Criza COVID-19 | Stirea Zilei

La care banca imi fac un depozit in lei pentru a incasa cea mai buna dobanda?

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2020-10-07 21:27

Dobanzile la depozite, la fel cele la credite, sunt in scadere, tendinta fiind impusa de dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care a fost diminuata cu un punct in acest an, pana la 1,5%, pentru combaterea crizei coronavirusului.

Dobanzile la depozite nu au scazut insa la fel de mult cum au facut-o cele la credite, pentru ca bancile au nevoie de lichiditati in astfel de perioade de criza, cu toate ca economiile facute in banci de populatie si firme cresc mai mult decat volumul de credite.

Concret, conform statisticilor BNR, dobanda medie la depozitele noi in lei ale populatiei a scazut de la 1,84% in februarie, inainte de izbucnirea crizei COVID-19, la 1,66% in luna august, asadar cu doar 0,18 puncte procentuale.

In acelasi interval, dobanda la creditele noi obtinute de populatie de la banci a coborat de la 7,97% in februarie la 7,38% in august, cu 0,59 puncte procentuale.

Este posibil ca dobanzile in lei sa scada in continuare, atat la depozite cat si la lei, dat fiind ca pe de o parte se mentine criza coronavirusului, iar pe de alta parte dobanzile la lei urmeaza o convergenta spre cele in euro.

Bancile cu cele mai mari dobanzi la depozite

Nivelul dobanzilor pentru economiile populatiei in lei variaza destul de mult de la o banca la alta: de la 1,05% la 3,70% pe an, in cazul unui depozit la termen de un an, conform datelor stranse de Bancherul.ro de la cele mai mari 15 banci romanesti.

Cele mai mari dobanzi la un depozit la termen de un an le gasim la CEC Bank (3,25% la ghiseu si 3,35% online), OTP Bank (3,25% la ghiseu si 3,45% online) si Banca Romaneasca (2,85%).

In cazul depozitelor pe un termen mai mare, de 3 ani, cea mai buna dobanda este la CEC Bank, de 3,65% la ghiseu si 3,75% online.

Daca luam in calcul si comisioanele aferente unui cont curent cu online banking, precum si cele pentru retragerea banilor de la bancomate, cel mai bun castig pentru un depozit de 10.000 de lei pe un an il avem la CEC Bank: 335 de lei, urmata de OTP Bank, cu 325 de lei, Libra Bank si Banca Transilvania (BT), ambele cu 275 de lei.

Cele mai mari comisioane sunt cele aferente retragerilor de bani, fie de la ghiseu fie de la bancomate. Exista insa sapte banci (CEC Bank, OTP Bank, Libra Bank, Banca Romaneasca, Garanti Bank, First Bank si Intesa), care nu percep comisioane daca depozitul este retras la ghiseu in data scadentei.

Pe de alta parte, la cinci banci (CEC Bank, Libra Bank, Banca Transilvania, Intesa si BCR) nu exista comision pentru retragerile de bani de la propriile bancomate. Este vorba de comisioanele standard, fara oferte sau pachete conditionate de incasarea lunara a unei sume de bani in cont.

Bancile cu cele mai mici dobanzi la depozite

Bancile cu cele mai mici dobanzi la depozite sunt, in ordine, Raiffeisen Bank, BRD si BCR. In cazul unui depozit la termen de un an, dobanda platita de Raiffeisen este 1,5% la ghiseu si 1,75% online, la jumatate fata de cea mai mare dobanda, de la CEC Bank.

Daca se iau in calcul si comisioanele pentru intretinerea unui cont curent la Raiffeisen, detinatorul unui depozit de 10.000 de lei pe 12 luni va avea o pierdere de 73 de lei, pentru ca valoarea comisioanelor este mai mare decat dobanda platita de banca.

BRD si BCR platesc o dobanda de 1,05% la un depozit pe un an.

Garantarea depozitelor

Trebuie amintit ca banii din toate conturile bancilor romanesti (nu doar din depozite) sunt garantati de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), in limita a 100.000 de euro echivalent in lei pentru fiecare cont dintr-o banca.

Depozitele din bancile cu statut de sucursala straina, precum ING sau TBI, sunt garanate in statele de origine ale bancilor straine, adica in Olanda, respectiv in Bulgaria.

Taguri: UniCredit Bank  comision retragere bani bancomat (ATM)  First Bank  BRD Groupe Societe Generale  ING Bank  Banca Nationala a Romaniei (BNR)  OTP Bank  Raiffeisen Bank  BT  Banca Transilvania  dobanzi depozite  Banca Comerciala Romana (BCR)  Alpha Bank  Garanti BBVA  Intesa Sanpaolo Bank  CEC Bank  comisioane cont bancar  Credit Europe Bank  banca  cont bancar  internet banking  depozite bancare  Libra Internet Bank  topuri banci  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Profitul bancilor, in crestere cu 42%

Profitul net al bancilor romanesti a crescut cu 42% comparativ cu anul precedent, la 10,8 miliarde lei, in primele trei trimestre din 2023, conform indicatorilor publicati de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Imbunatatirea castigurilor s-a datorat cresterii detalii

Restructurarea creditelor, principala soluție în negocierile consumatori-bănci prin CSALB

Restructurarea creditelor a fost principala rezolvare găsită de consumatori și bănci în urma negocierilor desfășurate în acest an în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui detalii

Procese cu bancile incepute in instanta, finalizate amiabil la CSALB

Numărul proceselor dintre consumatori și bănci este la cel mai scăzut nivel din 2015, anul înființării Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), anunta institutia intr-un comunicat, in care adauga: Dacă în perioada 2015 - detalii

Comparatie intre dobanzile la creditele ipotecare din Spania si Romania

„Doar in Romania dobanda ajunge sa fie 150% din totalul cerut”, este de parere un cititor: „Nu inteleg cum poate sa fie o rata lunara 169 ron iar dobanda 1660 ron, serios , locuiesc in spania 140.000 euro pe 30 ani iar la rata de 435€ aprox 169€ e detalii

 



 

Ultimele Comentarii