BANCI | Stirea Zilei

Legea insolventei persoanelor fizice trebuie modificata inainte de a se putea aplica, la trei ani de la adoptare

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2018-05-20 22:59

Legea 151 din 2015 privind insolventa persoanelor fizice, initiata de deputata PSD, Ana Birchall, este atat de greu de aplicat incat nici dupa trei ani de la adoptare autoritatile nu reusesc sa o puna in practica, ba mai mult, trebuie modificata si completata.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), institutia responsabila de aplicarea legii, a facut demersuri in scopul constituirii unui grup de lucru pentru modificarea si completarea prevederilor Legii nr.151/2015 privin insolventa persoanelor fizice, a raspuns presedintele ANPC, Mariu Pirvu, la intrebarile Bancherul.ro privind stadiul aplicarii legii.

Legea a intrat in vigoare de la inceputul acestui an, dupa ce a fost amanata de mai multe ori de la publicarea in Monitorul Oficial, in urma cu aproape trei ani, insa nici in prezent nu au fost finalizate toate elementele care sa faca posibila aplicarea acesteia.

In aceste conditii, pana acum ANPC si oficiile judetene de protectie a consumatorilor (OPC) au primit doar patru cereri de insolventa din partea persoanelor fizice.

Seful ANPC subliniaza ca numarul mic de cereri este cauzat si de faptul ca cei care vor sa-si ceara insolventa nu stiu ca sunt oblligati de lege sa-si notifice mai intai creditorii, inainte de a depune la Protectia Consumatorilor cererea de intrare in insolventa.

Precizarile ANPC:

„Incepand cu data de 1 ianuarie 2018, data intrarii in vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice si pana in prezent, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), prin Directia de Insolventa a Persoanelor Fizice, infiintata pentru a sprijini activitatea Comisiei de insolventa la nivel central si a structurilor sale descentralizate in teritoriu, a intreprins demersurile necesare pentru asigurarea mijloacelor si conditiilor optime derularii procedurilor de insolventa a persoanelor fizice procedand la:

- Definitivarea listelor cu membrii componenti ai comisiilor teritoriale de insolventa din partea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatilor, Ministerului de Finante si Ministerului Muncii si Justitiei Sociale, cu datele de contat (telefon si email).

- Elaborarea formularului tipizat de cerere a debitorului pentru deschiderea procedurii de insolventa pe baza de plan de rambursare a datoriilor si a procedurii simplificate de insolventa in conformitate cu prevederile art.13 din Legea nr.151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice.

- Realizarea pe pagina de internet a ANPC a sectiunii dedicate insolventei persoanelor fizice avand urmatorul continut:
1) ce este insolventa persoanelor fizice: definitie, schema procedurii de insolventa, legislatie
2) conditii preliminare: schema conditiilor preliminare depunerii cererii de deschidere a procedurii insolventei pe baza de plan de rambursare a datoriilor sau a procedurii simplificate de insolventa
3) ghid procedura insolventa: ghid insolventa, schema procedurii de insolveenta pe baza de plan de rambursare a datoriilor, procedura pe baza de plan de rambursare a datoriilor, schema procedurii simplificate de insolventa, procedura simplificata de insolventa, schema procedurii judidiciare de insolventa prin lichidare de active, procedura judiciara de insolventa prin lichidare de active,
4) consecintele procedurii de insolventa asupra debitorului
5) cerere pentru deschiderea procedurii de insolventa
6) lista administratorilor procedurii si lichidatorilor

- Aprobarea protocoalelor de colaborare cu Oficiul National al Registrului Comertuluii in vederea transmiterii si publicarii deciziilor comisiilor de insolventa, conform prevederilor legale, in Bulgetul procedurilor de insolventa – sectiunea „Debitori persoane fizice cu obligatii ce nu decurg din exploatarea unei intreprinderi”.

- Intocmirea Planului de masuri al presedintelui comisiei de insolventa la nivel central cu privire la coordonarea din punct de vedere metodologic a activitatii comisiilor de insolventa la nivel teritorial si planificarea pregatirii profesionale a membrilor acestora.

