www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Clauzele abuzive trebuie eliminate din toate contractele de credit, a decis Curtea Constitutionala, care a respins contestatia bancilor

Autor: Bancherul.ro
2016-04-19 21:57

Curtea Constitutionala a respins contestatia unui grup de banci (BCR, Raiffeisen Bank, ING Bank si Volksbank) privind articolele 12 si 13 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniČ™ti Č™i consumatori, potrivit carora clauzele abuzive trebuie eliminate din toate contractele de credit existente, in urma unei decizii a unei instante de judecata.


Bancile au contestat prevederile legii dupa ce Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a initiat, de anul trecut, o serie de procese impotriva mai multor banci prin care urmareste eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele acestora, nu doar din cele individuale sau colective care ajung in fata judecatorilor.


Pana acum, ANPC a castigat definitiv un proces cu OTP Bank, la Tribunalul Bucuresti, care a obligat banca sa elimine din toate contractele de credit incheiate inainte de criza, in perioada 2007-2008, clauzele abuzive care prevad ca dobanda poate fi modificata in functie de politica bancii, nu dupa indici transparenti ai pietei (LIBOR/EURIBOR/ROBOR), cum impune in prezent legislatia de protectie a consumatorilor. Decizia afecteaza 400 de clienti ai bancii. (vezi aici detalii)


Tot Tribunalul Bucuresti a dat insa castig de cauza BCR intr-un proces identic cu ANPC, solutia definitiva urmand a fi data insa de Curtea de Apel Bucuresti. (vezi aici detalii)


In prezent exista mii de procese pe tema clauzelor abuzive, initiate fie de cate un singur client al unei banci, fie procese colective, precum cele ale avocatului Gheorghe Piperea.


In acelasi timp, exista decizii judecatoresti diferite si chiar contradictorii in dosare identice, in ciuda faptului ca in general contractele de credit sunt standard, cu prevederi asemanatoare sau chiar identice pentru toti clientii bancilor.


Ultimul caz de solutii contradictorii intr-o speta identica a fost chiar cel al Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), care are responsabilitatea unei practici unitare, in procesele colective dintre BCR si clientii reprezentati de avocatul Gheorghe Piperea in doua procese colective, unul castigat si altul pierdut. (vezi aici detalii)


Prin eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele de credit se va reduce atat numarul proceselor dintre clienti si banci, cat si a deciziilor judecatoresti contradictorii in aceste cazuri.


Bancile au contestat la Curtea Constitutionala cele doua provederi ale legii privind clauzele abuzive considerand ca acestea se aplica retroactiv creditelor incheiate inainte de aparitia legii si astfel le produc pierderi.


Prevederile articolelor 12 si 13 din Legea nr.193/2000:


Art. 12


1) In cazul in care constata utilizarea unor contracte de adeziune care contin clauze abuzive, organele de control prevazute la Art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, dupa caz, sediul profesionistului, solicitand obligarea acestuia sa modifice contractele aflate in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
(2) La cererea de chemare in judecata va fi anexat procesul-verbal intocmit potrivit Art. 11.
(3) Asociatiile pentru protectia consumatorului care indeplinesc conditiile prevazute la Art. 30 si 31 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, il pot chema in judecata pe profesionistul care utilizeaza contracte de adeziune care contin clauze abuzive, la instanta prevazuta la alin. (1), pentru ca aceasta sa dispuna incetarea folosirii acestora, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozitiile Art. 13 alin. (1) si (4) sunt aplicabile.
(4) Dispozitiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului caruia i se opune un contract de adeziune ce contine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de actiune ori pe cale de exceptie, in conditiile legii.


Art. 13


1) Instanta, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, obliga profesionistul sa modifice toate contractele de adeziune in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizae in cadrul activitatii profesionale.
(2) In cazul prevazut la alin. (1), instanta va aplica si amenda contraventionala prevazuta la Art. 16.
(3) Daca instanta constata ca nu sunt clauze abuzive in contraact, va anula procesul-verbal intocmit.
(4) Hotararea este supusa numai apelului.