Informatii utile banci | Anunturi banci

BCR aproba credite online prin aplicatia George, dar contractele se semneaza la banca

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2023-07-27 10:54

Banca Comercială Română (BCR) a acordat deja, în ultima săptămână, primele credite ipotecare online, o premieră absolută în România, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

Soluția financiară CASA MEA este disponibilă pe platforma de digital banking George și oferă românilor posibilitatea de a obține banii necesari pentru locuință într-un mod simplu, rapid și eficient.

,,Evoluția creditului CASA MEA într-un produs online reprezintă o premieră pe piața din România și aduce cu sine o experiență inovatoare în achiziția unei locuințe. Principalele probleme ale unui credit de casă au fost mereu timpul îndelungat, complexitatea și lipsa de claritate privind documentația proprietății și drumurile nenumărate pe care clientul trebuia să le facă.

Colegii mei au lucrat intens la digitalizarea întregului proces, iar clienții se pot bucura acum în George de un flux simplu, transparent și rapid. Și mai important: odată cu aplicarea pentru credit, clienții sunt ghidați pas cu pas în procesul de achiziție, primind asistență și informații transparente despre documentele necesare, precum și recomandări referitoare la modul cum acestea se pot obține și pașii de urmat. 

Vor avea foarte rapid informațiile necesare pentru a lua o decizie corectă bazată pe calculul în timp real al sumei maxime pe care o pot obține și vor primi, de asemenea, beneficii suplimentare în George și reduceri de dobândă pentru încasarea salariului și încheierea asigurărilor de viață, șomaj și altele.

Oamenii se vor simți mai în control și mai încrezători în tot acest proces, care părea, până nu demult, extrem de complicat și birocratic.”
Vlad Huțuleac, Director Executiv Adjunct Produse si Segmente Retail

Care sunt pașii pentru a aplica online la creditul CASA MEA?

• Intri în magazinul George și aplici la creditul Casa Mea; dacă nu ești client BCR, va trebui să-ți deschizi online un cont George, pe site-ul BCR (bcr.ro), și să-ți instalezi aplicația George;

• În doar câteva minute, obții o ofertă fermă, aprobată financiar. Afli imediat cât poți împrumuta și îți configurezi creditul așa cum ți-l dorești: alegi cum să-l plătești înapoi (în rate egale sau descrescătoare) și cu ce tip de dobânda: fixă sau variabilă. Primești toate informațiile pentru a lua o decizie informată;


• Rezervi oferta și, pentru 3 luni, este garantată;

• Imediat după ce ai aplicat sau oricând în cele 3 luni, George te pregatește pentru ce urmează. Afli pas cu pas ce ai de facut: de ce documente ai nevoie, de unde le obții și ce faci cu ele;

• Descarci aplicația Casa Mea și încarci documentele casei. Urmează analiza documentelor în bancă și evaluarea casei;

• Primești pe telefon aprobarea și, tot în George, te pregatești pentru singura vizită la banca de care ai nevoie, conform legislației în vigoare, ca să semnezi contractele finale.  

Din dorința de a oferi cât mai prompt această soluție de creditare, care poate sprijini oamenii într-una dintre cele mai importante decizii de viață, proiectul este disponibil în această fază pentru clienții care sunt angajați pe perioadă nedeterminată, obțin venituri din salarii și contractează creditul fără un coplătitor. 

De asemenea, suma maximă a creditului în varianta online poate ajunge până la 450.000 lei, iar clienții nu trebuie să aibă alte credite garantate în desfășurare. Echipele din laboratoarele digitale ale BCR lucrează însă intens pentru ca toți clienții să poată accesa online creditul CASA MEA de la BCR.

Mai mult detalii despre creditul CASA MEA sunt disponibile pe site-ul BCR.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 320 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 53% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). 

BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale – 2.000 de echipamente, și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

Taguri: aplicatie mobile banking  credite ipotecare  reclamatie BCR  aplicatia George BCR  Banca Comerciala Romana (BCR)  credite noi  reclamatie banca  banca  credit online  credite pentru locuinte  credite imobiliare  imprumut  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Anunturi banci



Platile instant, posibile la 13 banci

Începând cu 17 iunie, Banca Română de Credite și Investiții (BRCI) își extinde portofoliul de servicii de plăti cu serviciul Plăți Instant, dezvoltat de TRANSFOND. Acest serviciu permite transferul interbancar al sumelor de până la 50.000 lei în mai detalii

Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12

CEC Bank a introdus o solutie suplimentara de securitate in aplicatia de mobile banking CEC app, pentru protectia impotriva atacurilor informatice precum cititoare de ecran, vulnerabilitati de rooting, jailbrake, debugger, injectarea de cod sursa extern, afectarea integritatii detalii

Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor

Pentru clienții cu popriri: de la data de 1 octombrie 2023, BRD implementează comunicarea Soldului Cert către ANAF
Începând cu data de 1 octombrie 2023, intră în vigoare Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 878/2022 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora astfel cum acesta a fost modificat prin Ordinul nr. 626/2023 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 878/2022 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora, anunta banca detalii

BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat

BRD Groupe Societe Generale a anuntat "o producție record de credite de consum în prima jumatate a acestui an (+13% în dinamică anuală) și T2 (+20% în dinamică anuală)." Pe de alta parte, rata creditelor neperformante a ajuns la un nou minim istoric de detalii

 



 

Ultimele Comentarii