ASIGURARI | Interviu

Cum a reusit EximAsig sa obtina, in premiera, un profit de 600.000 de lei, dupa o pierdere de 816.000 de lei anul trecut?

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-11-09 18:57

Compania de Asigurari-Reasigurari Exim Romania (EximAsig), al carei actionar majoritar este EximBank, a anuntat ca, pentru prima data de la infiintarea sa, in august 2010, a inregistrat profit la finalul primelor noua luni din acest an.

Este vorba de un castig de 600.000 de lei, dupa o pierdere de 816.000 de lei in aceeasi perioada a anului trecut. „Rezultatul reprezinta efectul direct al adoptării unor măsuri de restructurare a activității și de reducere a riscurilor aferente polițelor subscrise prin reasigurare”, se precizeaza intr-un comunicat de presa al EximBank.

Prin ce minune s-a ajuns de la pierdere asa mare la profit asa mare? Care au fost concret masurile de restructurare si cele privind reasigurarile? l-am intrebat pe Traian Halalai, presedintele Eximbank.

Acesta a raspuns: “Profitul raportat de companie dupa primele trei trimestre este rezultatul conjugat atat al masurilor de eficientizare a cadrului general de functionare si de utilizare a resurselor, cat si al procesului de subscriere. Astfel, compania s-a concetrat pe un control riguros al cheltuielilor si, in acelasi timp, a urmat un parcurs prudent pentru cresterea calitatii portofoliului de polite.

Dovada cresterii calitatii portofoliului de polite este volumul daunelor platite nete de reasigurare, in valoare de 185.000 de lei in primele noua luni din acest an, de 2,5 ori mai putine comparativ cu daunele de 466.000 de lei din aceeasi perioada a anului trecut.

Care sunt sansele ca EximAsig sa termine anul pe profit?

Compania se află în plin proces de optimizare a calității modelului de business, fiind preocupată de eficientizarea cadrului general de funcționare și de utilizare a resurselor, și, de aceea, considerăm că există premise solide ca societatea să își consolideze rezultatele până la sfârșitul anului", a precizat Traian Halalai.

Traian Halalai este presedinte al EximBank din noiembrie 2012. Anterior a fost Director General Adjunct si Membru al Consiliului de Administratie la Banca Romaneasca SA, membra a Grupului National Bank of Greece, Director Financiar al ING Romania si membru in diferite Consilii de Administratie ale entitatilor din cadrul ING Group Romania. Halalai a facut parte din echipa care in anul 1998 a infiintat ING Securities in Romania. A absolvit cursurile MBA ale Scolii Doctorale de Finante-Banci Bucuresti si a urmat si un stagiu de specializare doctorala la Erasmus University din Rotterdam, Olanda.
Traian Halalai este presedinte al EximBank din noiembrie 2012. Anterior a fost Director General Adjunct si Membru al Consiliului de Administratie la Banca Romaneasca SA, membra a Grupului National Bank of Greece, Director Financiar al ING Romania si membru in diferite Consilii de Administratie ale entitatilor din cadrul ING Group Romania. Halalai a facut parte din echipa care in anul 1998 a infiintat ING Securities in Romania. A absolvit cursurile MBA ale Scolii Doctorale de Finante-Banci Bucuresti si a urmat si un stagiu de specializare doctorala la Erasmus University din Rotterdam, Olanda.

Optimizarea calitatii modelului de afaceri a facut ca EximAsig sa vanda in acest an mai putine asigurari, volumul primelor brute subscrise ridicandu-se la 12,7 milioane lei, comparativ cu cele 20,3 milioane lei inregistrate in 2014.

EximAsig precizeaza ca are un grad de solvabilitate - determinat ca raport între marja de solvabilitate disponibilă și maximul dintre marja de solvabilitate minimă și fondul de siguranță – de 1.09.

Compania mentioneaza ca „potrivit datelor oficiale, pentru categoria asigurărilor generale, gradul de solvabilitate mediu al pieței era la finele primului semestru al anului de 0.54, din cele 28 de societăți care practică asigurări generale numai opt înregistrând un grad de solvabilitate mai mare de 1.5, iar 13 societăți având un grad de solvabilitate cuprins între 1.05 și 1.5.

După primele trei trimestre ale anului, Exim România avea o marjă de solvabilitate disponibilă de 17,8 milioane de lei, iar coeficientul de lichiditate era de 1.52.”

Procedura de majorare a capitalului

EximAsig a mai anuntat ca in prezent, societatea parcurge un proces de majorare a capitalului social cu 20 de milioane de lei, ca urmare a recomandărilor autorității de supraveghere din domeniu, formulate după derularea exerciţiului Balance Sheet Review (BSR) la nivelul întregii piețe de asigurări. 

Majorarea de capital se va realiza, conform deciziei Adunării Generale a Acționarilor din 12 octombrie 2015, prin diminuarea în prealabil a capitalului social prin reducerea valorii nominale a unei acțiuni de la 10 lei, la 4 lei (valoare reieșită din calcul contabil), unica soluție legală care permite respectarea drepturilor tuturor acționarilor. Finalizarea acestei operațiuni este estimată pentru sfârșitul primului trimestru din 2016.

De ce unica solutie este diminuarea capitalului in prealabil si care e calculul contabil? l-am mai intrebat pe seful Eximbank.

Traian Halalai: Actionarii au luat in calcul trei optiuni pentru realizarea majorarii de capital:

1. Majorare de capital: Majorarea de capital cu 20 milioane de lei la 10 lei/actiune, valoare nominala, ar fi insemnat un transfer de valoare de la actionarul majoritar (EximBank) catre actionarii minoritari. Suma de 20 milioane de lei este prevazuta in bugetul pe 2015 al EximBank si nu ar fi fost o problema sa fie varsati la orice moment in conturile EximAsig.

