Deficitul comercial in 2021, majorat cu 29%. Acoperirea importurilor cu exporturi, la cea mai redusa valoare din ultimii 12 ani
Autor: Dan Palangean
2022-02-25 12:12
Deficitul comercial a urcat în luna decembrie 2021 la 2,34 miliarde euro, potrivit datelor comunicate de INS. Exporturile FOB pe 2021 au fost de circa 74,7 miliarde de euro iar importurile CIF (inclusiv costurile de transport şi asigurare) 98,4 miliarde de euro.
Astfel, deficitul comercial anual s-a cifrat la 23,7 miliarde euro, valoare cu aproximativ 5,3 miliarde euro mai mare faţă de cea din 2020 (+29%).
Revenirea exporturilor (+20,1%) a fost mai mică decât cea a importurilor (+22,1%), de unde a rezultat înrăutățirea soldului final. Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a scăzut continuu din 2014 încoace, până la 79,1%, cea mai mică valoare din ultimii 12 ani (vezi tabelul).

Astfel, deficitul consemnat pe segmentul de mărfuri în schimburile externe a ajuns anul trecut la circa 9,8% din PIB-ul estimat curent pentru 2021 (1.187 miliarde lei). Acest dezechilibru reprezintă o problemă majoră, inclusiv din perspectiva performanțelor mai bune consemnate de statele din regiune.
Schimburile cu țările UE au fost de 54,1 miliarde euro la export și 71,3 miliarde euro la import (72,4% din total, atât la exporturi cât și la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 20,6 miliarde euro și importuri de 27,1 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de circa 17,2 miliarde euro cu statele UE şi de 6,5 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare.
Sectorul de mașini și echipamente de transport a rămas la finalul anului pe o traiectorie descendentă (-324 milioane euro în decembrie) iar soldul a încheiat anul trecut la -1.131,7 milioane euro, evoluție mai slabă cu circa un miliard și jumătate de euro față de cea consemnată în 2020. La diverse mărfuri manufacturate, avansul deficitului a fost de 2,2 miliarde euro (circa 50%).
Singura evoluție pozitivă notabilă, deficitul pe zona de produse alimentare a scăzut de la 2,87 miliarde euro în 2020 la 1,73 miliarde euro în 2021 (-40%) iar gradul de acoperire sectorial a importurilor din exporturile efectuate a urcat de la doar 60% în 2020, spre 80% (totuși, mult sub cel de 100% din anul 2014).

Revenirea consumului de carburanți și a prețurilor la resursele energetice a condus la o majorare a deficitului sectorial cu mai mult de 2 miliarde euro, dat fiind gradul de acoperire extrem de redus, de doar 37%. Soldul negativ al schimburilor de produse chimice a urcat la aproape 11 miliarde de euro și a reprezentat aproape jumătate din totalul deficitului comercial.
Dacă facem corelația cu declinul masiv al gradului de acoperire până la valori compatibile cu criza anterioară, s-ar impune cu necesitate o reorientare spre export a producției realizate și oprirea creșterii deficitelor. Acestea riscă să expandeze odată cu majorarea nesustenabilă a consumului intern de mărfuri, provenite tot mai mult din import.
