Cum au ajuns bancile in situatia de a obtine profituri record si in acelasi timp sa fie acuzate ca nu platesc impozit la stat
Autor: Bancherul.ro
2017-08-23 22:12
Sistemul bancar romanesc a realizat in prima jumatate din acest an cel mai mare profit net din istorie: 2,681 miliarde lei, conform datelor furnizate de BNR, la solicitarea Bancherul.ro.
Din totalul celor 35 de banci plus cooperativa de credit Creditcoop, doar 27 de banci au raportat profit, astfel ca exista 9 banci care au avut pierderi.
E important de mentionat ca aproape tot profitul sistemului bancar, adica 2,3 miliarde lei din totalul de aproape 2,7 miliarde lei a fost realizat de cele mai mari sase banci romanesti: BCR (305 milioane lei), BT (512 milioane lei), BRD (750 milioane lei), Raiffeisen (250 milioane lei), Unicredit (213 milioane lei) si ING (255 milioane lei).
Ceea ce inseamna ca din perspectiva profitabilitatii, sistemul bancar romanesc pare destul de dezechilibrat.
Dar cum au reusit bancile sa obtina un castig net mai mare decat in prima parte din 2008, in plina euforie economica dinaintea crizei, cand a fost de doar 1,9 miliarde lei?
Datorita activelor mai mari cu 42%, echivalentul a 119 miliarde lei, care le-au adus bancilor venituri mai mari, inclusiv din creditele acordate clientilor, in conditiile in care ele au reusit sa-si mentina o marja de profit la lei (diferenta dintre dobanda la credite si cea la depozite) destul de ridicata, de 4,59% in iunie (dobanda la creditele in lei era de 5,44% iar cea la depozite de 0,85%), comparativ cu 5,24% in iunie 2008, cand dobanda la credite se ridica la 14,40% iar cea pentru depozite de 9,16%).
Bancile obtin acum profituri mai mari si datorita faptului ca au cheltuieli mai mici decat inainte de criza, datorita preturilor mai mici pentru chirii si in urma optimizarii retelei de unitati si a numarului de angajati.
Numarul unitatilor bancare a continuat sa scada si in trimestrul doi din acest an, de la 4.732 in martie la 4.675 in iunie, in timp ce numarul angajatilor a scazut de la 55.427 in martie la 55.281 in iunie.
Sectorul bancar a reusit astfel sa obtina o rata a rentabilitatii activitatii de baza, adica raportul dintre veniturile si cheltuielile operationale, de 179% in iunie, comparativ cu 164% in iunie 2008.
In acelasi timp, riscul de credit continua sa scada, astfel ca provizioanele pentru credite neperformante (ajustari pentru depreciere) au scazut si ele cu aproape 1 miliard de lei, la 12,9 miliarde lei in iunie, de la 13,8 miliarde lei in martie.
De ce sunt acuzate bancile ca nu au platit impozite
Ministerul Finantelor a precizat ca exista 31 de societati bancare dintr-un total de 46 care la finalul anului trecut inregistrau pierderi fiscale.
Bancile cu pierderi se regasesc pe o lista publicata in ziarul Bursa, fara precizarea sursei, unde se regasesc si banci vechi, care nu mai functioneaza, precum si cooperative de credit.
Conform listei, doar sapte banci dintre cele 36 active in Romania au declarat pierderi fiscale aferente anului 2016, in conditiile in care 10 banci au raportat pierderi contabile, conform datelor BNR.
Celor 7 li se adauga insa alte 12 care desi au avut profit, nu a platit impozit, intrucat au de recuperat pierderi din anii anteriori. In total, asadar, in 2016 un numar de 19 banci dintre cele 36 nu au platit impozit pe profit.
Pierdere fiscala inseamna ca banca nu poate plati impozit pe profit, chiar daca inregistreaza profit, intrucat are de recuperat pierderi acumulate in anii anteriori.
Asadar, este posibil ca o banca, desi are profit intr-un an, sa nu plateasca impozit la stat, asadar sa aiba pierdere fiscala, intrucat din profitul anului respectiv trebuie sa acopere pierderile anilor anteriori.
