BANCI | Opinie

Mugur Isarescu lanseaza un strigat de ajutor catre mass-media: “Sa nu mai discutam despre cai verzi pe pereti, altfel vor ramane izolati de Europa!”

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2013-07-18 22:10

Mugur Isarescu a lansat astazi, in cadrul unui simpozion organizat la BNR, un strigat de ajutor catre presa, pe care a rugat-o sa nu mai discute despre “cai verzi pe pereti”, precum utilitatea acordului cu FMI, ci sa faca eforturi, cu pretul scaderii ratingurilor, pentru a intelege niste postulate si a mentine un nivel al informarii corespunzator noilor realitati economice tot mai complexe la nivel european, cu documente tot mai stufoase pe care chiar si el are probleme in a le asimila.

“Haideti sa nu ne mai jucam, pentru Dumnezeu, cu problema stabilitatii financiare!” a spus Isarescu, cu patos, revoltat de faptul ca in continuare se pune la indoiala avantajul asigurarii stabilitatii financiare castigata in urma acordului cu FMI.

Isarescu a criticat o dezbatere televizata de aseara in care era contestat acordul cu FMI, pe care a asemanat-o cu o discutie despre cai verzi pe pereti, intrucat este incontestabil faptul ca prin acest acord s-a evitat o criza financiar-bancara ce s-ar fi dovedit devastatoare pentru economia tarii si care ar fi adancit criza.

Dupa ce a citit un text “greu”, de 3 pagini, despre politicile micro si macroprudentiale adoptate la nivel european si mondial, guvernatorul a marturisit ca respectivul text a fost stilizat de trei ori “pentru a nu fi pasaresc”, mai exact cu scopul de a se ajunge la un limbaj cat mai accesibil publicului, in efortul BNR de a mediatiza si de a face mai bine intelese de catre public problemele din industria financiara.

Mugur Isarescu: “Mai mult de atat nu putem cobori (nivelul limbajului), si acesta este un efort pe care institutia noastra si-l asuma, un efort de mediatizare. Dar faptul ca am citit acest text este si un strigat de asistenta, ca sa nu spun de ajutor spre mass-media, ca sa inteleaga constructia europeana, dar si cea mondiala, care devine din ce in ce mai complexa si nu ai cum sa mai cobori mai jos (cu nivelul informatiei). Deci trebuie un efort si din patea cealalta, daca vrem sa intelegem ce se intampla in lume. Eu am 42 de ani de experienta in domeniul financiar, dar cand meg la Consiliul Comitetului European de Risc Sistemic primesc un dosar de cateva sute de pagini, pe care trebuie sa-l parcurg, intr-un limbaj mult mai complicat, si trebuie sa fac o marturisire: de multe ori aproape ca adorm pe el, atat de obositor este. Aceasta este o dovada de franchete in fata mass-mediei, in a o ruga sa inteleaga ca mai jos de un anumit nivel nu poti sa cobori in toata aceasta dezbatere si ca eforturi trebuie sa fie facute si pe partea cealalta. Ii va costa probabil audienta, rating. Altfel, tara va ramane izolata, vom ramane izolati, nu spun un lucru mare. Vom discuta micile si marile noastre probleme, cai verzi pe pereti, ca sa fiu mai rautacios, si vom naviga de fiecare data pe langa problematica cu care se confruta Europa.”

“Fara un acord cu FMI am fi trecut printr-o criza bancara devastatoare iar recesiunea ar fi fost mult mai puternica”

Guvernatorul Isarescu a facut apel la mass-media sa inteleaga cateva postulate si sa faca sacrificiul de a renunta la rating, astfel incat publicul sa inteleaga fenomenele economice, precum faptul ca fara un acord cu FMI am fi trecut printr-o criza bancara “devastatoare” iar recesiunea ar fi fost mult mai puternica.

Mugur Isarescu: “Cred ca a sosit momentul, cu toate ca asta inseamna o mare pierdere de rating din partea televiziunilor sau ziarelor, sa intelegem cateva postulate, sa nu mai reluam, sa incalzim iar o ciorba invechita, lucruri ce trebuie clarificate. De exemplu, notiunea de criza are diverse fatete: criza economica, financiar-bancara, morala. Daca utilizam la nesfarsit cuvantul criza pentru orice, nu vom mai intelege nimic. Romania, o spun inca o data de la aceasta tribuna, si nu pentru ca sunt guvernatorul bancii centrale, a evitat o criza financiar-bancara in aceasta perioada, si acest lucru nu este de nespus si nici de trecut asa (de usor). Intr-adevar, cu asistenta financiara si de credibilitate internationala, apropo de discutiile nesfarsite despre la ce ne foloseste FMI.

Repet, pentru ca observ ca se uita si se crede ca o criza financiar-bancara e ceva, daca nu o floare la ureche, asa, o poveste. Eu va spun ca din punctul meu de vedere, dar nu numai al meu, nu poate fi ceva mai rau din punct de vedere economic si financiar decat o criza bancara si financiara. Este devastatoare, si nu e devastatoare pe moment, are efecte pe ani intregi, pe generatii.

Probabil ca stiti ca in noptile de dezbatere de dupa falimentul Lehman Brothers, cand s-a pus in discutie falimentul unei mari societati de asigurari (AIG), cineva a spus un singur lucru, o singura fraza: daca institutia respectiva intra in dificultati, maine niciun avion nu va mai decola. Ganditi-va ce ar fi insemnat asta pentru America, o tara ce depinde de transporturi: o paralizare totala a societatii americane.