Taguri: statistici economice Institutul National de Statistica (INS) Macroeconomie
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Analize economice
Deficit bugetar de 1,71% din PIB, după prima jumătate a anului 2022
Deficitul bugetului general consolidat după prima jumătate a lui 2022 a fost de 23,5 miliarde lei (-1,71% din PIB-ul estimat pentru anul curent), potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor. În aceeași perioadă a anului trecut, minusul detalii
Creșterea PIB 2022, majorată în prognoza de vară. Salariul real va scădea anul acesta
Prognoza de vară a revizuit semnificativ în sus estimarea privind Produsul Intern Brut pe anul 2022, atât în termeni nominali cât și în termeni reali, potrivit datelor comunicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză. detalii
Deficitul contului curent, în creștere cu 80% după primele cinci luni ale anului
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat în primele cinci luni ale anului un deficit de 10,24 miliarde euro, în creștere cu 80% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor BNR. Este o valoare care depășește detalii
Inflația anuală a atins 15%. Totuși, creșterea lunară a prețurilor e pe trend descrescător
Creșterea anuală a prețurilor a urcat la 15,05% în luna iunie 2022, potrivit datelor publicate de INS, deși inflația lunară a fost de 0,76%, cel mai redus nivel din ultimele trei luni. Combustibilii au revenit, detașat, în fruntea detalii
- România, cea mai mică durată de muncă dintre statele UE în 2021. Observații
- ”Inflația industrială”, în ușoară scădere per total, dar intensificată pe filiera externă
- -1,57% din PIB deficit public dupa primele 5 luni din 2022
- Deficitul contului curent in crestere cu 84%. Datoria externa, redusa fata de finalul anului trecut
- Deficit comercial record in aprilie 2022, in crestere anuala cu 63%
- Vanzarile cu amanuntul, +5% in prima treime a anului, dar se profileaza un trend descendent
- Romania, cea mai slaba performanta la nivel regional in comert exterior pe T1 2022
- Datoria publica, trecuta de 50% din PIB doar pe date operative
- Romania, in ultima treime a preturilor la curent electric si gaze din UE, dar in prima treime la scumpirea acestora
- Dobanda de politica monetara - Romania in context regional: cat va mai creste?
Profil de Bancher
-
Bianca Ionita, Head of Cards Product Management
Credit Europe Bank
“Dorinţa de relaxare este mai justificată ca ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
- Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Contribuția sistemului bancar în economie în ultimii 30 de ani este de două ori cât PIB-ul României
- Concursul de educatie financiara European Money Quiz si-a stabilit castigatorii
- Club online de educatie financiara pentru liceeni
- Creditele acordate de banci, record al ultimilor 12 ani
- Stiai ca daca transferi bani pentru altii, chiar fara sa vrei (involuntar), risti sa faci inchisoare?
ROBOR
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
- ROBOR 3 luni (date statistice pe perioada 1995-2019, conform BNR)
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, in crestere cu peste 70% dupa primele trei luni ale anului
- Deficitul contului curent a crescut cu 56% in primele doua luni ale anului
- Deficitul contului curent - 815 milioane euro, dupa prima luna a anului
- Deficitul contului curent la 11 luni a depasit nivelul prognozat pentru intregul an
- Finantarea verde in Romania reprezinta doar 4% din totalul creditarii, arata o analiza a BNR
Legislatie
- OUG 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului
- REGULAMENT (UE) nr. 679 din 2016 privind datele personale
- REGULAMENT (UE) nr. 679 din 2016 privind prelucrarea datelor cu caracter personal
- Normele de aplicare a OUG 90/2022 privind amanarea ratelor la credite, publicate in Monitorul Oficial din 29 iulie 2022
- Din 2023 se schimba plata CASS pentru cei cu venituri extrasalariale
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Reclamatii Credit Europe Bank - solutionarea alternativa a litigiilor
- Cei care amana ratele la credite vor plati ulterior dobanda la dobanda, adica mai mult
- Cardurile BCR sunt din material reciclat
- Unicredit: schimburile valutare la bancomate nu pot fi procesate
- Cum fac o reclamatie la BCR?
Analize economice
- ”Inflația industrială”, din nou în creștere și peste pragul de 60% la intern
- Deficit bugetar de 1,71% din PIB, după prima jumătate a anului 2022
- Creșterea PIB 2022, majorată în prognoza de vară. Salariul real va scădea anul acesta
- Deficitul contului curent, în creștere cu 80% după primele cinci luni ale anului
- Inflația anuală a atins 15%. Totuși, creșterea lunară a prețurilor e pe trend descrescător
Ministerul Finantelor
- Cum gasesc contul IBAN al ANAF in care platesc Declaratia Unica?
- Declaratia unica se depune pana la 25 mai, inclusiv
- Datoria publica, trecuta de 50% din PIB pe date operative: care sunt consecintele
- Noi programe de finantare: IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct, Innovation
- Programul Noua casa 2022: care sunt conditiile de creditare
Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
- Legalitatea prelucrarii datelor personale de catre Biroul de Credit
- Care sunt bancile si IFN-urile care-si raporteaza clientii la Biroul de Credit?
