LEGI | Legislatie

Ordonanta de Urgenta (OUG) nr. 50 din 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, actualizata

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2018-05-02 12:28

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 9 iunie 2010 (*actualizată*) privind contractele de credit pentru consumatori

(actualizată până la data de 30 septembrie 2016*)

EMITENT - GUVERNUL

Având în vedere că transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie realizată până la data de 11 iunie 2010, adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă se impune pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligaţiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieţei interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene.

Ţinând cont de faptul că în lipsa unei reglementări imediate a contractelor de credit pentru consumatori aceştia nu ar putea beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ european şi că s-ar crea o denaturare a concurenţei,

luând în considerare faptul că actul normativ încurajează mobilitatea consumatorilor în sensul de a li se permite acestora mutarea creditelor de la un creditor la altul în condiţii contractuale mai avantajoase, posibilitatea consumatorilor de a rambursa anticipat sumele contractate fără a plăti penalităţi excesive, în condiţiile generate de criza economico-financiară cu impact asupra veniturilor per familie, actul normativ creează cadrul necesar pentru relansarea acordării de credite în condiţii de transparentă şi liberă concurenţă, instituindu-se astfel mecanisme care să menţină un grad suficient de solvabilitate atât debitorilor, cât şi creditorilor,

pentru a se evita posibilitatea declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României,
ţinând cont de faptul că aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Capitolul I Obiect, domeniu de aplicare şi definiţii

Articolul 1

Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor în ceea ce priveşte contractele de credit pentru consumatori.

Articolul 2

Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică contractelor de credit, cu următoarele excepţii:

a) contracte de închiriere sau de leasing, în cazul în care obligaţia de cumpărare a obiectului contractului nu este stabilită nici prin respectivul contract, nici prin alt contract separat;
b) contracte de credit sub forma «descoperitului de cont"», pe baza cărora creditul trebuie rambursat în termen de o lună;
c) contracte de credit pe baza cărora creditul este acordat fără dobândă şi fără alte costuri, precum şi contracte de credit cu termen de rambursare într-o perioadă de 3 luni şi pentru care sunt de plătit numai costuri nesemnificative. Prin costuri nesemnificative se înţelege costuri de până la 0,5% din valoarea contractului de credit;
d) contracte de credit acordate de către un angajator angajaţilor săi cu titlu accesoriu, ca sprijin pentru aceştia, fără dobândă sau cu o dobândă anuală efectivă mai mică decât cea practicată pe piaţă şi care nu se oferă în general publicului;
e) contracte de credit încheiate cu firmele de investiţii, aşa cum sunt definite la art. 2 alin. (2) lit. p) şi x) din Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 121/2006, cu modificările ulterioare, sau cu instituţiile de credit definite la art. 7 alin. (1) pct. 10, 11 şi 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul de a permite unui investitor să efectueze o tranzacţie referitoare la unul sau mai multe instrumente financiare dintre cele prevăzute la art. 2 pct. 1 din Regulamentul nr. 31/2006 privind completarea unor reglementări ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în vederea implementării unor prevederi ale directivelor europene, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 106/2006, atunci când societatea de investiţii sau instituţia de credit care acordă creditul este implicată într-o astfel de tranzacţie;
f) contracte de credit care sunt rezultatul unei hotărâri pronunţate de o instanţă sau de o altă autoritate instituită conform prevederilor legale;
g) contracte de credit referitoare la amânarea, cu titlu gratuit, a plăţii unei datorii existente, neînţelegându-se prin acestea contractele de restructurare, de reeşalonare etc.;
h) contracte de credit la încheierea cărora consumatorului i se cere să pună la dispoziţia creditorului un bun mobil, cu titlu de garanţie, şi în cazul cărora răspunderea juridică a consumatorului este strict limitată la respectivul bun mobil oferit drept garanţie. Nu se înţeleg prin aceasta contractele de credit în temeiul cărora bunul oferit drept garanţie este însuşi bunul finanţat;
i) contracte de credit referitoare la credite acordate unui public restrâns pe baza unei dispoziţii legale de interes general, la rate ale dobânzii mai mici decât cele practicate în mod obişnuit pe piaţă sau fără dobândă ori în condiţii care sunt mai avantajoase pentru consumator decât cele obişnuite de pe piaţă şi cu dobânzi mai mici decât cele practicate în mod normal pe piaţă.
j) contractelor de credit privind vânzarea, respectiv cumpărarea unor bunuri imobile, contractelor de credit garantate cu ipotecă asupra unor bunuri imobile, contractelor de credit ce implică un drept legat de un bun imobil.
----------
Lit. j) a art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
----------
Art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.

