BANCI | Opinie

Nicolae Danila, BNR: Marile banci straine nu sunt in pericol

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-08-19 10:23

Statele mari din zona euro – Germania, Franţa şi Italia - vor face absolut orice pentru a-şi susţine marile bănci pe care le consideră de importanţă naţională, sistemică şi strategică şi nu vor permite intrarea capitalului străin, afirmă Nicolae Dănilă, fost preşedinte executiv al BCR, actual membru al Consiliului de Administraţie al BNR.

Cele mai mari bănci din Europa au căzut ieri şi cu 10% pe bursă, situaţia fiind de natură să ridice întrebări inclusiv asupra efectelor privind economia româneşti.

"Statele nu vor ezita să preia controlul pentru că sunt bănci de importanţă sistemică, strategică şi naţională. Pot fi luate în calcul şi fuziuni, dar capitalul străin nu va pătrunde", spune Dănilă, citat de Mediafax. El a precizat ca aceeaşi evaluare este valabilă şi pentru Austria.

Dintre toate statele din zona euro, sistemul bancar local este cel mai legat de Austria, de unde sunt controlate nu mai puţin de trei bănci de top 10 - BCR, Raiffeisen şi Volks bank, şi parţial UniCredit Ţiriac Bank. A doua mare bancă, BRD, este legată de grupul francez Societe Generale - unul dintre cele mai lovite pe bursă în ultima perioadă.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Opinie



Banca Transilvania implineste 30 de ani

Mesaj top management BT, 16 februarie 2024 Banca Transilvania: Sunt 30 de ani de când creștem în România și de când vedem România crescând Astăzi este ziua Băncii Transilvania. Orice aniversare ne duce cu detalii

De cand si cat de mult ar putea sa scada dobanzile in 2024?

Diminuarea inflatiei ridica intrebarea cu privire la momentul in care ar putea sa inceapa sa scada si dobanda de referinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si implicit cele la credite si depozite. Discutiile privind scaderea dobanzii BNR ar putea detalii

Ce responsabilitate au bancile in cazul fraudelor online?

„Am fost victima unei fraude prin Neocapital și mi s-au furat sume importante prin transfer online neautorizat de mine”, ne-a scris un cititor. „Sint grupuri organizate, iar băncile nu au sisteme de securizare eficienta a conturilor detalii

Creditele ipotecare ar putea creste in 2024, estimeaza Banca Transilvania

Banca Transilvania se asteapa ca cererea de credite ipotecare sa creasca in 2024, datorita reducerii dobanzilor si a unei oferte de preturi mai accesibile pe piata rezidentiala, conform declaratiilor directorului bancii, Omer Tetik. ”Creșterea detalii

 



 

Ultimele Comentarii