Procese
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
- ANAF trebuie sa plateasca BCR Leasing dobanzi fiscale de 6,7 milioane lei, pentru obligatii suplimentare de plata a TVA anulate de justitie
- Clauzele abuzive din contractele de credit nu au termen de prescriptie, deci pot fi constatate oricand, chiar si dupa plata creditelor, a decis CJUE
Stiri economice
- Dobânda pe termen lung pentru România a coborât sub cea pentru Ungaria
- România, pe locul 7 în UE la creșterea anuală a prețurilor
- Producția industrială pe primele cinci luni, mai mică decât în aceeași perioadă a anului trecut
- Deficitul comercial lunar, stabilizat la peste 1% din PIB in luna mai 2022
- Construcțiile, avans minim și trend descrescător după prima treime a anului
Statistici
- INS: Veniturile romanilor au crescut anul trecut cu 10%. Banii de mancare, redistribuiti cu precadere spre locuinta, transport si haine
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
- Deficitul bugetar, deja 0,72% din PIB in februarie 2022
- Datoria publica, majorata la 48,9% din PIB in 2021
- Dobanda pe termen lung a obligatiunilor romanesti a crescut la 5,60% in februarie 2022
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
- BCE recomanda bancilor sa nu plateasca dividende
- Modul de functionare a relaxarii cantitative (quantitative easing – QE)
- Dobanda la euro nu va creste pana in iunie 2020
- BCE trebuie sa fie consultata inainte de adoptarea de legi care afecteaza bancile nationale
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
- FGDB explica modul de aplicare a procedurii de recapitalizare interna a unei banci cu depozitele negarantate ale clientilor (bail-in)
CSALB
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
- CSALB recomanda bancilor sa nu mai claseze cererile incomplet documentate pentru solutionarea amiabila a litigiilor
- CSALB: bancile s-au impacat in acest an cu 445 de clienti nemultumiti, care au primit concesii in valoare de 1,2 milioane euro
- In ce conditii te poate ajuta banca, atunci cand ai o problema cu creditul - sfaturi de la CSALB
First Bank
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
- First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
- Banca Transilvania and EBRD become majority shareholders of Victoriabank in Moldova
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
- Council of the European Union statement on Bulgaria path towards ERM II participation
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Producția agricolă 2021, în creștere semnificativă, dar rămasă sub nivelul din 2019
- PIB T1 2022 - recalculat marginal în jos. IT-ul a egalat comerțul ca efect pe creșterea economică
- Productia industriala din aprilie 2022, sub nivelul din urma cu sase ani
- Inflatia industriala a scazut, dar transmiterea in preturile la consumator continua
- Puterea de cumparare a salariului mediu - pe plus in T1 2022, in pofida inflatiei
Informatii utile asigurari
- Asigurari de viata: crestere de 18% in 2021
- Dosarele de dauna City Insurance se pot depune la FGA (Fondul de Garantare a Asiguratilor)
- Transilvania Broker de Asigurare ofera comsionul digital
- Doar 1,8 milioane de locuinte dintre cele peste 9 milioane sunt asigurate
- Regulile privind incheierea asigurarii auto RCA online
ING Bank
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
- ING Bank anunta rezultatele financiare la 9 luni 2021: creditarea si profitul cresc substantial
Ultimele Comentarii
-
Defectiune atm braila
Reclama faptul că atm-ul de pe str.Galati in Brăila este un dezastru întrucât atunci când este ... detalii
-
Cont și acte
Solicit programare personal pentru actualizare cont și ... detalii
-
Nr tel
Va rog mult mi am pierdut nr de teldeclarat la banca .cu as putea sa atașez noul nr ... detalii
-
Credet
... detalii
-
reinstalare aplicatie you brd
Daca ati reinstalat aplicatia YOU BRD, pe un alt telefon, datele de accesare a acesteia (PIN) nu ... detalii