Patria Credit si-a inmultit creditele pentru agricultori cu 14%
Autor: Bancherul.ro
2024-05-30 07:57
Patria Credit înregistrează rezultate pozitive pentru al 8-lea an consecutiv, cu o creștere de 14% a portofoliului de credite și 44% a profitului, în anul 2023, conform unui comunicat, in care se adauga:
• Patria Credit IFN SA, instituție financiară nebancară specializată în acordarea de microcredite pentru agricultori, a înregistrat în 2023 un profit net de 8,54 mil. lei, înregistrând o creștere de 44 %, față de anul 2022;
• Portofoliul de credite a ajuns la 184 mil. lei, în creștere cu 14% față de finalul anului 2022;
• 84% din portofoliul de credite reprezintă credite pentru investiții și parte din acesta este securizat cu garanții prin programe de garantare oferite de Fondul European de Investiții (Invest EU, EASI);
• Anul trecut, au fost încheiate mai multe noi acorduri cu parteneri internaționali printre care cel mai mare ca volum este cel semnat cu CEB (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei) pentru finanțarea unui proiect în valoare de 20.000.000 EUR, dedicat finanțării micilor fermieri și întreprinderilor rurale, cu acces limitat la servicii financiare și accelerării procesului de digitalizare a instituției.
Patria Credit IFN SA, instituție financiară nebancară, parte a Patria Bank Group, a înregistrat în 2023 un profit net de 8.54 milioane lei și a raportat o creștere a portofoliului cu +14%, la o valoare de 184 milioane lei. Vânzările de credite noi au înregistrat o ușoară creștere față de 2022 (+1%) până la 94 mil. lei.
Instituția a continuat să sprijine micii antreprenori din mediul rural, în special pe cei implicați în legumicultură, să-și dezvolte activitatea, să mențină sau să creeze noi locuri de muncă, construind pe experiența celor peste 20 de ani de activitate în acest domeniu.
În 2023, instituția a obținut un profit net de 8.54 mil. lei, în creștere cu 44% față de 2022. În structura portofoliului se menține ponderea ridicată a agriculturii, astfel încât 81% din portofoliul de credite au fost acordate clienților din acest domeniu.
De asemenea, 84% din portofoliul de credite reprezintă credite pentru investiții, iar cea mai mare parte din portofoliu este securizat cu garanții prin programe de garantare oferite de Fondul European de Investiții (InvestEU, Easi).
“Anul 2023 a adus pentru Patria Credit o serie de realizări prin care ne-am menținut în topul instituțiilor financiare nebancare ca actor responsabil și implicat în incluziunea financiară din mediul rural. Prin tot ceea am inițiat și am creat anul trecut am adus pentru micii antreprenori din mediul rural noi resurse și posibilități de dezvoltare.
Am încheiat anul prin semnarea contractului cu CEB (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei) ceea ce a reprezentat pentru noi o garantare a rolului și misiunii noastre de implicare în comunitate prin microfinanțare.”, spune Raluca Andreica, Director General Patria Credit.
În anul 2023, Patria Credit a fost recertificată pentru următorii patru ani, de către Comisia Europeană, îndeplinind 100% din cerințele obligatorii de conformare cu Codul european de bună conduită pentru furnizarea de microcredite. Codul definește un set de standarde comune pentru sectorul microfinanțării din Europa.
Alături de parteneriatul cu CEB (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei), în 2023, Patria Credit a semnat mai multe acorduri cu parteneri internaționali, printre care și cel cu REDI - Roma Entrepreneurship Development Initiative, ce este unic în piața de microfinanțare din România. Acest parteneriat are ca obiect un împrumut și un plafon de garantare pentru finanțarea antreprenorilor romi, plafon ce a fost utilizat integral până la finalul anului.
În linie cu strategia propusă pentru anul 2023, au continuat proiectele Agritech cu furnizori parteneri de tehnologie agrícolă și proiectul intern de digitalizare și modernizare a întregii arhitecturi IT. Astfel, Patria Credit a parcurs etapele pentru migrarea la o nouă platformă modernizată, proces ce a fost finalizat la începutul anului 2024.
Creșterea continuă a rezultatelor Patria Credit, din ultimii 8 ani, este dată de suma eforturilor depuse și consecvența în susținerea incluziunii financiare a micilor antreprenori din mediul rural, din cei peste 20 de ani de experiență.
Au contribuit la aceste rezultate și tehnologia de creditare adaptată la nevoile micilor antreprenori și o echipă de specialiști care lucrează și fac parte din comunitățile în care instituția își desfășoară activitatea.