Articolul 3

În cazul contractelor de credit sub forma "descoperit de cont", potrivit cărora creditul trebuie rambursat la cerere sau într-o perioadă de maximum 3 luni, se aplică numai art. 1 -8, art. 9 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2), art. 10, art. 21-45, art. 48, 49, 52, 53, art. 63-65 şi art. 70-96.

Articolul 4

În cazul contractelor de credit sub forma "descoperit de cont cu aprobare tacită" se aplică numai art. 1-7, art. 35-44, art. 56, 57 şi art. 79-96.

Articolul 5

Se aplică numai prevederile art. 1-10, art. 21-29, art. 31-34, art. 45, art. 46 alin. (1) lit. a)-i) şi lit. m), art. 48, 50, 51, art. 54-57, art. 66-78 şi ale art. 80-96 contractelor de credit încheiate de o organizaţie care îndeplineşte următoarele condiţii:
----------
Partea introductivă a art. 5 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
a) este constituită în avantajul reciproc al membrilor săi;
b) nu obţine profit pentru alte persoane, ci doar pentru membrii săi;
c) îndeplineşte un rol social conform legislaţiei;
d) primeşte şi gestionează numai contribuţii ale membrilor săi şi le oferă surse de creditare numai acestora;
e) acordă credit cu o dobândă anuală efectivă mai mică decât cea practicată în mod obişnuit pe piaţă sau în limitele unui plafon prevăzut de legislaţie;
f) componenţa acesteia este limitată la persoane care îşi au reşedinţa sau locul de muncă într-o anumită regiune sau la angajaţi şi pensionari ai unui anumit angajator ori la persoane care îndeplinesc alte cerinţe prevăzute de legislaţie, cerinţe care reprezintă baza pe care se întemeiază o legătură comună între membri.

Articolul 6

(1) Se aplică numai art. 1- 10, art. 21-29, art. 31-45 şi art. 46 alin. (1) lit. a)-j), lit. m) şi lit. s), art. 47 alin. (2)-(4), art. 48, 50, 51, art. 54-57, art. 66-69 şi art. 72-96 în cazul contractelor de credit care prevăd punerea de acord a creditorului cu consumatorul asupra unor formalităţi cu privire la metodele de amânare la plată sau de rambursare, în cazul în care:
a) consumatorul şi-a încălcat deja obligaţiile cuprinse în contractul de credit iniţial;
b) astfel de formalităţi ar fi susceptibile de a elimina posibilitatea unor acţiuni în instanţă în legătură cu respectiva încălcare;
c) consumatorul nu ar fi, prin aceasta, obligat să respecte clauze contractuale mai puţin favorabile decât cele din contractul de credit iniţial.
(2) În cazul în care contractul de credit se înscrie în domeniul de aplicare al art. 3 se aplică numai prevederile respectivului articol.

Articolul 7

În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. consumator - persoana fizică ce acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale comerciale sau profesionale;
2. contract de credit - contractul prin care un creditor acordă, promite sau stipulează posibilitatea de a acorda unui consumator un credit sub formă de amânare la plată, împrumut sau alte facilităţi financiare similare, cu excepţia contractelor pentru prestarea de servicii în mod continuu ori pentru furnizarea de bunuri de acelaşi fel, atunci când consumatorul plăteşte pentru asemenea servicii sau bunuri în rate, pe durata furnizării lor;
3. contract de credit legat - un contract de credit în care sunt întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a) creditul în cauză serveşte exclusiv finanţării unui contract care are ca obiect furnizarea anumitor bunuri sau prestarea unui anumit serviciu;
b) contractul de credit şi contractul de achiziţie de bunuri sau servicii formează, din punct de vedere obiectiv, o unitate comercială;
4. costul total al creditului pentru consumatori - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse dacă încheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate;
5. creditor - persoana juridică, inclusiv sucursalele instituţiilor de credit şi ale instituţiilor financiare nebancare din străinătate, care desfăşoară activitate pe teritoriul României şi care acordă sau se angajează să acorde credite în exerciţiul activităţii sale comerciale ori profesionale;
6. dobânda anuală efectivă - costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, inclusiv costurile prevăzute la art. 73, după caz;
7. descoperit de cont - contract de credit explicit pe baza căruia un creditor pune la dispoziţia unui consumator fonduri care depăşesc soldul curent al contului curent al consumatorului;
8. descoperit de cont cu aprobare tacită - "descoperit de cont", acceptat în mod tacit, prin care un creditor pune la dispoziţia unui consumator fonduri care depăşesc soldul curent al contului curent al consumatorului sau "descoperitul de cont" convenit;
9. intermediar de credit - persoană fizică sau juridică ce nu acţionează în calitate de creditor şi care, în cursul exercitării activităţii sale comerciale ori profesionale, în schimbul unui onorariu, ce poate lua formă pecuniară sau orice altă formă de plată convenită, desfăşoară cel puţin una din următoarele activităţi:
a) prezintă sau oferă consumatorilor contracte de credit;
b) oferă asistenţă consumatorilor prin organizarea de activităţi pregătitoare privind contractele de credit, altele decât cele de la lit. a);
c) încheie contracte de credit cu consumatorii în numele creditorului;
10. intermediarul de credit cu titlu auxiliar - persoana fizică sau juridică ce realizează activitatea de intermediere de credite cu titlu auxiliar activităţii sale principale;
11. rata dobânzii aferente creditului - rata dobânzii, exprimată ca procent fix sau variabil aplicat anual sumei trase din credit;
12. rata fixă a dobânzii aferente creditului - convenirea de către părţi în contractul de credit asupra unei singure rate a dobânzii aferente creditului pentru întreaga durată a contractului de credit sau asupra mai multor rate ale dobânzii aferente creditului pentru termene parţiale aplicând exclusiv un procentaj fix specific. În cazul în care nu sunt stabilite toate ratele dobânzii aferente creditului în contractul de credit, se consideră că rata dobânzii aferente creditului este fixă numai pentru termenele parţiale pentru care ratele dobânzii aferente creditului sunt stabilite exclusiv printr-un procentaj fix specific convenit în momentul încheierii contractului de credit;
13. valoarea totală a creditului - plafonul sau sumele totale puse la dispoziţie pe baza unui contract de credit;
14. valoarea totală plătibilă de către consumator - suma dintre valoarea totală a creditului şi costul total al creditului pentru consumator;
15. suport durabil - orice instrument care permite consumatorului să stocheze informaţii care îi sunt adresate personal, în aşa fel încât acestea să fie accesibile pentru consultare în viitor pe o perioadă de timp adecvată scopului informaţiilor, şi care permite reproducerea fidelă a informaţiilor stocate;
16. unitate comercială - se consideră că există unitate comercială în una dintre următoarele situaţii:
a) furnizorul sau prestatorul de servicii finanţează el însuşi creditul pentru consumator;
b) creditul este finanţat de un terţ, iar creditorul foloseşte serviciile furnizorului sau ale prestatorului pentru încheierea contractului de credit sau pentru pregătirea acestuia;
c) bunurile respective sau prestarea unui anumit serviciu sunt specificate în mod expres în contractul de credit.
17. entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe - persoane juridice, altele decât creditorii, cu un capital social minim subscris şi vărsat ce nu poate fi mai mic de 500.000 lei, care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe şi/sau care obţin drepturile, conform art. 70 alin. (4) asupra unor debite scadente ce rezultă din contractele de credit.
----------
Pct. 17 al art. 7 a fost introdus de pct. 2 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.

Capitolul II Informaţii şi practici preliminare încheierii contractului de credit

Secţiunea 1 Informaţii standard care trebuie incluse în publicitate

Articolul 8

Orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit trebuie să cuprindă informaţii potrivit prevederilor prezentei secţiuni.

Articolul 9

(1) Informaţiile standard specifică, prin intermediul unui exemplu reprezentativ, următoarele:
a) rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
b) valoarea totală a creditului;
c) dobânda anuală efectivă;
d) durata contractului de credit;
e) în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, preţul de achiziţie şi valoarea oricărei plăţi în avans;
f) după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor.
(2) În orice formă de publicitate, informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt scrise în mod clar, concis, vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime.
(3) În cazul în care încheierea unui contract referitor la un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, în special o asigurare, este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate, iar costul acelui serviciu nu poate fi determinat în prealabil, obligaţia de a încheia un asemenea contract este, de asemenea, menţionată în mod clar, concis şi vizibil, împreună cu dobânda anuală efectivă.
Articolul 10
Prezenta secţiune se aplică cu respectarea prevederilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor.
Secţiunea a 2-a Informaţii precontractuale
Articolul 11
(1) Creditorul şi, după caz, intermediarul de credit furnizează consumatorului, pe baza clauzelor şi a condiţiilor de creditare oferite de către creditor, precum şi, după caz, a preferinţelor exprimate şi a informaţiilor furnizate de către consumator, informaţiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit.
(2) Informaţiile sunt furnizate:
a) cu suficient timp înainte, dar nu cu mai puţin de 15 zile înainte ca un consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă;
b) pe hârtie sau pe alt suport durabil şi sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p. În cazul în care informaţiile sunt redactate pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat formularul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat;
----------
Lit. b) a alin. (2) al art. 11 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
c) prin intermediul formularului "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2.
(2^1) Informaţiile precontractuale trebuie redactate astfel încât să nu inducă în eroare consumatorii, prin utilizarea unor expresii tehnice, juridice sau specifice domeniului financiar-bancar, prin utilizarea de prescurtări sau iniţiale ale unor denumiri, cu excepţia celor prevăzute de lege sau de limbajul obişnuit. Termenii tehnici vor fi explicitaţi la solicitarea consumatorului, în scris, fără costuri suplimentare.
----------
Alin. (2^1) al art. 11 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
(3) Perioada de 15 zile prevăzută la alin. (2) lit. a) se poate reduce cu acordul scris al consumatorului.
(4) În cazul în care creditorul a furnizat formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2, se consideră că acesta a respectat cerinţele de informare prevăzute de prezentul articol şi la art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, republicată, cu modificările ulterioare.
Articolul 12
Orice informaţii suplimentare pe care creditorul ar putea să i le furnizeze consumatorului trebuie oferite într-un document separat, care poate fi anexat la formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori".
Articolul 13
(1) În plus faţă de formularul "Informaţiile standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2, consumatorului i se furnizează, la cerere şi gratuit, un exemplar din proiectul de contract de credit. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care în momentul cererii creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne.
(2) În cazul creditelor garantate cu ipotecă sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum şi al contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea ori păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau creşterea valorii unui bun imobil, în plus faţă de formularul "Informaţiile standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2, creditorul are obligaţia să furnizeze, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b), un exemplar al proiectului de contract de credit, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (1) teza a doua.
Articolul 14
(1) Informaţiile prevăzute la art. 11 cuprind următoarele:
a) tipul de credit;
b) identitatea şi adresa sediului social şi a punctului de lucru al creditorului, precum şi, după caz, identitatea şi adresa sediului social şi/sau a punctului de lucru ori, după caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat;
c) valoarea totală a creditului şi condiţiile care guvernează tragerea;
d) durata contractului de credit;
e) în cazul unui credit acordat sub forma unei amânări la plată pentru un anumit bun sau serviciu şi în cazul contractelor de credit legate, bunul ori serviciul respectiv şi preţul de achiziţie al acestuia;
f) rata dobânzii aferente creditului;
g) condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula de calcul al ratei dobânzii, precum şi termenele, condiţiile şi procedura pentru modificarea ratei dobânzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanţe diferite, informaţiile de mai sus pentru toate ratele aplicabile;
