Stiri din eticheta: reclamatie IFN



iCredit m-a raportat la Biroul de Credit, desi le-am cerut sa-mi amane rata. Ce pot sa fac?

"Am cerut consilierului iCredit amanarea ratelor, pentru ca am intrat in somaj tehnic si nu mai puteam plati rata, mi-a spus ca nu e nicio problema, insa ulterior am aflat ca m-au raportat la Biroul de Credit. Am apelat la o firma pentru stergerea din Biroul de credit care detalii

Consumatorul trebuie sa-si stabileasca limita maxima si limita minima acceptabila, atunci cand negociaza cu banca

"Concilierea are un scop dublu: să asigure un standard înalt de protecție a consumatorilor și o bună funcționare a pieței financiar-bancare", spune Marieta Avram, care este avocat, profesor doctor si conciliator la CSALB (Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor detalii

Mihaela Budișteanu, avocat și conciliator CSALB: Dacă aș lua un credit, nu aș alege cea mai ieftină ofertă, ci aș merge la banca în care am încredere că mă va ajuta la nevoie

"Sincer, dacă ar fi să iau acum un credit, nu l-aș alege pe cel cu dobânda cea mai mică, ci în funcție de cum sunt ajutați oameniide băncile respective", spune Mihaela Budișteanu, avocat și conciliator în cadrul CSALB (Centrul de Soluționare Alternativă a detalii

Avocatul Mihai Tanasescu: Trebuie sa scapam de ideea fixa ca cel mai bine e sa dam banca in judecata

Prelungirea perioadei de epidemie a coronavirusului ne afecteaza atat mental, cat si financiar, mai ales daca purtam responsabilitatea rambursarii unui credit, astfel ca exista riscul sa apara mai multe conflicte pe care le-am putea avea cu bancile sau IFN-urile. Ce facem cand ne detalii

 

Ultimele Comentarii