www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Legea insolventei persoanelor fizice (falimentul personal) ar putea intra in vigoare de luna viitoare

Autor: Bancherul.ro
2016-09-15 23:30

Camera Deputatilor ar putea adopta saptamana viitoare proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice (falimentul personal) pana in 31 decembrie 2016, astfel ca noul termen de intrare in vigoare a legii ar urma sa fie 30 septembrie 2016.


Proiectul de lege se afla pe ordinea de zi pentru a fi adoptat in procedura de urgenta in şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 - 20 septembrie 2016.


Proiectul a mai fost o data pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor, fiind dezbatut in 20 aprilie 2016, cu propunerea ca termenul de intrare in vigoare a legii insolventei persoanelor fizice sa fie 31 mai 2016, dar nu a fost aprobat, fiind trimis pentru raport suplimentar la Comisia juridica.


Bancherii au facut lobby pentru pentru intrarea in vigoare mai devreme a legii insolventei persoanelor fizice, ca alternativa la legea privind darea in plata.


Intr-un comunicat comun al ARB si CPBR din 18 februarie se arata ca “se impune devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.


Avantajul major al legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice faţă de legea privind darea în plată este că după insolvenţă debitorul persoană fizică de bună credinţă poate rămâne în posesia bunului imobil care este adus în garanţie, pe când darea în plată înseamnă pierderea locuinţei de familie/ terenului". (vezi aici detalii)


ARB a mai transmis un comunicat in luna aprilie, dupa aprobarea in Comisia Juridica din Camera Deputatilor a devansarii legii insolventei, in care mai spune urmatoarele:


"Debitorii de bună credinţă care întâmpină dificultăţi financiare pot opta pentru instituirea unei proceduri colective pentru redresarea situaţiei lor financiare prin stingerea datoriilor, conform Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.


În procedura insolvenţei se suspendă executarea silită şi se stopează calculul de dobânzi/ penalităţi.


Avantajul major al legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice faţă de legea privind darea în plată este că după insolvenţă debitorul persoană fizică de bună credinţă poate rămâne în posesia bunului imobil care este adus în garanţie la creditul angajat, pe când darea în plată înseamnă pierderea locuinţei de familie/ terenului.


În cadrul procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor, debitorul rămâne cu garanţiile în proprietate dacă respectă planul de rambursare ce prevede acoperirea a cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor. Instanţa poate dispune ca debitorul să fie eliberat de datorii în cadrul procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active, după lichidarea de active şi efectuarea de plăţi către creditori.


Asociaţia Română a Băncilor susţine aplicarea acestei soluţii privind insolvența persoanelor fizice pentru debitorii de bună credinţă care întâmpină dificultăţi financiare, în acest mod fiind asigurate stabilitatea şi predictibilitatea cadrului legislativ şi a raporturilor de creditare, fiind evitate hazardul moral şi consecințele negative atât pentru consumatori, sistemul bancar, cât şi pentru economie în general.”


De ce s-a amanat intrarea in vigoare a legii


Legea falimentului personal ar fi trebuit sa intre in vigoare de la inceputul acestui an, insa Guvernul a decis, in decembrie anul trecut, sa amane cu un an intrarea in vigoare a legii, motivand "imposibilitatea aplicării procedurii administrative de insolvență pe bază de plan de rambursare și a procedurii simplicate de insolvență, în condițiile inexistenței, respectiv, subdimensionării structurilor administrative de implementare." (vezi aici detalii)


Ulterior, Ministerul Economiei a publicat "Planul de acțiune al implementării Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice".


Potrivit acestui plan, pentru aplicarea legii insolventei persoanelor fizice este nevoie de personal suplimentar de nu mai putin de 2.030 de persoane la nivelul ANPC, Registrului Comertului si instantelor de judecata. (vezi aici detalii)


La inceputul lunii ianuarie, Guvernul a adoptat Hotărârea prin care se vor constitui Comisiile de insolvență la nivel central și teritorial, una dintre etapele incluse în Planul de acțiune al implementării Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice. (vezi aici detalii)


De atunci, nu s-a mai auzit nimic despre planul de actiune pentru implementarea legii.


Bancherul.ro a cerut Ministerului Economiei, inca din luna iulie, informatii cu privire la stadiul implementarii Planului de actiune, insa nu am primit raspuns.


Ce prevede legea insolventei persoanelor fizice


Legea este destinata clientilor bancilor cu restante la credite de minim 15.000 de lei (3.500 de euro), mai exact echivalentul a 15 salarii minime pe economie (de 1050 lei de la 1 iulie si prevazut la 1200 lei de la 1 ianuarie 2016) si o intarziere de cel putin 90 de zile la plata ratelor.


Legea insolventei persoanelor fizice nu este aplicabila debitorului:


- care a fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce îi sunt imputabile;


- care, deşi apt de muncă şi fără un loc de muncă sau alte surse de venit, nu a depus diligenţa rezonabila necesară pentru a-şi găsi un loc de muncă sau care a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus sau o altă activitate aducătoare de venit;


- care a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuare în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că este în stare de insolvenţă. (Voluptar - care ține de lux; care nu este necesar, ci făcut numai pentru plăcere)


- care a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvenţă, cu intenţie sau din culpă gravă. Se prezumă a fi avut acest efect:


1. contractarea, în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, a unor datorii care reprezintă cel puţin 25% din valoarea totală a obligaţiilor, cu excepţia obligaţiilor excluse;


2. asumarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor obligaţii excesive prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor care au contribuit semnificativ la incapacitatea debitorului de a-şi plăti datoriile, altele decât cele datorate de către acesta persoanelor cu care a contractat astfel;


3. efectuarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor plăţi preferenţiale, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;


4. transferarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, de bunuri sau valori din patrimoniul său în patrimoniul altei persoane fizice sau juridice în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că prin aceste transferuri va ajunge în stare de insolvenţă;


5. încetarea unui contract de muncă prin acordul părţilor sau prin demisie în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii.


(vezi aici alte prevederi ale legii)