h) dobânda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator, ilustrate prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menţionează toate ipotezele folosite pentru calculul ratei respective; în cazul în care consumatorul a informat creditorul în legătură cu una sau mai multe componente ale creditului preferat, precum durata contractului de credit şi valoarea totală a creditului, creditorul trebuie să ia în considerare aceste componente;
i) în cazul în care un contract de credit prevede modalităţi de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobânzii aferente creditului diferite, şi creditorul foloseşte ipoteza prevăzută în anexa nr. 1 pct. II lit. b), acesta trebuie să indice faptul că aplicarea altor mecanisme de tragere pentru acest tip de contract de credit poate avea drept rezultat aplicarea unei dobânzi anuale efective mai mari;
j) suma, numărul şi frecvenţa plăţilor care vor fi efectuate de către consumator şi, după caz, ordinea în care plăţile vor fi alocate pentru rambursare diferitelor solduri restante cu rate diferite ale dobânzii aferente creditului;
k) comisioanele de administrare ale unuia sau mai multor conturi care înregistrează atât operaţiuni de plată, cât şi trageri din credit, cu excepţia cazului în care deschiderea unui cont este opţională, împreună cu costurile pentru utilizarea unui mijloc de plată atât pentru operaţiuni de plată, cât şi pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultând din contractul de credit, precum şi condiţiile în care aceste costuri pot fi modificate;
l) existenţa taxelor, onorariilor şi costurilor pe care consumatorul trebuie să le plătească în legătură cu încheierea, publicitatea şi/sau înregistrarea contractului de credit şi a documentelor accesorii acestuia, inclusiv taxele notariale;
m) obligaţia, după caz, de a încheia un contract privind un serviciu accesoriu aferent unui contract de credit, în special o asigurare, în cazul în care încheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate;
n) rata dobânzii aplicabile în cazul ratelor restante, măsurile pentru ajustarea acesteia şi orice alte costuri intervenite în caz de nerespectare a contractului;
o) o avertizare privind consecinţele neefectuării plăţilor. Avertizarea trebuie să conţină, în mod obligatoriu, termenele la care se fac raportările la Biroul de Credit şi termenul minim la care creditorul poate declanşa procedura de executare silită;
----------
Lit. o) a alin. (1) al art. 14 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
p) garanţiile solicitate;
q) existenţa sau lipsa dreptului de retragere;
r) dreptul de rambursare anticipată şi, după caz, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în care aceasta va fi stabilită potrivit prevederilor art. 66-69;
s) dreptul consumatorului de a fi informat de îndată şi gratuit asupra rezultatului consultării bazei de date pentru evaluarea bonităţii sale, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1);
ş) dreptul consumatorului de a primi la cerere şi gratuit un exemplar al proiectului de contract de credit. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care în momentul cererii creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne;
t) dreptul consumatorului de a primi gratuit un exemplar al proiectului de contract de credit în cazul creditelor garantate cu ipotecă, cu o altă garanţie comparabilă sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum şi contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea ori păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau creşterea valorii unui bun imobil. În acest caz, pct. 5 referitor la alte aspecte juridice importante, rubrica 5, prevăzut în anexa nr. 2, se reformulează după cum urmează: «Dreptul de a primi proiectul de contract de credit. Aveţi dreptul să primiţi un exemplar al proiectului de contract de credit.» Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care în momentul cererii creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne;
------------
Lit. t) a alin. (1) al art. 14 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
ţ) după caz, perioada în care informaţiile precontractuale au forţă juridică obligatorie pentru creditor.
(2) În cazul contractelor de credit garantate cu ipotecă, cu o altă garanţie comparabilă sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum şi al contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau creşterea valorii unui bun imobil, în afară de informaţiile prevăzute la alin. (1) creditorul informează consumatorul că acestuia îi pot reveni, în stadiu precontractual, numai următoarele cheltuieli, după caz:
a) cheltuieli aferente întocmirii dosarului de credit,
b) cheltuieli estimative aferente constituirii ipotecii şi evaluării garanţiilor.
----------
Lit. b) a alin. (2) al art. 14 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 15
În cazul comunicării telefonice, descrierea caracteristicilor principale ale serviciului financiar care trebuie oferită, potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, republicată, cu modificările ulterioare, cuprinde cel puţin următoarele:
a) elementele prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c)-g) şi lit. j);