Cum multe banci romanesti au facut pierderi in anii de criza - sistemul bancar a avut piederi cumulate de sapte miliarde lei in anii 2012 si 2014, conform datelor BNR – multe dintre ele, chiar daca in ultimii ani au revenit pe profit, ele inca nu si-au acoperit piederile istorice, motiv pentru care nu pot plati impozit pe profit si raporteaza pierderi fiscale.
Ministrul Finantelor, Ionut Misa, a acuzat ca unele banci au recurs la optimizari fiscale pentru a declara pierderi artificiale, cu scopul de a nu plati impozit pe profit, in cadrul operatiunilor de vanzare de credite neperformante sau prin imprumuturile subordonate obtinute de la bancile-mama. (vezi aici detalii)
Taguri: Banca Nationala a Romaniei (BNR) dobanzi depozite statistici BNR credite neperformante Ministerul Finantelor Return on equity (ROE) sistem bancar Return on assets (ROA) sistem bancar rezultate financiare banci
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Stirea Zilei
BNR majoreaza dobanda la 7%, dar ROBOR-ul nu va mai creste
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a majorat dobanda de politica monetara cu un sfert de punct, la 7%, in consens cu anticiparile analistilor, pentru a stavili cresterea inflatiei. Decizia nu va afecta insa si dobanzile pietei interbancare (ROBOR), considera detalii
Dobanda IRCC la credite a crescut de la 4,06% la 5,71%
Indicele de Referinta pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) valabil pentru creditele noi in lei cu dobanda variabila acordate in primul trimestru din 2023 a crescut la 5,71%, fata de 4,06% cat era in precedentele trei luni. Majorarea indicelui de dobanda a fost detalii
Populatia nu are probleme cu plata creditelor luate de la banci si IFN-uri, spune Banca Nationala a Romaniei
Banca Nationala a Romaniei (BNR) spune ca populatia nu are probleme cu plata creditelor luate de la banci si IFN-uri, restantele fiind in scadere, conform datelor de la finalul lunii octombrie 2022. Insa cresterea puternica a inflatiei si a dobanzilor in detalii
BNR a cerut IFN-urilor sa respecte strict regulamentul privind gradul maxim de indatorare la credite
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a cerut Institutiilor Financiare Nebancare (IFN) sa respecte strict regulamentul privind gradul maxim de indatorare la credite si a aplicat sanctiuni in situatiile de incalcare a legii. Pentru ca mai multi cititori ne-au sesizat detalii
- Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2022: profit record, dar 7 banci au pierdere
- Creditele online ale IFN-urilor supraindatoreaza populatia: o problema in atentia BNR
- Cum "se pescuiesc” 5.000 de euro de pe un card, printr-o frauda online, iar banca spune ca e vina clientului
- Cu cat s-a scumpit un credit ipotecar?
- Care sunt cele mai apreciate aplicatii de mobile banking?
- Care banci au cele mai mici dobanzi fixe la creditele ipotecare?
- Ce oferte au bancile de Black Friday
- CSALB: Băncile și-au crescut apetitul de rezolvare amiabila a reclamatiilor clientilor
- Ce face ING Bank pentru imbunatatirea relatiei cu clientii si a educatiei financiare?
- Cum abordeaza Provident relatia cu clientii si educatia financiara in noul context cu inflatie si dobanzi ridicate
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
- Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
- Contribuția sistemului bancar în economie în ultimii 30 de ani este de două ori cât PIB-ul României
- Concursul de educatie financiara European Money Quiz si-a stabilit castigatorii
- Club online de educatie financiara pentru liceeni
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Indicatorii sistemului bancar la finalul T3 2022, conform statisticilor BNR
- Deficitul contului curent, majorat cu 60% după primele trei trimestre ale anului
- România s-a menținut pe locul zece în UE la inflația anuală
- Deficitul contului curent, în creștere cu 58% după primele opt luni ale anului
- IFN-urile inscrise in Registrul Special al BNR
Legislatie
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
- Reguli privind calcularea si publicarea IRCC, conform OUG 19/2019
- Legea 209/2019 privind serviciile de plata
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- UniCredit a consiliat vanzarea Pharmafarm și Gedeon Richter Farmacia către Dr. Max BDC, s.r.o.
