Stiri din eticheta: Macroeconomie



Inflatie zero in iulie 2020. Indicele anual a urcat la 2,80%, prin efect de baza

Potrivit datelor publicate de INS, creşterea preţurilor de consum în luna iulie 2020 a fost egală cu zero.  Inflaţia anuală a ajuns la 2,8% și se va stabiliza în lunile următoare. Creșterea indicelui de prețuri a fost cauzată, la fel ca și în iunie, de detalii

Deficitul comercial s-a majorat cu un miliard de euro

Prima jumătate a lui 2020 s-a încheiat cu un deficit comercial în creștere cu 935,7 milioane euro față de aceeași perioadă a anului trecut. Exporturile au rămas în luna iunie 2020 cu circa 13% sub aceeași lună din 2019 iar importurile s-au diminuat cu aproape 8%, detalii

Preturile productiei industriale sunt in crestere, dar mai mici decat anul trecut

Prețurile producției industriale au crescut în luna iunie 2020 cu 0,8% față de luna precedentă dar s-au menținut cu 0,5% sub nivelul din urmă cu 12 luni, conform datelor publicate de INS. Evoluțiile au fost similare pe piața internă și pe piața externă și în detalii

Principalii parteneri comerciali ai Romaniei, in recesiune tehnica accentuata

Principalele state partnere ale României în comerțul exterior au intrat în recesiune tehnică accentuată ca urmare a pandemiei de Covid 19. De reținut, dintre primele trei în topul schimburilor de mărfuri cu străinătatea, Italia și Franța consemnaseră detalii

 

Ultimele Comentarii