b) dobânda anuală efectivă, ilustrată prin intermediul unui exemplu reprezentativ;
c) valoarea totală plătibilă de către consumator.
Articolul 16
În cazul în care, la cererea consumatorului, contractul a fost încheiat folosind un mijloc de comunicare la distanţă care nu permite furnizarea informaţiilor în conformitate art. 11, 12 şi 14, în special în situaţia prevăzută la art. 15, creditorul furnizează consumatorului toate informaţiile precontractuale folosind formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2, imediat după încheierea contractului de credit.
Articolul 17
(1) În cazul unui contract de credit în care plăţile făcute de consumator nu conduc la o rambursare imediată a valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a constitui capital în timpul perioadelor şi în condiţiile stabilite în contractul de credit sau într-un contract accesoriu, informaţiile precontractuale cerute potrivit art. 11, 12 şi art. 14 cuprind o declaraţie clară şi concisă, potrivit căreia aceste contracte de credit nu prevăd o garanţie de restituire a valorii totale a creditului tras pe baza acestuia.
(2) Dacă se oferă o astfel de garanţie, declaraţia nu este necesară.
Articolul 18
(1) Creditorii şi, după caz, intermediarii de credit oferă consumatorului explicaţii corespunzătoare care să îi permită acestuia să evalueze dacă contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale şi la situaţia sa financiară.
(2) Explicaţiile trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
a) explicarea informaţiilor precontractuale care sunt furnizate potrivit prevederilor art. 11, 12 şi 14;
b) caracteristicile esenţiale ale produselor propuse şi efectele specifice pe care le pot avea asupra consumatorului;
c) explicarea costurilor ce fac parte din costul total al creditului pentru consumator, astfel încât consumatorii să înţeleagă ce plătesc;
d) consecinţele neplăţii din partea consumatorului.
Articolul 19
Se interzice perceperea unui comision de analiză dosar în cazul în care creditul nu se acordă.
Articolul 20
(1) În termen de 30 de zile de la depunerea dosarului de credit, dar nu mai mult de 60 de zile de la depunerea cererii de solicitare a creditului, creditorul răspunde în scris consumatorului sau, la solicitarea expresă a consumatorului, în altă formă aleasă de consumator şi acceptată de creditor, cu privire la acordarea sau neacordarea creditului.
(2) La primirea cererii de credit şi a celorlalte documente ce sunt necesare acordării creditului, furnizorul de servicii financiare are obligaţia de a înmâna imediat consumatorului un înscris datat, semnat şi cu număr de înregistrare, conţinând confirmarea creditorului că i s-au predat toate actele necesare acordării creditului.
Secţiunea a 3-a Cerinţe precontractuale de informare pentru anumite contracte de credit sub forma "descoperit de cont" şi pentru anumite contracte specifice de credit
Articolul 21
Prezenta secţiune se aplică contractelor de credit prevăzute la art. 3, 5 şi 6.
Articolul 22
(1) Creditorul şi, după caz, intermediarul de credit furnizează consumatorului, pe baza clauzelor şi a condiţiilor de creditare oferite de către creditor, precum şi, după caz, a preferinţelor exprimate şi a informaţiilor furnizate de către consumator, informaţiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit.
(2) Informaţiile sunt furnizate:
a) cu suficient timp, dar nu mai puţin de 15 zile, înainte ca un consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă;
b) pe hârtie sau pe alt suport durabil şi sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p. În cazul în care informaţiile sunt redactate pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat formularul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat;
-----------
Lit. b) a alin. (2) al art. 22 a fost modificată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
c) într-o modalitate prin care să se asigure că toate informaţiile au acelaşi grad de vizibilitate.
(3) Perioada de 15 zile prevăzută la alin. (2) lit. a) se poate reduce cu acordul expres al consumatorului.
(4) Informaţiile pot fi furnizate prin intermediul formularului "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori" prevăzut în anexa nr. 3.
(5) În cazul în care creditorul a furnizat informaţii prin formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori" prevăzut în anexa nr. 3, se consideră că acesta a respectat cerinţele referitoare la informaţii prevăzute în prezentul articol şi în art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, republicată, cu modificările ulterioare.
Articolul 23
În plus, faţă de informaţiile prevăzute la art. 22, art. 25-27, consumatorului i se furnizează, la cerere şi gratuit, un exemplar din proiectul de contract de credit care include informaţiile contractuale prevăzute la art. 33-49, în măsura în care articolele respective se aplică. Această prevedere nu se aplică în cazul în care, în momentul cererii, creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne.
Articolul 24
În cazul în care contractul a fost încheiat, la cererea consumatorului, folosind un mijloc de comunicare la distanţă care nu permite oferirea informaţiilor ce trebuie furnizate conform prevederilor art. 22, art. 25-27, creditorul îşi îndeplineşte, imediat după încheierea contractului de credit, obligaţiile prevăzute la art. 22, 25 şi 26, prin furnizarea informaţiilor contractuale prevăzute la art. 33-49, în măsura în care articolele respective se aplică.
