www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Comitetul pentru Supravegherea Macroprudentiala a programat luni, 4 februarie, sedinta in care se discuta taxa bancara

Autor: Bancherul.ro
2019-01-31 22:13

Comitetul Nationala pentru Supravegherea Macroprudentiala (CNSM) a stabilit urmatoarea sedinta pentru luni, 4 februarie, in cadrul careia urmeaza sa se discute controversata OUG 114/2018 prin care s-a introdus taxa bancara, considerata punitiva si extrem de impovaratoare pentru sistemul bancar.


Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declatat, in 8 ianuarie, ca va convoca o sedinta de urgenta a CNSM pentru discutarea taxei bancare, dat fiind potentialul impact major al acesteia asupra stabilitatii financiare, politicii monetare si economiei in ansamblu.


El a dat de inteles ca va incerca sa convinga Guvernul sa modifice taxa, pentru ca in caz contrar "am putea pierde niste avantaje extraordinare, ca tara". (vezi aici detalii)


BNR a avertizat, in cadrul sedintei din 8 ianuarie, ca riscurile si incertitudinile cresc substantial, din cauza taxei impusa de Guvern, primele efecte fiind deja manifestate, prin cresterea cursului valutar si scaderea bursei. (vezi aici detalii)


Taxa bancara reprezinta 1,2% din activele sistemului bancar, ceea ce inseamna ca acesta va intra pe pierderi chiar din acest an, conform calculelor BNR, afectand nu doar stabilitatea financiara, ci si economia, prin diminuarea puternica a creditarii.


BNR a criticat si faptul ca taxa este aplicata in functie de nivelul ROBOR, ceea ce afecteaza politica monetara. (vezi aici detalii)


La nivelul din prezent, de 1,2%, taxa bancara este cea mai mare din Europa, fiind de opt ori mai ridicata decat media taxei din tarile in care mai este aplicata. (vezi aici detalii)


Si bancherii s-au revoltat, spunand ca taxa este nesustenabila, fiind de trei ori mari ridicata decat media profitului sistemului bancar din ultimii 10 ani. (vezi aici detalii)


Ce poate face CNSM


Conform Legii nr.12 dn 2017, in baza careia a fost infiintat, CNSM poate să emită recomandări adresate Guvernului, în scopul menţinerii stabilităţii financiare.


Asadar, daca CNSM va constata ca taxa bancara afecteaza stabilitatea financiara, atunci va emite o recomandare Guvernului in vederea modificarii acesteia.


Recomandarile CNSM pot sau nu sa fie insusite de Guvern, insa, conform legii, acesta este obligat sa motiveze neaplicarea unei recomandari, conform principiului comply or explain (actioneaza sau explica), stabilit la nivel european, prin CERS (Comitetul European pentru Risc Sistemic), organismul responsabil cu supravegherea macroprudentiala a sistemului financiar din cadrul Uniunii Europene.


Pana acum, CNSM a mai trimis doua recomandari Guvernului, anul trecut:


1. S-a recomandat Guvernului să evalueze oportunitatea recalibrării programului „Prima Casă” din punct de vedere social, prin revizuirea condițiilor de accesare a acestui program, cu menținerea unui grad de îndatorare sustenabil.


2. S-a recomandat ca Guvernul să analizeze posibilitățile de îmbunătățire a cadrului de reglementare privind sectorul companiilor nefinanciare, după consultarea cu mediul de afaceri și cu partenerii sociali.


Nu se stie insa care au fost efectele acestor recomandari.


CNSM precizeaza ca CERS recomandă ca statele membre să asigure faptul că în urmărirea obiectivului său, autoritatea macroprudențială este cel puțin independentă din punct de vedere operațional, în special față de organismele politice și industria financiară.


CNSM este responsabil în ultimă instanță față de Parlament, în conformitate cu prevederile legii, fiind obligat să prezinte un Raport anual.


Obiectivul fundamental al CNSM este de a contribui la salvgardarea stabilităţii financiare, inclusiv prin consolidarea capacităţii sistemului financiar de a rezista şocurilor şi prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice, asigurând pe această cale o contribuţie sustenabilă a sectorului financiar la creşterea economică.


CNSM este condus de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, fiinde compus din reprezentanti ai BNR, ASF si Ministerul Finantelor.


In conducerea CNSM sunt opt persoane cu drept de vot:


1. Mugur Isarescu, guvernatorul BNR
2. Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR
3. Liviu Voinea, viceguvernator BNR
4. Leonardo Badea, presedintele ASF
5. Elena Doina Dascalu, prim-vicepresedintele ASF
6. Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finantelor Publice
7. Attila György, secretar de stat in Ministerul Finantelor
8. Tiberiu Valentin Mavrodin, secretar de stat in Ministerul Finantelor


Petre Tulin, Directorul general al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, participă la ședințele Consiliului general, fără drept de vot.