Apoi, o criza financiar-bancara e costisitoare, vedeti cati bani s-au introdus in tarile dezvoltate pentru salvarea bancilor, in special a celor mari. Deci cand vorbim de notiuni “too big to fail”, deja s-a dezvoltat o intreaga teorie.

Nu mai putem sa discutam daca am avut sau nu criza in Romania, pentru ca am avut recesiune, intr-adevar, dar cred ca in principal recesiunea si criza ar fi fost mult mai puternice daca, Doamne fereste! am fi intrat intr-o criza financiar-bancara.

Dar recesiunea prin care am trecut si de care discutam acum ca fiind raul cel mai mare, fara sa-i spunem ca a fost o ajustare, cu toate ca a fost o ajustare, pentru ca multe din cresterile economice din 2006-2007 au venit dintr-un boom al constructiilor care nu prea avea fundament, fara sa dezvolt, a venit si din faptul ca ceea ce s-a gandit atunci, prin programul de contracarare a crizei, si anume oprirea intrarilor de capital privat care au finantat constructia de mall-uri, de cartiere rezidentiale, sa fie balansata, pentru a nu avea probleme de incredere cu acel pachet de imprumut de la institutiile financiare, dar intre timp sa putem sa absorbim mai bine fondurile comunitare.

Aici pot sa spun ca inclusiv eu am supraevaluat masiv si dureros pentru mine capacitatea administrativa a Romaniei de a absorbi niste bani gratis. Si acum ma intreb cum de nu reusim sa accesam niste bani gratis, cand avem nevoie de ei atat la nivel micro, vorbim de subcapitalizarea firmelor, de aceea nu le dau bancile bani, nu au baza de capital. Si cand sa se capitalizeze, nu putem. Cum sa se capitalizeze?

Istoric, capitalizarea s-a facut prin acumulare primitiva de capital, dar asta dureaza decenii. Vorbim de lipsa capitalului romanesc, dar capitalul credeti ca e floare la ureche, il face cineva, peste noapte? E munca si economisire, dar noi putem (mai usor), avem aceste fonduri europene care ar putea sa ajute la formarea capitalului romanesc. Dar vedeti ca nu-l accesam. La nivel macro, ne putem asigura din aceste fonduri o rezerva fara sa ne imprumutam, sa dam inapoi banii pe care i-am imprumutat, fara sa cream mari tulburari si telenovele despre ce se va intampla cand vom da banii inapoi. Dar uitati ca am dat cateva miliarde inapoi in aceasta jumatate de an si nu cred ca a simtit cineva, dar telenovela continua.

Cu alte cuvinte, daca tot suntem preocupati de crestere economica, as spune ca un postulat pe care o data si o data trebuie sa-l invatam este ca stabilitea financiara, macrostabilitatea, este o preconditie a oricarei cresteri economice.

Nu are rost sa vorbim de crestere economica daca nu asiguri stabilitate finaciara. Ba mai mult de atat, as formula chiar mai tare: Hai sa nu ne mai jucam cu acest lucru! Am vazut si aseara la televizor o dezbatere. Hai sa nu ne mai jucam, pentru Dumnezeu, cu problema stabilitatii financiare, sa nu gasim alte paradigme, sa nu asteptam de la madam Lagard un miracol...Daca e nevoie de miracole, invit media sa mearga la Maglavit, sa-l gaseasca pe Petrache Lupu si sa ne dea un miracol!?

Atata dezbatere despre faptul ca s-a facut macrostabilitate dar nu s-au dat solutii de crestere economica! Pai sa stimulam munca, ca doar de acolo vine cresterea economica, capitalul, inovatia! De unde vreti sa iasa crestere economica?! Tot timpul se umbla la un miracol care inseamna sa darami macrostabilitatea! Deci nu trebuie sa vina madam Lagarde in aceasta tara sa ne spuna dupa 20 si ceva de ani: nu va jucati cu o preconditie!”

Comentarii

Noi
Se refera la USD!
La cursul EUR-USD! sau RON-USD! ...:)



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Opinie



Banca Transilvania implineste 30 de ani

Mesaj top management BT, 16 februarie 2024 Banca Transilvania: Sunt 30 de ani de când creștem în România și de când vedem România crescând Astăzi este ziua Băncii Transilvania. Orice aniversare ne duce cu detalii

De cand si cat de mult ar putea sa scada dobanzile in 2024?

Diminuarea inflatiei ridica intrebarea cu privire la momentul in care ar putea sa inceapa sa scada si dobanda de referinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si implicit cele la credite si depozite. Discutiile privind scaderea dobanzii BNR ar putea detalii

Ce responsabilitate au bancile in cazul fraudelor online?

„Am fost victima unei fraude prin Neocapital și mi s-au furat sume importante prin transfer online neautorizat de mine”, ne-a scris un cititor. „Sint grupuri organizate, iar băncile nu au sisteme de securizare eficienta a conturilor detalii

Creditele ipotecare ar putea creste in 2024, estimeaza Banca Transilvania

Banca Transilvania se asteapa ca cererea de credite ipotecare sa creasca in 2024, datorita reducerii dobanzilor si a unei oferte de preturi mai accesibile pe piata rezidentiala, conform declaratiilor directorului bancii, Omer Tetik. ”Creșterea detalii

 



 

Ultimele Comentarii