Articolul 25
Informaţiile la care se face referire la art. 22 cuprind următoarele:
a) tipul de credit;
b) identitatea şi adresa sediului social şi a punctului de lucru al creditorului, precum şi, după caz, numele şi adresa sediului social şi/sau a punctului de lucru ori, după caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat;
c) valoarea totală a creditului;
d) durata contractului de credit;
e) rata dobânzii aferente creditului;
f) condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula de calcul a acesteia, costurile aplicabile din momentul încheierii contractului de credit şi condiţiile în care acele costuri pot fi modificate;
g) dobânda anuală efectivă ilustrată prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menţionează toate ipotezele folosite pentru calculul dobânzii respective;
h) condiţiile şi procedura pentru încetarea contractului de credit;
i) pentru contractele de credit de tipul celor prevăzute la art. 3, o menţiune conform căreia consumatorului i se poate solicita în orice moment rambursarea integrală a creditului, după caz;
j) rata dobânzii aplicabilă în cazul ratelor întârziate, măsurile pentru ajustarea acesteia şi, după caz, orice penalităţi plătibile în caz de neplată;
k) dreptul consumatorului de a fi informat imediat şi gratuit, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1), asupra rezultatului consultării bazei de date, realizate pentru evaluarea bonităţii sale;
l) pentru contractele de credit de tipul celor prevăzute la art. 3, informaţii cu privire la costurile aplicabile încă de la momentul încheierii contractului de credit, precum şi, după caz, condiţiile în care pot fi modificate aceste costuri;
m) după caz, termenul pe parcursul căruia informaţiile precontractuale au forţă juridică obligatorie pentru creditor.
Articolul 26
(1) În cazul unui contract de credit în sensul art. 5 şi 6, informaţiile prevăzute la art. 22 şi 25 includ şi următoarele:
a) valoarea, numărul şi frecvenţa plăţilor care vor fi efectuate de către consumator şi, după caz, ordinea în care plăţile se vor aloca, în scopul rambursării, pentru diferitele solduri restante cu rate diferite ale dobânzii aferente creditului;
b) dreptul de rambursare anticipată şi, după caz, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în care aceasta va fi stabilită.
(2) În cazul contractelor de credit prevăzute la art. 3 se aplică numai prevederile art. 22 şi 25.
Articolul 27
(1) În cazul comunicării verbale prin telefon şi în cazul în care consumatorul solicită ca "descoperitul de cont" să fie disponibil imediat, descrierea caracteristicilor principale ale serviciului financiar include cel puţin elementele prevăzute la art. 25 lit. c), e), f), g) şi i).
(2) În plus, în contractele de credit de tipul celor prevăzute la art. 5 şi 6, descrierea principalelor caracteristici include menţionarea duratei contractului de credit.
Articolul 28
Fără a aduce atingere excepţiei prevăzute la art. 2 lit. b), în cazul contractelor de credit care sunt acordate sub forma "descoperit de cont" şi care trebuie rambursate într-o perioadă de o lună, descrierea caracteristicilor principale ale serviciului financiar include cel puţin elementele prevăzute la art. 25 lit. c), e), f), g) şi i).
----------
Art. 28 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 29
(1) Prevederile art. 11-18 şi 21-28 nu se aplică furnizorilor de bunuri sau servicii care acţionează în calitate de intermediari de credit cu titlu auxiliar.
(2) Creditorul are obligaţia de a se asigura că informaţiile precontractuale prevăzute în articolele respective au fost primite de consumator.
Capitolul III Obligaţia de a evalua bonitatea consumatorului şi accesul la bazele de date
Articolul 30
(1) Înainte de încheierea unui contract de credit, creditorul evaluează bonitatea consumatorului, având în vedere inclusiv capacitatea acestora de a face faţă unor evoluţii nefavorabile privind cursul de schimb, rata dobânzii şi venitul.
(2) Creditorul realizează evaluarea bonităţii consumatorului pe baza unui volum suficient de informaţii obţinute, inclusiv de la consumator, şi, după caz, pe baza consultării bazei de date relevante cu respectarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În cazul în care părţile convin să modifice valoarea totală a creditului după încheierea contractului de credit, creditorul actualizează informaţiile financiare aflate la dispoziţia sa privind consumatorul şi evaluează bonitatea consumatorului înainte de efectuarea oricărei creşteri semnificative a valorii totale a creditului.
(4) Prin creştere semnificativă se înţelege o creştere de peste 15% din valoarea totală iniţială a creditului.
(5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică creditorilor nonfinanciari înscrişi în Registrul de evidenţă prevăzut la art. 5 lit. g) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare.
----------
Art. 30 a fost modificat de pct. 3 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
Articolul 31
