BANCI | ING Bank

Rezultatele ING Bank in S1 2021: profit net de 383 milioane lei

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2021-09-01 14:53

ING Bank a anuntat intr-un comunicat rezultatele financiare dupa primul semestru (S1) din 2021: profit brut de 441 milioane lei (net de 383 milioane lei), in crestere cu 19% fata de anul precedent, portofoliu de credite in crestere cu 9%, iar cel de depozite cu 13%, in timp ce costurile cu provizioanele sunt in scadere cu 33%.

Comunicatul ING Bank:

ING Bank România: primul semestru a evidențiat un apetit crescut al populației și al mediului de afaceri pentru produsele de creditare

- Interesul românilor pentru achiziția de locuințe este în creștere, producția de credite ipotecare noi crescând cu 21% comparativ cu primul semestru din 2020;

- Valoarea creditelor aprobate în cadrul IMM Invest se află la nivelul întregului an 2020 în doar două luni și jumătate de funcționare a programului;

- În aprilie 2021, ING Bank România a transformat creditul standard acordat grupului Nepi Rockcastle într-unul „verde”, cu o valoare de 100 milioane de euro.

Declarație CEO:

“Am început anul într-o notă pozitivă, care a marcat tot parcursul primului semestru. Observăm o încredere sporită a tuturor categoriilor de clienți în revenirea economică, mulți dintre aceștia reluându-și planurile amânate din cauza pandemiei. În acest context pozitiv, portofoliul nostru de credite acordate precum și cifra de afaceri au crescut, în vreme ce costurile cu provizioanele au scăzut semnificativ, ceea ce a condus la creșterea profitului cu aproape 20 de procente. De remarcat interesul susținut al clienților pentru programul IMM Invest, valoarea creditelor aprobate în acest an ajungând în doar două luni și jumătate la nivelul întregului an 2020.

Continuăm strategia noastră digitală, axată pe inovație și experiența clienților. Lucrăm permanent la diversificarea gamei de servicii și produse digitale, iar de curând am lansat un nou produs disponibil direct din ING Home’Bank - asigurarea de sănătate ING Health Protect. Totodată, zilele acestea am lansat cardul virtual, un produs foarte util și flexibil, disponibil deja în Home’Bank, care oferă de asemenea avantaje de securitate. Lunile ce vor urma vor aduce lucruri noi pentru clienții cu apetit digital, dar și pentru cei care vor să ia decizii de consum mai responsabile.

Nu în ultimul rând, sustenabilitatea este o prioritate pentru noi. Din acest semestru oferim primul nostru credit de nevoi personale ”verde” dedicat persoanelor fizice, iar în segmentul companiilor continuăm să fim printre cele mai active și implicate bănci în finanțările sustenabile.”, a declarat Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.

Digitalizarea plăților în creștere și noi servicii 100% online în ING Home’Bank

Plățile contactless continuă să crească susținut, un trend accelerat de contextul pandemiei COVID-19. Astăzi, aproape una din patru plăți cu cardul la POS este efectuată cu un card ING.

Și comerțul online continuă să crească. Numărul de tranzacții cu cardul a crescut cu 20% față de primul semestru din 2020, în timp ce valoarea plăților în comerțul online a crescut cu 25%.

ING a introdus de curând posibilitatea de a copia detaliile cardurilor direct din aplicația mobilă în paginile de autorizare plăți ale comercianților, pentru o experiență de shopping mai plăcută și mai rapidă.

ING și-a continuat strategia digitală și a lansat un nou produs, cu atât mai relevant în contextul pandemiei Covid-19: asigurarea ING Health Protect, ce acoperă riscul de intervenție chirurgicală ca urmare a unui accident sau a îmbolnăvirii, și care poate fi încheiată 100% digital.

Producția de credite ipotecare noi a crescut cu 21% în primul semestru al anului pe fondul interesului din ce în ce mai mare al românilor pentru spații de locuit mai generoase sau mai aproape de o zonă verde. Acest interes s-a tradus în creșterea cu aproape 50% a cererilor primite pentru programul Noua Casă.

