BANCI | Opinie

Consiliul fiscal considera regretabila practica de a eluda printr-un act normativ regulile pentru promovarea disciplinei in executia bugetara

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-08-04 07:40

Ministerul Finanţelor Publice a trimis Consiliului Fiscal prin adresa nr. 352240/01.08.2011 Proiectul de rectificare a bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, solicitând opinia Consiliului Fiscal în baza art. 40, alin. (2) din Legea nr. 69/2010, se arata intr-un comunicat al Consiliului Fiscal semnat de presedintele institutiei, Ionut Dumitru (foto).

În temeiul acestui articol de lege, Consiliului Fiscal îi revine drept atribuţie „analiza şi elaborarea de opinii şi recomandări, atât înainte de aprobarea de către Guvern, cât şi înainte de transmiterea către Parlament, asupra legilor bugetare anuale, a rectificărilor bugetare,
cât şi asupra altor iniţiative legislative care pot avea un impact asupra volumului cheltuielilor bugetare, precum şi evaluarea conformităţii acestora cu principiile şi regulile fiscale prevăzute de prezenta lege”.

Proiectul de rectificare bugetară prevede majorarea veniturilor şi cheltuielilor bugetului general consolidat cu 2,98 miliarde lei, menţinând astfel ţinta de deficit bugetar asumată prin Legea 285/2010 privind aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în strategia fiscal-bugetara.

Majorarea proiecţiei veniturilor bugetare se datorează pe de-o parte performanţei mai bune a veniturilor din accize înregistrată la finele primului semestru al anului, această categorie de venituri fiind revizuită ascendent cu 1,6 miliarde lei, şi pe de alta parte unui plus de
venituri la nivelul TVA (+550 mil. lei) şi veniturilor nefiscale (+876 mil. lei), generat de implementarea unei scheme de stingere „în lanţ” a arieratelor bugetare.

Conform acestei scheme, 1426 mil. lei vor fi transferaţi din bugetul de stat către bugetele locale şi către anumite companii de stat astfel încât în final aceste transferuri să conducă la stingerea unor obligaţii restante către buget.

Majorarea cheltuielilor totale cu 2,98 miliarde lei reflectă, pe de o parte, impactul schemei de stingere „ în lanţ” mai sus menţionate (1426 mil. lei, cu impact la nivelul capitolelor de cheltuieli „subvenţii” - 735.5 mil. lei, „asistenţă socială” – 236.6 mil. lei, „alte transferuri” –
442.3 mil. lei, „alte cheltuieli” – 12 mil. lei), iar pe de altă parte, suplimentarea cheltuielilor totale cu 1549,7 milioane lei.

Această din urmă majorare este localizată în principal la nivelul
cheltuielilor cu bunurile şi serviciile (+433.2 mil. lei, din care 300 mil. lei către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate), la cel al cheltuielilor de capital (+320,8 mil. lei), la cel al fondului de rezervă (+228 mil. lei), la nivelul cheltuielilor cu subvenţiile (+220.8 mil. lei), la cel al cheltuielilor cu asistenţa socială (+116.3 mil. lei, reflectând impactul net al majorării cheltuielilor la nivelul BASS cu 809.5 mil. lei şi la nivelul bugetului de stat cu 10 mil. lei şi al reducerii cu 694.9 mil. lei a cheltuielilor cu indemnizaţiile de şomaj) şi al categoriei „alte transferuri” (+116,7 mil .lei).

Ţinând cont de mandatul său în conformitate cu prevederile legii 69/2010, Consiliul Fiscal constată şi emite următoarele opinii şi recomandări privitoare la proiectul de rectificare bugetară:

1. Proiectul de rectificare bugetară îndeplineşte condiţiile art. 15, alin. (2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 cu privire la faptul că nu pot fi aprobate mai mult de două rectificări bugetare pe an şi acestea nu pot fi promovate în primele 6 luni ale anului.

Proiectul de rectificare îndeplinește şi regula stipulată la art. 9, alin.
(2) din Legea nr. 69/2010 conform căruia totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare.

2. Proiectul de rectificare nu îndeplineşte regula cu privire la rectificările bugetare stipulată la art. 16 din Legea nr. 69/2010 conform căruia cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice şi pentru plata contribuţiei României
la bugetul Uniunii Europene.

3. Nivelul total al cheltuielilor bugetului general consolidat excluzând asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori propus prin proiectul de rectificare depăşeşte cu 2.9 mld. lei plafonul de 194,4 mld. lei aprobat de Parlament pentru anul 2011 prin Legea 275/2010 privind aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în strategia fiscal-bugetara.

În acest context, Consiliul Fiscal atrage atenția asupra faptului că încălcarea articolului 16 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare implică sancţiuni explicite în conformitate cu prevederile articolului 56 alin. 1 şi 2 din aceeaşi lege.

Deși proiectul de Ordonanța de Urgenţă pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2011 prevede derogarea de la prevederile art. 16 al Legii responsabilității fiscal-bugetare, Consiliul fiscal consideră regretabilă practica de a eluda printr-un act normativ regulile instituite prin legea 69/2010 pentru promovarea disciplinei în execuția bugetară.

Cu toate că majorarea de cheltuieli poate fi justificată parțial de necesitatea plăţii arieratelor, suspendarea temporară a prevederilor legii responsabilității fiscal-bugetare creează un precedent care poate genera în viitor şi alte derapaje de la principiile unei politici fiscal-bugetare responsabile şi predictibile.

În plus, recursul la derogare de la regulile instituite de legea responsabilității fiscal-bugetare nu este de natură să contribuie la stabilirea unui cadru credibil şi predictibil de derulare a politicii fiscal-bugetare, subminând astfel unul dintre scopurile pentru care legea 69/2010 a fost asumată şi promovată de autorităţi.

Opiniile şi recomandările formulate mai sus de Consiliul Fiscal au fost aprobate de Președintele Consiliului Fiscal, conform prevederilor art. 43, alin (2), lit. d) din Legea nr. 69/2010, în urma însușirii acestora de către membri Consiliului, prin vot, în ședința din data de 3 august 2011.

3 august 2011
Președinte Consiliul Fiscal
IONUŢ DUMITRU

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Opinie



Banca Transilvania implineste 30 de ani

Mesaj top management BT, 16 februarie 2024 Banca Transilvania: Sunt 30 de ani de când creștem în România și de când vedem România crescând Astăzi este ziua Băncii Transilvania. Orice aniversare ne duce cu detalii

De cand si cat de mult ar putea sa scada dobanzile in 2024?

Diminuarea inflatiei ridica intrebarea cu privire la momentul in care ar putea sa inceapa sa scada si dobanda de referinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si implicit cele la credite si depozite. Discutiile privind scaderea dobanzii BNR ar putea detalii

Ce responsabilitate au bancile in cazul fraudelor online?

„Am fost victima unei fraude prin Neocapital și mi s-au furat sume importante prin transfer online neautorizat de mine”, ne-a scris un cititor. „Sint grupuri organizate, iar băncile nu au sisteme de securizare eficienta a conturilor detalii

Creditele ipotecare ar putea creste in 2024, estimeaza Banca Transilvania

Banca Transilvania se asteapa ca cererea de credite ipotecare sa creasca in 2024, datorita reducerii dobanzilor si a unei oferte de preturi mai accesibile pe piata rezidentiala, conform declaratiilor directorului bancii, Omer Tetik. ”Creșterea detalii

 



 

Ultimele Comentarii