Un grup de clienti cere Parlamentului sa deschida Cutia Pandorei: si conversia creditelor in euro la cursul istoric, nu doar a celor in CHF
Autor: Bancherul.ro
2016-10-10 10:59
Un grup care reuneste clienti ai bancilor cu credite in euro cere Parlamentului sa adopte legea de conversie a creditelor in valuta la cursul istoric nu doar pentru imprumuturile in franci elvetieni (CHF), ci si pentru cele in euro.
Ei considera ca cei cu credite in euro vor fi discriminati fata de cei cu credite in CHF, daca legea li se va aplica doar celor din urma.
Grupul clientilor spun ca si euro s-a devalorizat semnificativ fata de leu, cu 50% din 2006, nu doar francul elvetian.
In realitate, leul s-a depreciat in raport cu euro cu 25% fata de 2006, cand euro era la un nivel mediu de 3,5 lei, ajungand la 4,4 lei in prezent, cu 33% fata de 2007, cand euro era in medie 3,3 lei, si cu 22% fata de 2008, cand un euro era 3,6 lei in medie, conform statisticilor BNR.
Comparativ, cursul CHF/RON aproape s-a dublat, urcand de la 2 lei inainte de criza la 4 lei pentru un franc in prezent.
Un reprezentant al acestui grup a dorit sa ceara deputatilor din comisia de specialitate care au dezbatut saptamana trecuta legea conversiei aplicarea acesteia si creditelor in euro, insa presedintele sedintei, deputatul PSD Ciprian Nica, nu i-a dat voie, mentionand ca astfel s-ar deschide Cutia Pandorei. (vezi aici detalii)
Comunicatul grupului de clienti cu credite in euro
Grupul Dreptate si Normalitate pentru Clientii Bancari ia pozitie in legatura cu evenimentele din ultimele saptamani cu privire la mult disputata lege a conversiei.
Politicientii romani sunt pe cale de a comite o mare eroare. In dezbaterile pe tema legii conversiei nu au realizat o analiza a tututor valutelor, nu au solicitat informatii din partea BNR sau a bancilor, si in consecinta nu cunosc datele reale ale creditarii in valuta din Romania, care a avut loc dupa anul 2006.
Le reamintim faptul ca daca legea conversiei se va aplica doar creditelor in CHF, problema principala cu care se confrunta debitorii romani nu va fi rezolvata, deoarece aceasta este in realitate creditarea din Romania de dupa 2006, care s-a dovedit a fi un fenomen nociv pentru polulatie.
Potrivit datelor furnizate de conducerea Băncii Naţionale a României în cadrul conferinţei de presa organizate in data de 30 ianuarie 2015 de BNR, creditarea in Romania s-a realizat preponderent in Euro, dupa cum se arata mai jos:
- Credite in euro: 75% in decembrie 2008 si 72% in noiembrie 2014
- Credite in CHF: 17% in decembrie 2008 si 8% in noiembrie 2014
- Credite in lei: 8% in decembrie 2008 si 20% in noiembrie 2014
Nota: datele BNR nu fac referire exacta si la procentul mic de alte valute: USD, Yen Japonez, etc.
Ca urmare, nu intelegem de ce in cadrul dezbaterii comisilor juridica si de buget ale Camerei Deputatilor reunite in 04.10.2016, dupa participarea la grupul de lucru in data de 3 octombrie 2016, reprezentantului nostru nu i s-a permis sa aduca in discutia publica debitorii in euro.
Consideram aceasta ca fiind o incalcare grava a dreptului de exprimare.
Grupul nostru prezinta cateva dintre cele mai importante argumente pentru care este imperativa conversia creditelor in TOATE valutele la cursul istoric, si tragerea la raspundere a bancilor si a altor entitati care au incalcat legislatia in vigoare:
- cursul euro a crescut cu peste 50% din 2006, in conditiile in care nivelul de trai al populatiei a scazut semnificativ datorita scaderii veniturilor, a disponibilizarilor masive din mediul privat, a cresterii facturilor la utilitati, chirii, etc.
Debitorii in euro sunt expusi cresterii euro in timpul tuturor crizelor din tarile din regiune dar a celor mondiale, asa cum s-a intantampat in ultimii 10 ani. In 2008-2009, atacurile speculative asupra euro au marit cursul cu peste 50% in cateva luni, iar sefii bancilor au fost sanctionati, au avut loc demisii ale economistilor sefi, insa pentru populatie nu s-au luat masuri reparatorii.
- imprumutatii in euro si alte valute au platit dobanzi aproape duble fata de debitorii in franci elvetieni.
