BANCI | Analiza

De ce sprijina bancile guvernul austriac

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-11-04 16:16

Decizia guvernului austriac de susţinere a băncilor este mai puţin intenţionată să consolideze instituţiile de credit afectate de criza financiară şi mai mult să încurajeze creditarea şi creşterea din Europa emergentă, piaţă dominată de băncile austriece, relatează Reuters.

Latura profitabilă a sistemului financiar austriac din fosta Europă comunistă, care a contribuit cu 42% la profiturile de anul trecut, a devenit un risc. Evoluţia situaţiei a urcat chiar costurile împrumuturilor pentru guvern şi a scumpit, în ultimele luni, asigurarea împotriva creditelor neperformante.

Clienţi din Albania până în Rusia datorează băncilor austriece 290 miliarde dolari. Expunerea acestora este mai mare decât a Italiei, Germaniei şi Franţei şi aproape echivalentă cu împrumuturile acordate de Spania Americii Latine, potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale.

În ceea ce priveşte expunerea Austriei, aproape egală cu produsul intern brut (PIB), datele sunt descurajatoare.

Cu alte cuvinte, dacă turbulenţele recente din Europa centrală devin o criză de amploarea asiatică sau latino-americană, cu o depreciere a monedelor naţionale şi o intrare în incapacitate de plată în masă a datornicilor, Austria ar avea probleme mai mari decât orice altă ţară occidentală.

Acest aspect a modelat felul în care guvernul austriac îşi foloseşte pachetul de 100 miliarde euro (129 miliarde dolari) de susţinere a sistemului bancar.

Ministerul de finanţe a acceptat săptămâna trecută să consolideze capitalul grupului financiar Erste Bank Group cu 2,7 miliarde euro, chiar dacă banca, a treia din Europa emergentă, este bine capitalizată şi finanţată.

Banii de la stat au fost mai ieftini şi cu mai puţine condiţii decât în tranzacţii asemănătoare din Germania şi Belgia. Regulile privitoare la folosirea capitalului sunt puţine şi sunt suficiente doar pentru a permite guvernului să prezinte măsura ca una de susţinere a creditării de pe piaţa internă.

În realitate, majoritatea banilor au scopul de a susţine creditarea din ţări ca România, unde Erste deţine cea mai mare bancă, sau Ungaria, unde este al şaselea jucător de pe piaţă.

"Este doar o aparenţă că aceste măsuri sunt legate de acordarea de credite companiilor austriece", afirmă Matthias Siller, manager de fonduri de pe pieţe emergente de la Baring Asset Management. "Această mişcare reprezintă un angajament clar faţă de Europa de Est", adaugă Siller.

"Această mişcare nu are, însă, nimic de-a face cu caritatea. Băncile austriece respective sunt reprezentative pentru întregul sistem din Europa Centrală şi de Est şi, dacă ar fi necesară o retragere de capital din această zonă, am avea de a face cu o adevărată alunecare de teren", mai spune analistul citat.

Mai multe economii emergente din Europa se confruntă cu problema unei găuri accentuate a deficitului de cont curent, pe care o acoperă în prezent cu finanţare furnizată de bănci-mamă din Austria, Italia, Franţa, Belgia şi Suedia.

Temerile că s-ar putea suspenda creditarea, deoarece băncile-mamă au probleme de refinanţare au jucat un rol important în decizia investitorilor de a renunţa în masă la active luna trecută.

Sub presiuni exercitate de banca centrală a Ungariei, băncile-mamă au pledat public pentru continuarea creditării clienţilor ungari, ca să calmeze jucătorii de pe piaţă.

Prin banii primiţi de la propriile guverne, băncile se bazează efectiv pe contribuabilii din ţara lor pentru refinanţarea statelor cu dezechilibre ample de cont curent, printre care se numără România, Bulgaria şi ţările baltice.

Prin acceptarea banilor de la stat, Erste a pus capăt unui joc al laşităţii în care fiecare bancă austriacă a părut să se jeneze de situaţia penibilă de a deveni prima care cere o parte din cei 15 miliarde euro pe care Austria i-a pus deoparte pentru consolidarea capitalului.

Reacţia ar putea deveni un model posibil pe care l-ar putea urma alte bănci austriece, cum ar fi Raiffeisen Zentralbank, a cărei subsidiară Raiffeisen International este al doilea creditor din regiune sau chiar UniCredit Bank Austria, primul creditor din regiune.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Indicatorii au fost calculaÈ›i pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituÈ›iile de credit, detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul T2 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

 



 

Ultimele Comentarii