Stiri din eticheta: reclamatie banca



Bancile nu trimit clientilor linkuri si nu le cer date personale

În vremuri nesigure, cu un război la graniță, inflație și dobânzi încă destul de ridicate, băncile trebuie să arate simplitate în comunicare și înțelegere pentru consumatori, se arata intr-un comunicat al CSALB, in care se adauga: Pe de altă detalii

Contractul unui credit trebuie sa contina si solutii in cazul neplatii ratei

• Performanța activității de creditare este și performanța clienților, a celor care se împrumută. Rata creditelor neperformante rămâne sub 2,5% • Banca trebuie să se asigure că cei care cer credite își înțeleg nevoia și știu detalii

Beneficiarul unui credit trebuie sa stie ce solutii are daca nu poate plati rata

La finalul celui de-al treilea trimestru din 2024, numărul negocierilor dintre consumatori și bănci în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a ajuns la 815, cel mai mare număr din cei aproape 9 ani de activitate ai detalii

IFN-urile nu vor sa rezolve reclamatiile clientilor prin CSALB

De la începutul anului românii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste 2.100 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile. Sunt cu 20% mai multe decât în perioada similară a anului detalii

 

Ultimele Comentarii