ECONOMIE | Analize economice

Deficitul bugetar, -5,68% din PIB în 2023

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-02-07 06:09

Deficitul bugetului general consolidat a ajuns în decembrie la 89,9 miliarde de lei (-5,68% din PIB-ul estimat la 1.583,5 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor.

Suma este cu circa 9 miliarde lei mai mare față de aceeași perioadă a anului anterior însă rezultatul a fost marginal mai bun ca expresie în puncte procentuale (-5,76% în decembrie 2022).

Astfel, rezultatul execuției bugetare pe anul 2023 a atins „pe ultima sută de metri” obiectivul de a nu majora soldul negativ din anul anterior, ținta inițială de -4,4% fiind abandonată încă din primul semestru.

Interesant, valoarea operativă de 5,68% este, de fapt, identică celei publicate în urmă cu un an, când se credita performanța economică cu un PIB de 1.427,3 miliarde lei (ulterior redus la 1.409,8 miliarde lei și apoi până la 1.401,3 pe date semidefinitive, de unde și valoarea de 5,76% cu care s-a făcut acum comparația).

Pe fondul creșterii PIB în pierdere vizibilă de viteză (estimare curentă +2% în termeni reali, față de +4,1% anterior), încasările nominale au fost mai mari cu 13,3% în 2023 comparativ cu cele din 2022 (61,2 miliarde lei în plus). Astfel, s-a consemnat creșterea marginală a veniturilor raportate la PIB (32,9% în 2023 față de 32,8% în 2022).

Totodată, s-a consemnat o majorare cu 70,4 miliarde lei a cheltuielilor publice (+13%, ritm adus pe final de an sub cel al veniturilor), cu păstrarea ponderii acestora în PIB la 38,6%. Astfel, pe parcursul anului 2023, statul a cheltuit 117 lei la fiecare 100 de lei încasați, cu observația importantă că a rămas un deficit de aproape 2 miliarde lei de acoperit la pensii, deși bugetul asigurărilor sociale de stat ar trebui să fie echilibrat prin lege.

De reținut, bugetul de stat a înregistrat un deficit ceva mai mare decât cel al bugetului general consolidat. Pe acest segment al finanțelor publice, s-au cheltuit 136 lei la fiecare 100 lei încasați, ceea ce înseamnă un dezechilibru major, corectat parțial din alte bugete, dar imposibil de susținut pe termen lung fără costuri masive cu îndatorarea.

Rezultatul per total a fost ușor înrăuătățit de finanțele administrațiilor locale, cu aproape -2,5 miliarde lei milioane lei (-0,16 puncte procentuale din PIB, după ce cumula +4,15 miliarde lei la finele T3). Precum și ușor îmbunătățit de excedentul tradițional al instituțiilor publice autofinanțate (+1,6 miliarde lei, adică +0,06 puncte procentuale).

Merită amintită și discrepanța între creșterea veniturilor din impozitul pe salarii și venit (+19,9%, adică 6,7 miliarde lei în plus) și avansul contribuțiilor de asigurări (numai +13,4%, urmare a scutirilor introduse pentru anumite categorii profesionale), cea mai mare componentă a bugetului public, cu 158,7 miliarde lei. Impozitul pe profit a avansat cu doar 9,2%.

Pe partea de impozite indirecte, comparabile cu CAS –ul ca pondere în buget, rezultatele au fost sub așteptări. Avansul de 10,9% al TVA încasat (a doua mare componentă a veniturilor, cu 104,3 miliarde lei) a fost aproape de inflația medie și nu a reflectat plusul important al puterii de cumpărare în termeni reali (+8,4% la salarii și +5,9% la pensii în noiembrie). El a fost însoțit de o creștere bizar de mică la plata accizelor (+5,5%, la o componentă importantă, de 37,3 miliarde lei).

Sumele primite din partea UE, în pofida neajunsurilor din îndeplinirea cerințelor PNRR, au fost de peste 55 miliarde lei, în creștere cu circa 20% în termeni nominali sau aproape cinci miliarde de lei. Intrările de fonduri europene au ameliorat cu 3,47% din PIB deficitul bugetar consemnat la finalul anului (asistența nerambursabilă prin PNRR a marcat o creștere de peste șapte ori).

Asistența socială, sub pragul de 10% creștere nominală

Avansul cheltuielilor (+13%) s-a plasat peste nivelul inflației medii anuale. Ritmul de creștere a fost doar puțin mai redus în cazul cheltuielilor de personal (+12,8%). Ceea ce a scos bugetarii din sectorul sanitar, pe fondul unui indice de prețuri încă ridicat, din subsolul clasamentului puterii de cumpărare a salariilor.

Asistența socială a scăzut ca pondere în PIB de la 12,4%, la 12,1%, în contextul unei creșteri procentuale în termeni nominali sub pragul de 10%, cu peste trei puncte procentuale mai puțin decât ritmul creșterii veniturilor bugetare. Au avansat cu ritmuri afectate pe final de an de economii severe alocările pentru bunuri și servicii (+6,5% nominal) și cheltuielile de capital (-4,3%, singurele cu evoluție negativă).

Majorarea pe segmentul cofinanțării proiectelor susținute cu fonduri nerambursabile a fost una foarte importantă (+33,2%). O problemă pe termen mediu și lung, în contextul unor cotații relativ ridicate pe piețele de capital, este creșterea cheltuielilor cu dobânzile. Acestea au avansat cu 5,2% în termeni nominali dar au rămas sub pragul de 2% din PIB.

Pe ansamblul anului trecut, s-a reușit o ameliorare la limită a deficitului exprimat în puncte procentuale. Obiectivul revizuit cu limitare la rezultatul de anul trecut a fost atins după ce deficitul pe ultima lună a anului a fost limitat la circa 1% din PIB prin economii severe pe partea de plăți efectuate, care se vor vedea la comunicarea rezultatului contabil în termeni ESA.

 

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Ministerul Finantelor  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



România - prima în UE la inflație, prin efect de bază

România a rămas și în martie 2024 pe primul loc în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În scădere cu 0,4 puncte față de luna precedentă, avansul prețurilor (6,7%) a revenit sub detalii

Deficitul comercial lunar a revenit peste cota de 2 miliarde euro

Exporturile României au fost în februarie 2024 de aproape 8 miliarde euro (+0,2% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat ceva mai mult de 10 miliarde euro (+1,2%), potrivit datelor publicate de INS. detalii

România, 78% din media UE la PIB/locuitor în 2023

România s-a situat anul trecut pe locul 21 din cele 27 de state membre UE în ceea ce privește PIB/locuitor, potrivit datelor semnal publicate de Eurostat. Cu 78% din media europeană consemnată pentru 2023, am depășit Ungaria și Croația detalii

România - prima în UE la inflație, prin efect de bază

România a rămas și în februarie 2024 pe primul loc în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. Deși în scădere față de luna precedentă, avansul prețurilor (7,1%) a rămas peste nivelul de detalii

 



 

Ultimele Comentarii