In plus, la majoritatea creditelor acordate in 2007 – 2008 dobanda nu se calcula transparent (marja + euribor), aceasta fiind la discretia bancilor (ex. dobanda de referinta la BCR era o dobanda interna, afisata de banca la usile agentiilor, sau dobanca VRB).
In lus, potrivit OUG 50/2010, aceste dobanzi au fost transformate in marje + euribor, ajungand ca debitorii sa plateasca dobanzi uriase. Oamenii sunt prinsi in sistem din cauza acestor dobanzi si nu pot refinata pentru ca valoarea de piata a imobilelor a scazut in unele cazuri cu peste 50%.
- Toti clientii bancari au fost inselati si dezinformati de catre banci prin practice comerciale inselatoare, toate bancile au refuzat sa dea contractual viitorilor clienti pentru a putea fi citite, modificate si asumate in cunostinta de cauza inainte de semnare.
- majoritatea contractelor in toate valutele inca mai contin clauze abuzive, clientii fiind impovarati de catre banci si fiind singurii care platesc pentru toate riscurile din contacte
- bancile au acordat credite intr-o maniera absolut iresponsabila si inselatoare
- nu toti clientii doresc sa isi dea casele bancilor, ci doresc negocierea contractelor cu bancile
- debitorilor in euro li s-au impus avansuri mari la contractarea creditelor ipotecare, iar pentru ca acestea depaseau 15-30% din valoarea imprumuturilor, li se ofereau credite de nevoi personale la dobanzi uriase.
In ceea ce priveste argumentele de natura juridica, dorim sa aducem in discutie: principiul discriminarii si egalitatii in drepturi al tuturor cetatenilor Romaniei, dar si aplicarea cu prioritate a dreptului european si a practicii juridiare europene.
De asemenea, sugeram politicientilor sa analizeze cu atentie deciziile Curtii Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la problemele debitorilor din alte tari din UE, legate de aplicarea unor directive europene precum.
Facem referire printre altele si la Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori.
“Consideram ca politicientii au ignorant problemele reale ale celei mai mari categorii a debitorilor in toate valutele si sunt pe cale de a lua o decizie care va provoca mari probleme pe termen scurt, dar mai ales lung. Nu ne intereseaza aranjamentele politice ale PSD, PNL si UDMR inainte de campania electorara, ci cerem sa se faca dreptate pentru toti imprumutatii care au probleme din cauza CREDITARII TOXICE DIN ROMANIA, din anii 2006-2016.
Alegerile bat la usa, iar politicientii ignora faptul ca cea mai mare parte a electoratului este reprezentat de dbitorii in euro care asteapta solutii la gravele probleme cu care se confrunta in relatia cu bancile.
Atragem atentia asupra faptului ca daca legea conversiei se va aplica numai imprumutatilor in CHF, toate incalcarile legilor de catre sistemul bancar VOR CONTINUA, iar cetatenii Romaniei vor fi inselati si abuzati de catre banci”, declara membrii grupului Dreptate si Normalitate pentru Clientii Bancari.
Dorim sa se respecte CONSTITUTIA ROMANIEI care prevede ca: “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”(Constitutia Romaniei art. 16 alin.1); „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent” (Constitutia Romaniei art. 47 alin. 1).
Reprezentanţii ai Grupului Dreptate şi Normalitate pentru Clienţii Bancari au contribuit la adoptarea legii Darii in Plata, cat si la dezbaterile pe tema legii conversiei, insa punctul lor de vedere nu este luat in calcul de politicieni.
De asemenea, mai multi membrii ai grupului au protestat pasnic la intrările în Parlament si la sediul BNR din Bucuresti. Ii invitam pe cei care mai cred in dreptate, care vor un viitor mai sigur pentru ei si copiii lor si care vor sa simta ca au contribuit la restabiliarea echilibrului dintre banca si client, sa participe ni se alature in actiunile privind Dreptatea si Normalitatea pentru Clientii Bancari.
Taguri: curs BNR Easy Credit TBI Bank reclama inselatoare FMI curs de schimb valutar Ferratum curs EURO/RON BT Pay Banca Romaneasca darea in plata reclamatie Vodafone
Comentarii
dacumasi cei care au refinantat
buna ziua si cei care au refinantat ce fac 48000 / 360 luni /6,2%-1luni/10,1dupa 24e comis lun ar ref 1 după 48 luni 4,4+euriboturilor 17 comis lunar ref 2 după 8 ani 3,5 fix 5 ani o comis lunar cum vă fi ptr cei care au plătit poate din greu si au reusit refinantari... si eu vrea cursul din 1998 cu toate ca am luat 2008 statul trebuie sa propună o refinanta cu garantie ptr toți care doresc după modelul băncii transilvania
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Ultima Ora
ING Bank va emite carduri din plastic reciclat
Începând cu luna septembrie a acestui an, ING Bank va începe tranziția portofoliului de carduri către o alternativă sustenabilă și prietenoasă cu mediul, din plastic reciclat. Astfel, banca va reduce amprenta de carbon a cardurilor nou-emise cu 75%, dar și energia detalii
Aplicatiile Raiffeisen nu functioneaza (actualizat)
Nu functioneaza aplicatiile de mobile banking si internet banking Raiffeisen Smart Mobile pentru clienți persoane fizice, Raiffeisen Online pentru clienți persoane fizice și Raiffeisen Smart Business, a anuntat Raiffeisen Bank, in jurul orei 18,20, pe detalii
ROBOR: 5,5%, EURIBOR: - 0,4%. Ce bine ca am credit in euro!
"Ce bine ca am credit in euro! Daca-l aveam in lei, acum as fi avut probleme, cu ROBOR-ul la peste 5%, in timp ce Euribor-ul este -0,4%", se bucura un cititor. L-am intrebat daca nu este afectat, in schimb, de cursul valutar leu/euro. "Deloc, a raspuns el. Am aceeasi rata de ani detalii
First Bank si-a sporit semnificativ profitul
First Bank raportează un profit de 57,1 milioane de lei pentru anul 2021, o creștere semnificativă față de perioada similară precentă, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Veniturile operaționale nete ale băncii au crescut cu 7% față detalii
- BNR a majorat dobanda la 3,75%, peste estimarile analistilor
- CEC App este noua aplicatie de mobile banking a CEC Bank
- BRD majoreaza comisioanele la conturile persoanelor fizice
- CEC Bank devine dealer primar pe piata titlurilor de stat
- Aplicatiile BT Pay, Neo si BT24 au probleme de functionare (actualizare: problema a fost rezolvata)
- Bancile din UE pot consulta Centrala Riscului de Credit (CRC) de la BNR pentru clientii persoane fizice
- CEC Bank va avea un nou sistem informatic core treasury
- Firmele pot semna online contractele de credit cu Banca Transilvania
- Conferinta Solutii pentru finantarea companiilor - editia a II-a
- Incepe integrarea Idea Bank in Banca Transilvania
Profil de Bancher
-
Bogdan Constantin Neacsu, Director – Prim-Vicepresedinte al Comitetului de Directie
CEC Bank
Cu o experienta profesionala semnificativa, de ... vezi profil
Topuri Banci
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
- Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Concursul de educatie financiara European Money Quiz si-a stabilit castigatorii
- Club online de educatie financiara pentru liceeni
- Creditele acordate de banci, record al ultimilor 12 ani
- Stiai ca daca transferi bani pentru altii, chiar fara sa vrei (involuntar), risti sa faci inchisoare?
- Bancile saluta adoptarea legislatiei privind identificarea persoanelor prin mijloace video
ROBOR
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
- ROBOR 3 luni (date statistice pe perioada 1995-2019, conform BNR)
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, in crestere cu peste 70% dupa primele trei luni ale anului
- Deficitul contului curent a crescut cu 56% in primele doua luni ale anului
- Deficitul contului curent - 815 milioane euro, dupa prima luna a anului
- Deficitul contului curent la 11 luni a depasit nivelul prognozat pentru intregul an
- Finantarea verde in Romania reprezinta doar 4% din totalul creditarii, arata o analiza a BNR
Legislatie
- Protectia datelor personale: intrebari si raspunsuri frecvente publicate de ANSPDCP
- Cat este salariul minim net in 2022: 1.524 de lei
- OUG 50/2010 actualizata privind contractele de credit pentru consumatori
- OUG 52 din 2016 actualizata privind contractele de credit imobiliare si modificarea OUG 50/2010
- Regulament nr. 2 din 2012 privind organizarea si functionarea la Banca Nationala a Romaniei a Centralei Riscului de Credit
Analize economice
- Datoria publica, trecuta de 50% din PIB doar pe date operative
- Romania, in ultima treime a preturilor la curent electric si gaze din UE, dar in prima treime la scumpirea acestora
- Dobanda de politica monetara - Romania in context regional: cat va mai creste?
- Dobanda pe termen lung la obligatiunile Romaniei a crescut la 6,20% in martie 2022
- Romania, intre Portugalia si Letonia ca PIB/locuitor
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cum fac o reclamatie la BCR?
- EximBank crediteaza producatorul de cereale Agro Chirnogi
- Cum se actualizeaza datele personale la Cetelem
- Oney Bank actualizeaza datele clientilor la Cetelem
- ING Bank: Ce trebuie sa stii despre sanctiunile si operatiunile bancare in contextul razboiului din Ucraina cu Rusia
Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
- Legalitatea prelucrarii datelor personale de catre Biroul de Credit
- Care sunt bancile si IFN-urile care-si raporteaza clientii la Biroul de Credit?
