Stiri din eticheta: Programul Prima Casa



Grecia este tara preferata pentru vacanta de vara a romanilor, conform unui sondaj

• Aproape 56% au ales ca mijloc de transport autoturismul personal Peste 53% dintre românii care își vor petrece concediul în străinătate în această vară au ales ca destinație țări precum Grecia, Bulgaria și Turcia iar aproape 56% au ales ca mijloc de transport autoturismul personal, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Grecia este țara unde cei mai mulți români au ales să își petreacă concediul, respectiv aproape 22% dintre respondenți, în timp ce peste 17% au ales Bulgaria iar aproape 14,5% vor merge în Turcia. Totodată, peste 10% au ales să viziteze Italia, aproape 8% - detalii

Daca ai credit la Banca Transilvania, poti alege oricand modalitatea de plata a ratelor: egale sau descrescatoare

Instanța a suspendat în 16 iunie a.c. efectele ordinului ANPC privind modul de calcul al ratelor la credite. De la acest moment, toate măsurile dispuse de ANPC nu mai produc efecte până la soluționarea definitivă a litigiilor declanșate de bancă împotriva procesului verbal de contravenție și a ordinului ANPC, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: În acelasi timp, BT reamintește că un client poate alege încă de la început sau pe perioada derulării unui credit, modalitatea de rambursare care i se potrivește cel mai bine, în rate egale sau descrescătoare. Cum alegi să rambursezi creditul: în rate egale sau descrescătoare? Când dorești un credit, detalii

Creditele pot fi platite in rate egale sau descrescatoare

Asociația Română a Băncilor (ARB) aduce clarificări în spațiul public privind cele două modalități legale și posibile din perspectivă practică/ aritmetică de rambursare a creditelor pentru a veni în sprijinul clienților, conform unui detalii

Patria Credit acorda credite fermierilor mici, cu sprijinul InvestEU

⦁ Patria Credit IFN dezvoltă susținerea fermelor mici din România, datorită sprijinului acordat de InvestEU ⦁ Finanțarea va consolida baza de capital a Patria Credit, care va sprijini creșterea activității acesteia - acordarea de detalii

 

Ultimele Comentarii