Despre Patria Credit | www.patriacredit.ro
Patria Credit IFN SA este o instituție financiară nebancară (IFN) care susține eforturile antreprenorilor din mediul rural și urbanul mic, precum și impactul lor pozitiv asupra comunităților acestora. Specializată în finanțarea agricultorilor, Patria Credit este membră a European Microfinance Network (EMN) şi Microfinance Centre (MFC) și prima instituție financiară nebancară dedicată microfinanțării din România, cu aproape 20 de ani de experiență și mai bine de 18.000 de clienți finanțați.
Istoria Patria Credit a început în 1996, inițial ca program al organizației World Vision, evoluând ulterior în fundație și apoi în IFN. În prezent, activitatea Patria Credit IFN este recunoscută de Codul European de Bună Conduită inițiat de Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune din cadrul Comisiei Europene, pentru calitatea și impactul activității de microfinanțare realizate în România.
Parte a Patria Bank Group, Patria Credit IFN se implică în proiecte de susținere a agriculturii, de dezvoltare a spațiului rural și de relansare a educației agricole, precum Crescătoria de afaceri, Mândru să fiu fermier (alături de Fundația World Vision România), Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii (FD Agri) etc.
În 2021, Patria Credit și Patria Bank au reactivat Fundația Patria Credit, prin intermediul căreia urmăresc reducerea excluziunii sociale, economice și financiare a comunităților rurale, promovarea popularizării practicilor agricole durabile, facilitarea creșterii noii generații de tineri fermieri și creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța dezvoltării comunităților rurale.
Taguri: Patria Bank credite firme banca credite IFN Patria Credit IFN imprumut Credite IMM
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Profil
Patria Bank a preluat creditele Alior Bank
Patria Bank S.A., în calitate de cesionar, și Alior Bank S.A., prin sucursala sa din România, Alior Bank S.A. Varșovia – Sucursala București, în calitate de cedent, anunță că în data de 7 septembrie 2024 a fost finalizată implementarea contractului de cesiune detalii
Garanti BBVA a trimis 500.000 de euro in proiecte de mediu
Garanti BBVA, una dintre cele mai dinamice bănci din România, sărbătorește anul acesta 14 ani de parteneriat cu WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), perioadă în care a direcționat peste 500.000 de euro pentru susținerea diverselor proiecte de protecție a detalii
Plata in rate prin BT Direct pe iStoma
BT Direct și iStoma anunță un parteneriat prin care și-au propus să faciliteze accesul populației la servicii medicale, așa încât clienții pot plăti în rate la peste 1.500 de clinici stomatologice din țară, conform unui comunicat de presa, in care se detalii
Banca Transilvania a atras 300.000 de noi clienti in acest an
Banca Transilvania a continuat și în al doilea trimestru performanța primelor trei luni ale anului, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Evoluția pozitivă a fost susținută de creșterea portofoliului de credite și creanțe din leasing nete, la nivel consolidat, detalii
- BT a emis 100.000 de carduri Untold
- CEC Bank a coordonat un credit sindicalizat pentru AAylex ONE - Cocorico
- Garanti BBVA anunta rezultate solide în S1 2024
- ETF BET Patria - Tradeville, cel mai performant fond deschis de actiuni din Romania
- Doar 5% dintre romani isi platesc concediul cu cardul de credit
- Garanti BBVA Leasing obtine o finantare de la BERD
- Platile instant, posibile la 14 dintre cele 23 de banci
- Biletele la ordin, cecurile si cambiile pot fi trimise din aplicatia CEC Bank
- Tentativa de frauda online prin e-mailuri trimise clientilor CEC Bank
- Jumatate dintre clientii Bancii Transilvania se informeaza prin solutiile self-service BT Visual Help si BT Call Center Vizual
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Deficitul contului curent, peste 15 miliarde euro după primele șapte luni
- Inflația anuală a scăzut la 5,1%
- Comerțul cu amănuntul, +7% după primele 7 luni
- Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024
- România - cel mai mic cost al vieții dintre țările UE
Ministerul Finantelor
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
- Datoria publică, imediat sub pragul de 50% din PIB la începutul anului 2024
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- 18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului
- Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului
- Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate
- România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE
- Românii au cel mai mare risc de sărăcie sau excluziune socială dintre cetățenii UE
Statistici
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
- Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă
- Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Și dacă am deja proprire se mai poate ceva?
Am proprirea de la 1 ianuarie și e de 9 ori suma, se mai poate face ceva acuma că să promulgat ... detalii
-
Investiții pe platforma collvile
Am investit in acțiuni hidroelectrica și m-a redirecționat pe o platformă numita collvile ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi deblochez portofelul ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca ... detalii
-
Felicitari!
Felicitari tuturor celor implicati in acest act de stabilire a normalitatii! Ar fi interesant un ... detalii