BANCI | Interviu

Radu Ghetea propune scoaterea din Biroul de Credit a restantierilor de buna credinta, pentru a putea obtine un nou credit

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-06-12 17:53

Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, vrea să propună reducerea perioadei de interdicţie, de patru ani, aplicată clienţilor cu restanţe introduşi în Biroul de Credit, dacă aceştia au motive obiective cauzate de criza financiară şi au colaborat cu instituţiile de credit la care au datorii.

"Personal cred că cei care au dat dovadă de conştiinciozitate, au colaborat cu banca, ar trebui să poată beneficia de clemenţă", a spus Gheţea la un seminar privind retail bankingul.

El a precizat că încă nu a discutat cu ceilalţi bancheri, dar va propune o discuţie în cadrul Asociaţiei Române a Băncilor, unde Gheţea deţine poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Gheţea a ţinut să precizeze că se referă doar la clienţii pentru care s-ar dovedi că restanţele, chiar dacă s-au întins pe câteva luni, au fost cauzate exclusiv de criza financiară, care s-a manifestat în întreaga lume şi inclusiv în România.

Preşedintele CEC Bank a arătat că o decizie va fi luată după consultări şi cu Banca Naţională a României.

Potrivit statutului Biroului de Credit, stocarea datelor în sistem şi afişarea lor în Raportul de Credit se fac pe o perioadă de 4 ani de la data achitării ultimei rate restante sau de la data ultimei actualizări transmise de către participant.

Participanţii în sistemul Biroului de Credit pot fi bănci, societăţi de credit de consum, societăţi de leasing şi societăţi de asigurări.

La data de 31 decembrie 2011 participanţi în Sistemul Biroului de Credit erau 36 de instituţii de credit (99,98% din piaţa de retail) şi 19 instituţii financiare nebancare.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Interviu



Bancile si IFN-urile, obligate prin lege sa-si ajute clientii inainte sa-i execute silit

Băncile sunt obligate pentru toate tipurile de credite să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari de 90 de zile, conform unui comunicat al CSALB. Măsurile de detalii

Bancile incep sa-si asume o responsabilitate sociala pentru consumatori

• În România, intermedierea financiară este săracă (25% din PIB). Drumul e lung (media europeană este de 90% din PIB), indiferent dacă e pace sau război • Indicatorii de prudențialitate ai industriei bancare sunt foarte detalii

Intelegerea la care ajung partile in cadrul CSALB este exemplificarea teoriei mainii invizibile

Deși economia țării este dependentă de finanțarea pe care o poate asigura sistemul bancar, reprezentanții băncilor spun că populismul unor politicieni și instituții reprezintă principalul factor care erodează încrederea dintre consumatori și instituțiile de detalii

CSALB: nu e vorba de vina cuiva, ci de o impartire a responsabilitatii intre consumatori si banci

Radiografia sistemului bancar prin prisma evenimentelor petrecute în acest domeniu în ultimii 15 ani este principala temă a episodului 1 din #PodcasturileCSALB, în care sunt invitați Alina Radu (conciliator CSALB, avocat Partener) și Alexandru Păunescu detalii

 



 

Ultimele Comentarii