BANCI | Revista presei

FMI este acum de acord cu legea falimentului persoanelor fizice

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-02-05 17:34

Dupa ce pana acum reprezentantii FMI, la cererea bancilor si BNR, au impus guvernului roman sa nu sustina o lege a falimentului persoanelor fizice, intrucat ar afecta bancile, acestia par sa-si fi schimbat parerea.

Șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote, a declarat miercuri seară, la Ploiești, că în România este nevoie de o lege a falimentului personal, Fondul Monetar Internațional fiind de acord cu adoptarea unui astfel de act normativ care trebuie să fie 'foarte bun'.

"Este o lege de care România are mare nevoie. Noi lucrăm îndeaproape cu Fondul Monetar și Fondul Monetar este de acord că e nevoie de o lege, dar, tocmai pentru că este o lege foarte importantă, ne dorim să fie și o lege foarte bună, pentru că ce am observat în România este că adesea legile se dau repede, sub imperiul unor realități sau unor crize și atunci ele nu sunt de cea mai bună calitate și provoacă efecte juridice neplăcute și victime colaterale", a declarat Filote, la Camera de Comerț și Industrie (CCI) Prahova, citata de Agerpres.

Proiectul legii falmentului se dezbate in prezent la Camera Deputatilor, acolo unde saptamana trecuta parlamentarii au decis sa modifice proiectul de lege al insolventei persoanelor fizice, astfel incat datornicii sa poata opta pentru urmarea unei proceduri extrajudiciare in cadrul unui plan administrativ de rambursare a datoriilor, cu ajutorul unui executor judecatoresc sau a unui specialist, practician in insolventa.

Modificarea proiectului s-a facut la cererea reprezentantilor Ministerului Justitiei si Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care s-au plans ca in lipsa unei proceduri administrative extrajudiciare, instantele de judecata ar fi sufocate de cereri de intrare in insolventa, estimate la aproximativ 1 milion.

Vezi aici detalii

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii