Alte stiri din categoria: Ultima Ora



BANCI

De ce nu se poate plati rata cu cardul la banca?

În timp ce încurajează clienţii să folosească mai des cardurile direct la comercianţi în loc să retragă numerar, bancherii uită să le accepte şi la propriile ghişee, unde facturile, taxele sau chiar ratele la credit pot fi achitate doar cu cash. Astfel, clienţii sunt invitaţi să retragă bani de la bancomate pentru a face o plată la bancă, însă o astfel de operaţiune este comisionată. Plăţile cu cardul la comercianţii acceptanţi sunt grauite pentru clienţi. Mai mult, o serie de bănci au instalate la casieriile din unităţi POS-uri, însă acestea pot fi utilizate exclusiv pentru retragerea de numerar, funcţionând astfel ca o alternativă la ATM-uri, pentru momentele când aceste automate nu sunt funcţionale. BCR, cea mai mare bancă locală, taxează detalii

BURSA

Sibex lanseaza pariul cu castig fix de 100 de lei, optiuni binare pe cursul euro/leu

Aceste produse sunt foarte populare pe piata americana datorita procedurii simplificate si riscului mai redus Bursa din Sibiu va introduce la tranzactionare, cel mai devreme la inceputul lunii noiembrie, un instrument financiar destinat investitorilor incepatori care va avea scadente scurte, chiar si de o zi, si le va permite acestora sa faca pariuri pe diverse niveluri ale cursului de schimb pentru un castig fix de 100 de lei. Produsul financiar oferit de Sibex are in spate o optiune de tip binar, instru-ment care a castigat foarte mult in popu-laritate in ultima perioada pe pietele ex-terne si in special pe cea americana, intrucat simplifica semnificativ proce-dura de tranzactionare si, desi este un pro-dus derivat, diminueaza destul de mult nivelul de risc. Investitorii locali detalii

BANCI

Banca Nationala s-a transformat in ,,broker de credite" pentru guvern

In sapte licitatii depo, institutiile bancare s-au inghesuit cu 26 mld. lei, cat au strans Finantele in 50 de emisiuni . Desi Banca Nationala continua sa intervina pentru a steriliza excesul de lichiditate, sumele atrase in ultimul timpsunt e peste cinci ori mai mici decat ofertele bancilor. In 2010, acestea au vrut sa plaseze 26,5 mld. lei la o dobanda echivalenta cu cea de politica monetara, insa BNR nu a atras decat 9 mld. lei. Bancile nu au succes nici cu Ministerul de Finante, care nu ofera randamentele cerute. Trezoreria nu a atras decat 25,81 mld. lei, doua treimi din suma programata. Sub efectul scaderii economice, al reticentei de a acorda credite, al unor bilanturi deteriorate si al unui necesar de capitalizare, bancile au devenit din ce in ce mai interesate de detalii

BANCI

Cursul de schimb in usoara crestere, la 4,2463 lei pentru un euro

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,2463 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,69 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,2394 lei. Dolarul american s-a depreciat în raport cu moneda naţională, BNR stabilind un curs de 3,2476 lei, faţă de 3,2687 lei, în şedinţa precedentă. Gramul de aur a fost cotat la 132,69 lei, în scădere cu 0,73 lei comparativ cu 133,42 valoarea stabilită detalii

 



 

Ultimele Comentarii