BANCI | Analiza

Atacurile phishing asupra bancilor romanesti s-au triplat in 2008

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-10-14 14:52

Numărul atacurilor de tip phishing asupra băncilor din România a crescut de trei ori în primele opt luni, la aproape 30 de cazuri, din care jumătate la o singură instituţie de credit, potrivit producătorului de soluţii antivirus BitDefender.

"Phishing-ul a crescut, urmează să crească până la niveluri similare de pe plan internaţional", a declarat, marţi, Cătălin Coşoi, Senior Researcher la BitDefender.

Zonele cu cea mai mare activitate de phishing sunt cele în care există centre universitare, respectiv Bucureşti, Craiova, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Vâlcea, a declarat Virgil Spiridon, director adjunct Direcţia Combaterea Criminalităţii Informaţiei din IGPR.

Oficialul a precizat că infractorii care comit astfel de acte nu trebuie confundaţi cu hackerii, care sunt persoane cu cunoştinţe avansate sau extrem de avansate în domeniul informatic, care încalcă legea cu motivaţia de a descoperi ceva nou.

România ocupă, potrivit unor statistici, locul cinci în topul ţărilor care găzduiesc site-uri clonă.

Phishing-ul reprezintă o campanie în masă care, prin utilizarea a sute sau mii de e-mail-uri, îi convinge pe utilizatori să intre pe pagini clonate ale băncilor, pentru furturi de date.

În ultimul timp, conturile furate se vând bulk (în masă, n.r.), şi nici măcar nu sunt folosite, în unele cazuri, de cei care le fură, a afirmat Vlad Vâlceanu, şeful Cercetări Antispam-uri de la BitDefender.

Un cont furat costă până la 50 de cenţi.

Pe plan internaţional, Asociaţia Examinatorilor Fraudelor (Association of Certified Fraud Examiners) a realizat un studiu din care rezultă că o mare parte din totalul fraudelor realizate în sistemul financiar, respectiv 60%, au fost posibile prin implicarea angajaţilor instituţiei.

Pierderile medii înregistrate de companii în urma fraudelor reprezintă 5% din veniturile anuale ale acestora, potrivit studiului. De asemenea, 60% din fraude sunt detectate din întâmplare.

Cei doi reprezentanţi ai BitDefender au participat, marţi, la o conferinţă pe tema "Frauda şi spălarea banilor", organizată în Bucureşti.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Indicatorii au fost calculaÈ›i pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituÈ›iile de credit, detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul T2 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

 



 

Ultimele Comentarii