Ministerul Finantelor
- Datoria publica, trecuta de 50% din PIB pe date operative: care sunt consecintele
- Noi programe de finantare: IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct, Innovation
- Programul Noua casa 2022: care sunt conditiile de creditare
- Programul Prima Casa (Noua Casa) pentru credite ipotecare, valabil si in 2022, cu asigurare impotriva tuturor riscurilor
- Deficitul bugetar pe 2021: 6,72% din PIB
Procese
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
- ANAF trebuie sa plateasca BCR Leasing dobanzi fiscale de 6,7 milioane lei, pentru obligatii suplimentare de plata a TVA anulate de justitie
- Clauzele abuzive din contractele de credit nu au termen de prescriptie, deci pot fi constatate oricand, chiar si dupa plata creditelor, a decis CJUE
Stiri economice
- PIB-ul din T1 2022, estimat in crestere cu 6,5%, o surpriza majora!
- Termeni si conditii de utilizare Google AdSense Online
- Deficit public de 1,19% din PIB dupa primul trimestru din 2022. Ajustarea bugetara s-a topit vizibil
- Fostul sef al OMV: exploatarea zacamintelor de gaze din Marea Neagra ne poate aduce independenta energetica fata de Rusia
- Indicele preturilor productiei industriale, stabilizat la 43% in februarie 2022
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Statistici
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
- Deficitul bugetar, deja 0,72% din PIB in februarie 2022
- Datoria publica, majorata la 48,9% din PIB in 2021
- Dobanda pe termen lung a obligatiunilor romanesti a crescut la 5,60% in februarie 2022
- Cele mai performante 5 fonduri de investitii au avut randamente anuale intre 34% si 40%
Noutati BCE
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
- BCE recomanda bancilor sa nu plateasca dividende
- Modul de functionare a relaxarii cantitative (quantitative easing – QE)
- Dobanda la euro nu va creste pana in iunie 2020
- BCE trebuie sa fie consultata inainte de adoptarea de legi care afecteaza bancile nationale
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
- FGDB explica modul de aplicare a procedurii de recapitalizare interna a unei banci cu depozitele negarantate ale clientilor (bail-in)
CSALB
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
- CSALB recomanda bancilor sa nu mai claseze cererile incomplet documentate pentru solutionarea amiabila a litigiilor
- CSALB: bancile s-au impacat in acest an cu 445 de clienti nemultumiti, care au primit concesii in valoare de 1,2 milioane euro
- In ce conditii te poate ajuta banca, atunci cand ai o problema cu creditul - sfaturi de la CSALB
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
First Bank
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
- First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Noutati BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
- Banca Transilvania and EBRD become majority shareholders of Victoriabank in Moldova
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Noutati Comisia Europeana
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
- Council of the European Union statement on Bulgaria path towards ERM II participation
Institutul National de Statistica
- Deficitul comercial, majorat cu 34% in T1 2022, dupa ce importurile lunare au trecut pragul de 10 miliarde euro
- ”Inflatia industriala”, majorata la peste 51%, dupa un avans de sapte procente in martie 2022
- Productia de cereale a crescut cu 50% in 2021
- Inflatia anuala a trecut pragul de 10% in martie 2022
- Vanzarile cu amanuntul - crestere marginala, cu produsele alimentare in scadere
Informatii utile asigurari
- Asigurari de viata: crestere de 18% in 2021
- Dosarele de dauna City Insurance se pot depune la FGA (Fondul de Garantare a Asiguratilor)
- Transilvania Broker de Asigurare ofera comsionul digital
- Doar 1,8 milioane de locuinte dintre cele peste 9 milioane sunt asigurate
- Regulile privind incheierea asigurarii auto RCA online
ING Bank
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
- ING Bank anunta rezultatele financiare la 9 luni 2021: creditarea si profitul cresc substantial
- Cum se face o reclamatie la ING Bank?
Ultimele Comentarii
-
Cheltuieli eligibile microgranturi iphone
Un telefon iphone este cheltuiala eligibila daca este un obiect utilizat pentru activitatea de baza ... detalii
-
Cheltuieli eligibile microgranturi 2000€
Achiziția unui IPhone este cheltuiala ... detalii
-
Cheltuieli eligibile microgranturi 2000€
Achiziția unui IPhone este cheltuiala ... detalii
-
Vreau sa fac aplicatia
Vreau sa fac ... detalii
-
Ce pot face ca banca să-mi deblocheze contul
Am deschis un cont la Raiffeisen dar miau spus ca contul e.blocat pt o propire au voie sa blocheze ... detalii