BANCI | Profil

Clientii Millennium Bank pot plati facturile Romtelecom prin Internet Banking

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-06-22 11:02

Clienţii Millennium Bank îşi pot achita, fără niciun cost suplimentar, facturile Romtelecom folosind serviciul Internet Banking oferit de bancă. Noua funcţionalitate a aplicaţiei Internet Banking include un formular predefinit, în care clienţii trebuie doar să introducă datele de pe factură şi suma. Plata este confirmată automat de Millennium Bank către Romtelecom.

„Acest proiect este rezultatul eforturilor Millennium Bank de a oferi constant beneficii suplimentare clienţilor. Am regăsit aceeaşi atitudine la Romtelecom, astfel că am început să lucrăm la noua funcţionalitate a serviciului nostru de Internet Banking”, a declarat Dana Feher, Director Dezvoltare Produse Corporate. „Intenţionăm să extindem colaborarea cu Romtelecom în viitor”, a adăugat Dana Feher.

Serviciul Internet Banking al Millennium Bank este disponibil non-stop şi permite clienţilor să aibă acces permanent la toate produsele contractate de la bancă. Utilizatorii au acces la conturi, depozite, carduri şi credite şi pot efectua orice tip de tranzacţie – plata facturilor, achitarea ratelor la credit, constituirea de depozite etc. Serviciul permite şi predefinirea unei liste de beneficiari ai transferurilor, precum şi modificarea PIN-ului şi a limitelor de tranzacţii cu cardul la ATM şi la POS. Toate tranzacţiile sunt realizate în timp real şi pot fi vizualizate imediat după operare. Aplicaţia de Internet Banking a Millennium Bank poate fi accesată de pe orice tip de computer, inclusiv Macintosh, folosind orice versiune a mai multor browsere de internet.

Din dorinţa de a veni în întâmpinarea clienţilor săi, Romtelecom a dezvoltat de-a lungul timpului o gamă variată de modalităţi de plată şi o reţea extinsă de locaţii pentru plata facturii, însumând în acest moment peste 20.000 de puncte de încasare.

Millennium Bank, subsidiara liderului pieţei bancare private din Portugalia, grupul Millennium bcp, şi-a început activitatea pe piaţa românească pe data de 11 octombrie 2007 prin deschiderea simultană a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară. În prezent, Millennium Bank are 73 de unităţi pe teritoriul României, care se adresează populaţiei, companiilor şi clienţilor de Private Banking, printr-o gamă largă de produse.

Millennium bcp (Banca Comercială Portugheză) este un exemplu de succes pe piaţa bancară europeană. Fondată în 1985, Millennium bcp a înregistrat, în martie 2009, active nete în valoare de 93,1 miliarde de euro. Millennium este liderul pieţei bancare private portugheze, iar la nivel internaţional se poziţionează între primele 100 de grupuri financiare. Millennium bcp este listată la peste 40 de burse naţionale şi internaţionale, cu o prezenţă semnificativă pe Euronext PSI Servicii Financiare, PSI-20, DJ Eurostoxx, Bebanks şi Euronext 100, din Lisabona, Paris, Bruxelles şi Amsterdam.
Millennium bcp are o reţea de peste 1.800 de unităţi în 15 ţări şi peste 22.000 de angajaţi.

Millennium bcp oferă o gamă largă de produse şi servicii, printre care produse de economisire, credite de consum, de investiţii, împrumuturi ipotecare, banking comercial, leasing, factoring, asigurări, banking de investiţii, private banking şi managementul activelor. O atenţie specială este acordată serviciului de Internet banking, apreciat în Europa pentru calitatea şi inovaţia sa. De la înfiinţare, Millennium bcp a fost recunoscută pentru dinamismul, inovaţia, competitivitatea, rentabilitatea şi puterea sa financiară. S-a remarcat ca lider incontestabil pe diferite zone din cadrul afacerilor financiare din Portugalia şi a devenit un pilon de referinţă la nivel internaţional în distribuţia de produse şi servicii financiare.

De-a lungul anilor, Millennium bcp şi-a extins operaţiunile pe pieţe internaţionale, în special în ţările europene cu un potenţial de dezvoltare ridicat, precum Polonia, Grecia, Turcia şi recent România. În acelaşi timp, Millennium bcp dezvoltă alte operaţiuni autonome pe diverse pieţe, care fie au o legătură istorică cu Portugalia, fie se remarcă prin prezenţa unor comunităţi portugheze puternice: Millennium bim (Mozambique), Millennium Angola (Angola) şi Millennium bcp (SUA). Toate operaţiunile se desfăşoară sub brandul Millennium. Millennium bcp este o bancă multinaţională care îşi propune crearea de valori pe pieţe cheie selectate în funcţie de profilul de risc şi potenţialul de dezvoltare economică. Millennium bcp îşi doreşte să fie recunoscută pe plan internaţional pentru calitatea şi inovaţia ce caracterizează produsele şi serviciile sale financiare.

Romtelecom este una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din Romania şi lider pe piaţa de comunicaţii fixe, oferind servicii de încredere, inovative şi uşor de utilizat, de la tradiţionala telefonie fixă, Internet de bandă largă şi televiziune digitală, până la cele mai sigure centre de găzduire a datelor din România şi pachete de servicii de date şi voce. Mai multe detalii despre ofertele şi serviciile Romtelecom sunt disponibile pe www.romtelecom.ro, în magazinele Romtelecom sau sunând la 1930.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Cum poti primi dobanda pentru restul economisit la platile cu BT Pay

250.000 de persoane care folosesc BT Pay economisesc prin opțiunea Round Up din aplicație. 8 din 10 persoane care au conturi de economii la Banca Transilvania folosesc inclusiv Round Up, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Cu peste 12.000 de detalii

ING Bank majoreaza comisioanele pentru retrageri de numerar si plati la jocuri de noroc

ING Bank majoreaza, din 14 iunie 2024, comisioanele pentru retragerile de numerar de la bancomate, cele pentru cresterea limitelor zilnice, precum si pentru platile destinate jocurilor de noroc. Clientii ING Bank care retrag bani de la bancomatele bancii vor fi detalii

Banca Transilvania pregateste o noua premiera in relatia cu clientii, cu ajutorul noilor tehnologii

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România È™i din sud-estul Europei, colaborează cu Evam, care oferă platforma de top MarTech, pentru a crea experienÈ›e în timp real, pe toate canalele, pentru clienÈ›ii săi, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Este o detalii

Cont cu comisioane reduse pentru femeile de afaceri, la Patria Bank

Patria Bank lansează “Pachetul Patria pentru Femeile Antreprenor”, un pachet care include o serie de avantaje financiare personalizate pentru a sprijini afacerile conduse de femeile din România, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

 



 

Ultimele Comentarii