Stiri din eticheta: Programul Prima Casa



Programul Prima Casa va continua si in anii urmatori, anunta ministrul Finantelor

Plafonul pentru programul "Prima Casă" va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel încât toate părțile implicate să își poată face planuri pe un astfel de detalii

Creditele imobiliare noi acordate de banci se mentin la un nivel ridicat, in ciuda legii privind darea in plata si epuizarea garantiilor pentru programul Prima Casa

Creditele imobiliare noi acordate de banci au ramas si in luna iulie la un nivel ridicat, peste cel din aceeasi perioada a anului trecut, desi in scadere fata de lunile precedente, in ciuda faptului ca unele banci mari, precum BCR, Banca Transilvania sau ING, si-au epuizat plafonul de garantii detalii

Isarescu: stabilitatea cursului de schimb al leului se datoreaza unei rezerve valutare internationale formidabile

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat ca stabilitatea cursului de shimb al leului se datoreaza rezervelor valutare internationale foarte ridicate din prezent. "În 1991, mai aveam 26 de milioane de dolari SUA în rezerva noastră. În 1993, (...), cu toate detalii

Plafonul de garantii pentru programul Prima Casa va fi din nou suplimentat, spune ministrul Finantelor

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) are în vedere suplimentarea plafonului de garanții pentru programul "Prima Casă", urmând ca luna viitoare să se ia o decizie cu privire la continuarea acestuia pe termen mediu și lung, a declarat miercuri ministrul de resort, Anca Dragu, detalii

 

Ultimele Comentarii