Stiri din eticheta: Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB)



Cei care nu-si pot plati ratele amanate la credite pot apela la CSALB

Dacă problemele financiare ale unor consumatori persistă chiar și după o amânare de 9 luni a plății ratelor ori consumatorul realizează că îi va fi imposibil să plătească noile rate chiar în timpul perioadei de amânare, le recomandăm să se adreseze imediat detalii

Cum acorda Provident imprumuturi in perioada epidemiei coronavirusului si cum administreaza reclamatiile clientilor

Cum acorda Provident imprumuturi la domiciliu in perioada crizei COVID-19, cand sunt necesare masuri de siguranta pentru protectia angajatilor si clientilor? Cate amanari la plata ratelor au fost aprobate pentru cei afectati de coronavirus si cum sunt administrate reclamatiile, inclusiv prin detalii

Negocierea in cadrul CSALB ar putea fi obligatorie inaintea proceselor dintre banci si clienti

Instanțele de judecată ar putea recomanda consumatorilor și băncilor să negocieze în cadrul CSALB înainte de începerea unui proces, anunta CSALB (Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor din domeniul Bancar) intr-un comunicat, in care adauga: Pentru anul detalii

Unde m-as putea adresa pentru a rezolva problema datoriilor la banci, daca nu am bani sa ma judec?

"Am 5 popriri pe cont si 2 salarii. Din cont mi se retine jumatate din fiecare salariu ducandu-se amandoua jumatatile la cel mai vechi popritor si cel mai mare. Din aceasta cauza, unul din cei 4 popritori ramasi doreste sa imi puna poprire la angajatori urmand ca si acestia sa imi opreasca detalii

 

Ultimele Comentarii

  • Revolut

    Bună seara! Am citit ca puteți discuta cu cei de la revolut pe cale amiabilă pentru deblocarea ... detalii

  • Sesizare

    Bună ziua,alo vodafone problema e la voi,mai folosim și noi reteaua sau plătim degeaba,de ieri ... detalii

  • Credit adaptare locuință

    Buna ziua, am 46 ani, de un an de zile incadrat grad handicap grav cu însoțitor. Am nevoie de ... detalii

  • Sesizare

    Ce se întâmplă, am 4 abonamente la vodafone,nu pot comunica cu membrii familiei,zona Oltenița, ... detalii

  • Card ing young

    Am deschis un cont ing young pentru copil pentru bursa si nu reușesc sa atașez un card acestui ... detalii