Insa, adoptarea acestei masuri ar fi insemnat pentru banca o pierdere de 500.000 de lei, bani ai statului, care s-ar fi transformat in castig pentru actionarii minoritari. 

2. Majorare de capital, urmata de diminuarea capitalului: Actionarii minoritari nu ar fi participat, astfel incat EximBank ar fi fost obligata sa subscrie integral noile actiuni la valoarea de 10 lei pe actiune. Prin diminuarea ulterioara a capitalului se ajungea la o valoare de 5,79 lei pe actiune, iar banca pierdea peste 200.000 de lei.

3. Diminuarea capitalului social, urmata de majorarea capitalului: Prin aceasta operatiune se diminueaza valoarea actiunilor de la 10 lei la 4 lei (valoare contabila) si apoi banca va majora capitalul social cu 20 milioane lei, dar banca va plati 4 lei/actiune si va detine 500.000 de actiuni.

Solutia aprobata in AGA, cea de-a 3-a, este cea care respecta prevederile legale (Legea 31/1990) si angajamentul asumat fata de ASF, de majorare a capitalului social cu 20 de milioane de lei, in conditiile in care sunt respectate drepturile tuturor actionarilor si nu se dezavantajeaza pozitia niciunuia dintre ei in raport cu ceilalti. In plus, in oricare dintre celelalte variante - majorare directa de capital sau majorare de capital urmata de diminuare - exista un risc juridic in contextul cheltuirii banilor publici.

Detalii despre EximAsig

EximAsig are 187 de actionari minoritari, persoane fizice, care detin 6,2208 % din capitalul companiei, restul fiind detinut de EximBank.

Compania este administrata in sistem dualist, managementul executiv fiind asigurat de Directorat, care are in prezent urmatoarea componenta: 

- Andrei Micu – Presedinte
- Dan-Constantin Dobrea – Membru
- Ionut Losonti-Boncea – Membru

”EximAsig își păstrează obiectivele strategice de a oferi produse financiare eficiente care să protejeze patrimoniul companiilor și de a furniza servicii de consultanță care să permită dezvoltarea unor planuri de protecție financiară adecvate fiecărei companii. Societatea are toți indicatorii prudențiali peste limita minimă admisă și continuă procesul de îndeplinire a măsurilor asumate pentru stabilirea unor soluții solide privind solvabilitatea, așa cum au fost ele comunicate autorității de supraveghere din domeniu, iar, odată cu majorarea de capital, compania va înregistra un exces de capital conform legislației SOLVENCY I și va face un pas semnificativ pentru noul cadru legislativ SOLVENCY II care intră în vigoare în ianuarie 2016”, a mai precizat Traian Halalai.

Compania de Asigurari – Reasigurari Exim România este specializată în asigurarea riscurilor financiare, atât pentru operațiunile de export, cât și pentru operațiunile comerciale interne.

Autorizată în august 2010 pentru practicarea asigurărilor de credite și garanții, Exim România și-a extins activitatea pe parcursul anului 2011 prin obținerea autorizației de practicare a altor șase clase de asigurări și anume: asigurări de incendiu și calamități naturale, asigurări de daune la proprietăți, asigurări de răspunderi civile, asigurări de accidente, asigurări de bunuri în tranzit și asigurări de pierderi financiare.

Un an mai târziu, pentru a oferi clienților săi o acoperire completă, fără ca aceștia să mai fie nevoiți să își segmenteze riscurile, Exim România și-a extins din nou activitatea pentru încă două clase de asigurări și anume: asigurări de mijloace de transport aerian și asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian.

EximAsig deține în portofoliu 30 de produse aferente acestor clase, acestea fiind destinate companiilor care desfășoară activități comerciale cu parteneri externi și interni în domeniul construcțiilor, producției de bunuri și industriale, transporturilor rutiere, navale, aeriene, prestărilor de servicii, exportatorilor și celor din industria IT.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Interviu



Banca Transilvania despre taxa pe cifra de afaceri: nu vrem sa facem clientilor ceea ce ni s-a facut noua

Banca Transilvania spune ca nu va transfera clientilor taxa de 2% pe cifra de afaceri impusa de Guvern in 2024 si 2025 si 1% din 2026. „In niciun caz nu dorim să creștem prețurile sau marjele clienților existenți. Deci, nu vrem să facem ceea ce detalii

Problema de functionare a aplicatiei Raiffeisen persista: clientii se plang ca nu pot face plati (actualizat)

Aplicatia Raiffeisen Smart Mobile continua sa aiba probleme de functionare si in aceasta dimineata, reclama clientii bancii, dupa ce ieri nu a fost disponibila intreaga zi. Astfel, clientii bancii spun ca astazi pot sa intre in aplicatii, insa nu reusesc sa faca detalii

Raiffeisen explica de ce nu au functionat aplicatiile bancii in 29 octombrie: nu a fost un atac informatic

Aplicatiile Raiffeisen Bank nu au functionat in ziua de 29 octombrie 2023 timp de peste 12 ore, conform reclamatiilor clientilor bancii. Motiv pentru care am trimis la Raiffeisen cateva intrebari: - Care a fost cauza problemelor tehnice care au detalii

ANPC a primit 500 de reclamatii privind ratele la creditele ipotecare

ANPC a primit 500 de reclamatii de la clientii bancilor pe adresa de e-mail anuntata de autoritate in urma cu doua luni, cu privire la cresterea ratelor la credite. Autoritatea a cerut consumatorilor sa-i trimita reclamatii dupa ce a amendat bancile pentru ca ar detalii

 



 

Ultimele Comentarii