BANCI | Stirea Zilei

Adoptarea monedei euro de catre Romania ar putea fi prelungita cu 1-2 ani

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-04-26 22:53

Guvernul a renunţat la data de 1 ianuarie 2015 ca obiectiv pentru adoptarea monedei euro, termen menţionat cu regularitate în anii anteriori, şi a avansat doar intervalul 2013-2014 pentru intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, potrivit noului program de convergenţă.

Termenul estimat pentru intrarea României în ERM-II a fost introdus în proiectul programului de convergenţă pentru perioada 2011-2014, document obţinut de MEDIAFAX şi pe care Executivul urmează să îl transmită Comisiei Europene. În document nu mai este însă menţinut şi angajamentul asumat distinct în perioada anterioară, de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2015.

În documentul precedent, elaborat de Guvern în primăvara anului trecut, se aprecia că, având în vedere necesitatea implementării unor reforme structurale suplimentare care să ducă la creşterea flexibilităţii economiei româneşti şi a capacităţii acesteia de a face faţă şocurilor asimetrice, moneda naţională nu va putea intra în mecanismul ratei de schimb II (ERM-II) "mai devreme de 2012", iar pentru moneda euro era stabilit în mod distinct că va fi adoptată la 1 ianuarie 2015.

În proiectul noului program de convergenţă sunt menţinute aceleaşi argumente de continuare a reformei, dar se estimează doar că intrarea în ERM-II se va produce "în perspectiva anilor 2013-2014", fără nicio referire exactă la momentul adoptării euro.

"Având în vedere necesitatea continuării reformelor structurale menite să crească flexibilitatea economiei româneşti şi capacitatea acesteia de a face faţă eventualelor şocuri asimetrice, se apreciază că moneda naţională va putea intra în mecanismul ratei de schimb II (ERM II) în perspectiva anilor 2013-2014. Această apreciere are în vedere şi necesitatea îndeplinirii sustenabile ex-ante a criteriilor de la Maastricht, inclusiv prin intermediul consolidării fiscale durabile, care să conducă la maximizarea probabilităţii ca România să-şi limiteze la cei doi ani obligatorii durata participării la mecanismul ratelor de schimb II. Se consideră că atât perioada anterioară intrării în ERM II, cât şi cea a participării în acest mecanism vor reprezenta etape importante ale procesului de convergenţă nominală şi reală a economiei româneşti, ce este prognozat a se relua ulterior încheierii perioadei de contracţie economică substanţială", se arată în document.

Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda naţională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% faţă de euro.

Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, a declarat în luna septembrie că probabilitatea ca România să nu poată intra în mecanismul ratelor de schimb în 2012, condiţie obligatorie pentru intrarea în zona euro în 2015, este foarte ridicată, însă obiectivul trebuie menţinut ca semnal politic.

Mai mulţi oficiali, printre care preşedintele Traian Băsescu şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, au vorbit însă în ultima vreme de posibilitatea amânării intrării României la zona euro faţă de calendarul actual de aderare, care stabileşte adoptarea euro în 2015.

Cele mai multe opinii vorbesc de o amânare de cel mult doi ani, perioadă în care România ar putea continua reformele structurale, beneficiind de avantajul unei politici monetare independente. În acest interval, banca centrală ar putea calibra mai bine rata de schimb la care se va face trecerea de la leu la euro.

În noiembrie 2010, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) a declarat că România ar trebui să amâne momentul aderării la zona euro dacă în următoarele luni se va constata că efortul de consolidare fiscală nu este susţinut de populaţie, arătând însă că prelungirea până în 2018 este un obiectiv mult prea îndelungat.

Săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu a declarat că va declanşa o discuţie la nivelul BNR, a Guvernului, a analiştilor, pentru a se ajunge la o concluzie dacă este bine ca România să-şi menţină obiectivul 2015 pentru accesul la moneda euro sau va trebui îmbunătăţită performanţa economică.

Şi şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, s-a pronunţat pe această temă, declarând la începutul anului că ţările cu regim flexibil al cursului de schimb, printre care şi România, nu trebuie să se grăbească cu aderarea la euro, ci să profite de avantajul unei politici monetare proprii.

Un document oficial prezentat, săptămâna trecută, de MEDIAFAX relevă că Guvernul ia în calcul amânarea aderării României la zona euro cu 1-2 ani, peste termenul de 1 ianuarie 2015 anunţat oficial de autorităţi, considerând că în acest interval politicile monetare şi fiscale trebuie consolidate, astfel încât cursul de schimb să fie unul de echilibru la momentul aderării.

În luna decembrie a anului trecut, şeful statului a declarat că România va stabili în prima jumătate din 2011 dacă va menţine anul 2015 ca obiectiv pentru intrarea în zona euro.

Programul de convergenţă al României este revizuit anual şi transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Ce dobanzi au bancile la creditele de nevoi personale?

Dobanzile practicate de cele mai multe banci pentru creditele de nevoi personale destinate consumului nu mai sunt stabilite la niveluri standard ci sunt personalizate, in functie de mai multi factori, precum incasarea veniturilor in contul bancii sau istoricul de detalii

Topul creditelor ipotecare cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3-10 ani

Dobanzile fixe in primii 3-10 ani pentru un credit ipotecar variaza intre 5,75% si 9,90%, in functie de banca si de perioada cu dobanda nemodificata, conform ofertelor celor mai importante 10 banci. Dobanzile luate in calcul sunt cele standard, fara alte detalii

Cum raspunde ANPC la o reclamatie despre o frauda online: cu cuvintele bancii

Clientul unei banci (Unicredit) a fost fraudat online cu 25.000 de lei cu o asa-zisa investitie in actiuni pe site-ul Rominvest. (Atentie! Acest site functioneaza si in prezent, la acest link, https://dimensionaldreamscape.cam, dupa mai bine de o luna de la detalii

Dobanzile la creditele online ale IFN-urilor, plafonate prin lege la 365% pe an, fata de 70.000% cat erau pana acum

Parlamentul a adoptat o lege prin care dobanzile (DAE) la creditele online acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) sunt plafonate la 1% pe zi (365% pe an) in cazul imprumuturilor de maxim 5.000 de lei, 0,8% pe zi (292% pe an) la cele de pana la 10.000 de lei si 0,6% pe detalii

 



 

Ultimele Comentarii