ASIGURARI | Analiza

Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor, aplicata de la 1 iulie

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-03-10 15:40

Prevederile legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor vor fi puse în aplicare de la 1 iulie, la termenul stabilit, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.

"Din punctul de vedere al Comisiei, prevederile legii vor fi puse în aplicare de la termenul stabilit iniţial, respectiv 1 iulie 2009", a spus Toncescu, într-un seminar.

Săptămâna trecută, CSA a anunţat că, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), aplicarea legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor urma să fie amânată.

"În acest context, MAI, ca minister iniţiator, împreună cu CSA au în vedere înaintarea propunerii de amânare a aplicării legii menţionate anterior, de la o dată care va fi stabilită de către autorităţile competente", se arăta într-un comunicat al CSA dat publicităţii săptămâna trecută.

Aplicarea Legii 260/2008 privindasigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor , alunecărilor de teren sau inundaţiilor presupune, pe lângă elaborarea normelor tehnice, şi îmbunătăţirea mecanismelor necesare autorităţilor locale pentru asigurarea unui flux de informaţii coerent şi continuu, care presupune modificarea legislaţiei actuale, se preciza în comunicat.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Indicatorii au fost calculaÈ›i pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituÈ›iile de credit, detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul T2 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

 



 

Ultimele Comentarii