Stiri din eticheta: Mugur Isarescu



BNR: un proiect de lege stabileste noi criterii pentru demiterea conducerii bancii centrale, afectand independenta acesteia

Precizări privind punctul de vedere al BNR legat de proiectul de Lege privind unele măsuri privind continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare (comunicat BNR) Pentru clarificarea unor aspecte apărute în detalii

Beneficiarii de granturi HoReCa au tranzactii gratuite si acces la credite fara garantii la Banca Transilvania

Banca Transilvania face parte dintr-un nou program de granturi, de această dată cu destinaţie HoReCa, care înseamnă finanţare nerambursabilă pentru IMM-urile din industria ospitalităţii: hoteluri, restaurante, pensiuni, agenţii de turism şi organizatori de evenimente, anunta detalii

Constructiile, avans de 5,7% dupa primele patru luni ale anului

Construcțiile au avansat după primele patru luni din 2021 cu 5,7% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, recuperând rămânerea în urmă consemnată la începutul lui 2021. Potrivit datelor publicate de INS, creșterea consemnată pe seria ajustată detalii

Companiile pot accesa granturi pentru sectorul HoReCa prin CEC Bank

CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, este partener de implementare a schemei de ajutor de stat pentru companiile afectate din domeniile HoReCA - turism, alimentație publică și organizare de evenimente, anunta detalii

 

Ultimele Comentarii