Creditarea pentru IMM-uri se intensifică și se „înverzește” pentru companiile mari

La mijlocul lunii aprilie, divizia Business Banking din cadrul ING a anunțat că va continua să ofere finanțări sub umbrela programului IMM Invest și în 2021. Până în luna iunie, ING a primit peste 4.000 de cereri, comparativ cu cele 7.500 înregistrate pe tot parcursul anului 2020.

Valoarea creditelor aprobate în cele două luni și jumătate de funcționare a programului în acest an este similară celei înregistrare la nivelul întregului an 2020. În consecință, ING Bank a solicitat suplimentarea plafonului alocat pentru a continua să ofere și această opțiune de finanțare până la sfârșitul anului.

În ceea ce privește procesul de digitalizare a instrumentelor dedicate antreprenorilor, ING a continuat procesul de migrare a clienților existenți în aplicația destinată segmentului de business, unde 48% dintre log-in-uri au avut loc de pe dispozitive mobile.

Pe segmentul companiilor mari, al doilea trimestru a adus și o nouă finanțare verde în portofoliul băncii. După ce anul trecut a intermediat prima emisiune de obligațiuni verzi a NEPI Rockcastle, în aprilie 2021, divizia Wholesale Banking ING Bank România a transformat creditul standard acordat grupului într-unul „verde”, cu o valoare de 100 milioane euro.

Creditul standard, contractat inițial în 2017 de NEPI - cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, a devenit „verde” prin adăugarea unor componente de mediu, sociale și de guvernanță. Finanțarea a reconsolidat angajamentul celor două companii pentru promovarea tranziției spre o economie verde.

Acest lucru vine în contextul în care ING a anunțat recent că s-a alăturat alianței bancare Net-Zero, cu scopul de a reduce emisiile de gaze de seră și de a atinge emisii nete zero până în anul 2050. Ghidată de propria metodologie inovatoare Terra, ING își continuă strategia de a identifica oportunități pentru finanțare verde și de a sprijini obiectivele sustenabile ale clienților prin soluții financiare dedicate, cunoștințe și expertiză.

Taguri: ING Bank  banca  rezultate financiare banci  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: ING Bank



Rezultatele ING Bank in S1 2021: profit net de 383 milioane lei

ING Bank a anuntat intr-un comunicat rezultatele financiare dupa primul semestru (S1) din 2021: profit brut de 441 milioane lei (net de 383 milioane lei), in crestere cu 19% fata de anul precedent, portofoliu de credite in crestere cu 9%, iar cel de depozite cu 13%, in timp ce costurile cu detalii

ING emite variante virtuale pentru carduri

ING Bank România își continuă strategia axată pe digitalizare și lansează săptămâna aceasta cardurile virtuale pentru clienții persoane fizice, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Aceasta este o premieră în România, ING fiind prima detalii

Ce este Factoring-ul Revers sau Supply Chain Financing

Factoring-ul Revers (sau Supply Chain Financing) a fost unul dintre câștigătorii pandemiei Covid-19, întrucât a putut oferi predictibilitate asupra capitalului de lucru și optimizarea costurilor atât pentru cumpărători, cât și pentru vânzători, detalii

Cererile pentru credite Noua Casa la ING Bank s-au dublat

Românii care doresc să achiziționeze o locuință prin programul Noua Casă au posibilitatea de a aplica pentru credit la ING Bank România din martie 2021. De la startul programului, ING a primit peste 1.200 de cereri, de peste două ori mai multe față de anul anterior, anunta detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • Amanare rate BRD

    Trebuie sa faceti o cerere la BRD, prin telefon, e-mail, pe site-ul BRD.ro sau intr-o sucursala, in ... detalii

  • Amanare

    As dori sa fac o amânare pentru rata mea pe câteva luni ,din motive ... detalii

  • asigurare credit

    Daca ati avut asigurare la credit, trebuie sa verificati daca a fost activata respectiva asigurare. ... detalii

  • Rata la banca

    Am primit instintare pentru un credid ne platit din 2009 ce se pote face eu am avut asigurare pe ... detalii

  • TBI Bank

    OK.Multumes pentru conversatie si ... detalii