%) și Olanda (+0,9%).

Influențele pe baza cărora a rezultat valoarea negativă a inflației în Zona Euro au venit, pe marile segmente luate în calcul, din partea energiei (-0,68 puncte procentuale) și bunurilor industriale (-0,14 pp), în timp ce alimentele (+0,25 pp) și serviciile (+0,30 pp influență pe IAPC) s-au scumpit ușor.

Reamintim că indicatorul Maastricht pentru adoptarea euro nu este IPC, măsurat la nivel național a fi fost 2,06% pe 2020 ci IAPC, stabilit cu o bază de populație ușor diferită și pe 12 grupe de produse și servicii.

Baremul care trebuie îndeplinit pentru a reintra în calculul adoptării euro pe termen mediu este de 1,5 puncte procentuale peste media celor mici inflații din trei țări membre. România nu s-a mai încadrat criteriul Maastricht referitor la evoluția prețurilor din T1 2018.

Deși am ajuns mult mai aproape aproape de refacerea acestei cerințe, avem de consolidat câștigul obținut anul trecut, pe măsură ce prețurile vor începe să crească în alte state UE, odată cu relansarea economică.

Taguri: statistici economice  inflatia  Eurostat  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stiri economice



Datoria publică, redusă la 49% din PIB în iulie dar păstrarea ei sub pragul critic de 50% se anunță dificilă

Datoria publică a României a scăzut la finele lunii iulie 2023 până la 49% din PIB, de la nivelul de 49,7% consemnat la mijlocul anului curent, potrivit Ministerul Finanțelor. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de circa 733,9 detalii

Scumpirea medicamentelor a anulat scăderea prețurilor la alimente

Inflația anuală a rămas aproape constantă în august 2023 (9,43%, față de 9,44% în luna anterioară , potrivit datelor publicate de INS. Creșterea lunară a prețurilor a fost de 0,54%, de aproape la fel cu cea din urmă cu 12 luni (0,56%). detalii

Datoria publică a revenit sub pragul de 50% din PIB

Datoria publică a României a scăzut la mijlocul anului până la 49,7% din PIB, față de 50,1% pe date operative la finele lunii mai, potrivit Ministerul Finanțelor. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de circa 724,76 miliarde detalii

Comerțul cu amănuntul, pe trend scăzător

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în iunie 2023 față de luna anterioară cu 2,8% pe seria brută și cu 1,9% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor detalii

 



 

Ultimele Comentarii