- Familia Regală, în vizită la Banca Transilvania
- Reclamatii Credit Europe Bank - solutionarea alternativa a litigiilor
- Cei care amana ratele la credite vor plati ulterior dobanda la dobanda, adica mai mult
- Cardurile BCR sunt din material reciclat
Analize economice
- „Inflația industrială”, la cel mai mic nivel din 2022 in luna noiembrie
- Preturile au avansat cu 16,37% în 2022. Inflatia pe decembrie, cea mai redusa din ultimele 13 luni
- Constructiile - avans foarte bun, mult peste prognoza oficiala
- Deficitul contului curent a ajuns la 23 miliarde euro. Acoperirea datoriei pe termen scurt, ameliorată semnificativ
- Deficit comercial record în octombrie 2022. Rezultatul comerțului cu alte țări, -10% din PIB
Ministerul Finantelor
- Datoria publica, în scădere la 47,6% din PIB, in septembrie 2022
- -3,37% din PIB, deficit bugetar după primele zece luni din 2022
- Datoria publică, 48,8% din PIB pe date operative, in august 2022
- Cum gasesc contul IBAN al ANAF in care platesc Declaratia Unica?
- Declaratia unica se depune pana la 25 mai, inclusiv
Biroul de Credit
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
- Legalitatea prelucrarii datelor personale de catre Biroul de Credit
Procese
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
- ANAF trebuie sa plateasca BCR Leasing dobanzi fiscale de 6,7 milioane lei, pentru obligatii suplimentare de plata a TVA anulate de justitie
- Clauzele abuzive din contractele de credit nu au termen de prescriptie, deci pot fi constatate oricand, chiar si dupa plata creditelor, a decis CJUE
Stiri economice
- Producția industrială, sub nivelul din urmă cu șase ani, in noiembrie 2022!
- România - locul 9 în UE la inflația anuală în decembrie 2022
- Deficitul contului curent - 25,3 miliarde euro după 11 luni, peste prognoza oficială pe întreg anul 2022
- -4,2% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimei luni din 2022. Încadrarea în ținta revizuită de 5,74%, problematică
- Comertul cu amanuntul - avans de 4,5% după primele zece luni ale anului
Statistici
- INS: Veniturile romanilor au crescut anul trecut cu 10%. Banii de mancare, redistribuiti cu precadere spre locuinta, transport si haine
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
- Deficitul bugetar, deja 0,72% din PIB in februarie 2022
- Datoria publica, majorata la 48,9% din PIB in 2021
- Dobanda pe termen lung a obligatiunilor romanesti a crescut la 5,60% in februarie 2022
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
- FGDB explica modul de aplicare a procedurii de recapitalizare interna a unei banci cu depozitele negarantate ale clientilor (bail-in)
CSALB
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
- CSALB recomanda bancilor sa nu mai claseze cererile incomplet documentate pentru solutionarea amiabila a litigiilor
First Bank
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
- First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
- Banca Transilvania and EBRD become majority shareholders of Victoriabank in Moldova
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Comerțul cu amănuntul - avansul de 4,5%, păstrat după primele 11 luni ale anului
- Deficitul comercial, la cea mai mică valoare din ultimele opt luni, în noiembrie 2022
- „Inflația industrială”, ajunsă conjunctural la cel mai mic nivel din acest an
- Producția industrială, cu o optime sub nivelul din urmă cu patru ani
- „Inflația industrială”, în scădere la cel mai redus nivel din ultimele patru luni
Informatii utile asigurari
- Asigurari de viata: crestere de 18% in 2021
- Dosarele de dauna City Insurance se pot depune la FGA (Fondul de Garantare a Asiguratilor)
- Transilvania Broker de Asigurare ofera comsionul digital
- Doar 1,8 milioane de locuinte dintre cele peste 9 milioane sunt asigurate
- Regulile privind incheierea asigurarii auto RCA online
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Aș vrea să îmi schimb vechea adresă de email a contului raiffeisen bank pentru a-mi accesa accesa contul
Aș vrea să îmi schimb vechea adresă de email a contului raiffeisen bank pentru a-mi accesa ... detalii
-
Vreau un card pentru alocatie
Vreau un card de ... detalii
-
Banii
Buna ziua am trimis banii de pe aplicatia mobile banking UniCredit spre cardul revolut...problema ... detalii
-
problema BT Pay
De ce nu puteti instala aplicatia BT Pay? Care este problema, ... detalii
-
Nu pot deschide aplicația BT Pay
Problema că eu sunt în Spania, eu am instalat aplicația pt a plăti și face transfer , și eu ... detalii