- Elaborarea Regulamentului Comisiei de insolventa la nivel central

- Elaborarea Regulamentului Comisiei de insolventa la nivel teritorial

- Initierea activitatilor de documentare si analiza pentru definirea criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil, in acest sens realizandu-se demersurile necesare formarii unui grup de lucru constituit din membrii reprezentanti ai urmatoarelor institutii: Institutul National de Cercetari Economice „Costin C. Kiritescu” al Academiei Romane (INCE), Institutul de Prognoza Economica al Academiei Romane (IPE), Institutul de Cercetari pentru Calitatea Vietii al Academiei Romane (ICCV), Institutul National de Statistica (INS), Comisia Nationala de Prognoza si Institutul National de Cercetare Stiintifica in domeniil Muncii si Protectiei Sociale (INCSMPS).

- Initierea activitatilor de documentare si analiza pentru determinarea criteriilor pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor si ale familiilor acestora

- Elaborarea structurii si curriculei de formare profesionala a membrilor comisiilor de insolventa la nivel teritorial si a aparatului tehnic

- Intreprinderea de demersuri pentru identificarea solutiilor cu privire la asigurarea spatiilor necesare desfasurarii sedintelor comisiilor de insolventa la nivel teritorial in cadrul comisariatelor judetene

- Intreprinderea de demersuri in scopul constituirii unui grup de lucru pentru modificarea si completarea prevederilor Legii nr.151/2015 privin insolventa persoanelor fizice, format din membrii reprezentanti ai urmatoarelor institutii: Ministerul Justitiei, Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, Ministerul Finantelor Publice, Oficiul National a Registrului Comertului, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti din Romania, Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania si Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania.

In considerarea celor de mai sus va aducem la cunostinta ca la nivelul birourilor judetene de insolventa au fost inregistrate patru cereri de deschidere a procedurii de insolventa pe baza de rambursare a datoriilor.

Totodata, va instiintam ca potrivit art.13 alin. 4 din Legea nr. 151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice, debitorul are obligatia, cu cel putin 30 de zile inainte de data depunerii cererii, sa notifice toti creditorii cunoscuti cu privire la intentia sa de deschidere a procedurii prin orice mijloc de comunicare ce asigura confirmarea primirii, fapt care si datorita necunoasterii sale de catre public, in cele patru luni si jumatate de la intrarea in vigoare a legii, a intarziat depunerea si inaintarea cererilor catre comisiile teritoriale de insolventa.

Referitor la cererile de deschidere a procedurii judiciare de insolventa prin lichidare de active, nu detinem informatii exacte, acestea, conform Legii 151/2015, fiind adresate instantelor de judecata care coordoneaza prin intermediul lichiditatorilor desfasurarea intregii proceduri.”

semnat

presedinte ANPC, Marius Pirvu

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Care sunt cele mai bune carduri de credit?

Pentru alegerea celui mai bun card de credit furnizat de banci, trebuie sa luam in calcul mai multe criterii, cele mai importante fiind, fireste, dobanda si comisioanele, precum si programele de plata in rate fara dobanda si bonusurile/reducerile oferite la plata cumparaturilor din magazinele detalii

Darea in plata: de ce este mai avantajoasa negocierea prin CSALB decat un proces in instanta

O instanta de judecata a respins, recent, cererea clientului unei banci pentru echilibrarea contractului de credit in baza legii privind darea in plata, intrucat cursul francului elvetian (CHF) fata de leu a crescut cu doar 50%, nu cu 52%, cum prevede Legea 77/2016. Decizia Judecatoriei detalii

Ce reclamatii au clientii bancilor si IFN-urilor

Cele mai multe reclamatii la adresa bancilor si IFN-urilor primite pe site-urile Reclamatiibanci.ro, Bancherul.ro si Ghiseulbancar.ro in saptamana 4-10 octombrie s-au referit la probleme in utilizarea aplicatiilor de mobile banking, raportarea restantelor la Biroul de Credit si detalii

BNR urca dobanda la 1,5%, contrar asteptarilor

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a majorat dobanda de politica monetara cu un sfert de punct, se la 1,25% la 1,50%, contrar asteptarilor analistilor, care anticipau mentinerea ratei de referinta.
Economistul BCR, Ciprian Dascalu, considera ca BNR va amana in sedinta de astazi noul ciclu de crestere a dobanzii de referinta, din cauza recrudescentei epidemiei coronavirusului, valul patru fiind mai grav decat cele mai pesimiste asteptari. Comunicatul BNR: Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară
05.10.2021 "Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 5 octombrie 2021, a hotărât următoarele: - majorarea ratei detalii

 



 

Ultimele Comentarii