În scopul evaluării bonităţii consumatorilor, sistemele de evidenţă de tipul birourilor de credit asigură, în cazul creditului transfrontalier, accesul creditorilor din alte state membre la bazele de date gestionate în condiţii nediscriminatorii faţă de creditorii naţionali.
Articolul 32
(1) În cazul în care respingerea cererii de creditare se bazează pe consultarea unei baze de date, creditorul informează consumatorul imediat şi în mod gratuit, în scris sau, la solicitarea expresă a consumatorului, în forma aleasă de acesta şi agreată de creditor, în legătură cu rezultatul acestei consultări şi cu identitatea bazei de date consultate.
(2) Informaţiile se pun la dispoziţie, cu excepţia cazului în care furnizarea unor astfel de informaţii este interzisă prin norme naţionale ce transpun legislaţia europeană sau care creează cadrul legal pentru aplicarea acesteia ori furnizarea informaţiilor contravine obiectivelor de ordine publică sau de securitate publică.
(3) Prezentul articol nu aduce atingere aplicării Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
Capitolul IV Informaţii şi drepturi privind contractele de credit
Secţiunea 1 Dispoziţii comune
Articolul 33
(1) Contractele de credit sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p, pe hârtie sau pe un alt suport durabil. În cazul în care contractul este redactat pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat.
(2) Contractele de credit trebuie să conţină informaţii complete, clare şi uşor de înţeles, în limba română. Aceste informaţii vor fi detaliate sau explicate suplimentar de către bancă, la cererea expresă a consumatorului, înainte de semnarea contractului sub forma unei note, anexă la contract.
----------
Art. 33 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 34
La momentul semnării contractului, toate părţile contractante primesc câte un exemplar original al contractului de credit, cu excepţia contractelor încheiate la distanţă.
---------
Art. 34 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 35
(1) Fără a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit:
a) se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor şi spezelor bancare, cu excepţia costurilor impuse prin legislaţie;
---------
Lit. a) a alin. (1) al art. 35 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
b) se interzic introducerea şi perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepţia costurilor specifice unor produse şi servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiţionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislaţie;
-----------
Lit. b) a alin. (1) al art. 35 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
c) se interzice perceperea unui comision de depunere numerar pentru plata ratelor la credit, indiferent dacă depunerea se efectuează de către titular sau de către o altă persoană;
d) se interzice perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit.
e) se interzice perceperea unui comision, unui tarif, unei speze bancare sau a oricărui alt cost, în cazul în care consumatorul doreşte schimbarea datei de scadenţă a ratelor;
----------
Lit. e) a alin. (1) al art. 35 a fost introdusă de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
f) se interzice perceperea unor comisioane în situaţiile în care consumatorii solicită schimbarea garanţiilor, în condiţiile în care consumatorul plăteşte toate costurile aferente constituirii şi evaluării noilor garanţii.
----------
Lit. f) a alin. (1) al art. 35 a fost introdusă de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
(2) Costurilor aferente contului curent nu le sunt aplicabile obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a). Costurile aferente contului curent trebuie să corespundă costurilor efective ale creditorului, să se limiteze la acoperirea acestora şi să nu conducă la obţinerea de venituri suplimentare pentru acesta.
(3) Pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, potrivit condiţiilor contractuale, creditorul este obligat să notifice consumatorul în scris sau, la cererea expresă a consumatorului, prin altă modalitate stabilită de acesta şi agreată de creditor şi va pune la dispoziţia acestuia un nou tabel de amortizare/grafic de rambursare.
Articolul 36
(1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
(2) Comisionul de analiză dosar şi cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeaşi sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit în cadrul aceleiaşi instituţii de credit.
(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
----------
Art. 36 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 37
În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:
a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;
-----------
Lit. a) a art. 37 a fost modificată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
b) abrogată;
----------
Lit. b) a art. 37 a fost abrogată de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituţii de credit, creditorul poate reduce marja şi/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referinţă, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menţionate în contract la data încheierii acestuia şi/sau la nivelul real al indicelui de referinţă;
----------
Lit. c) a art. 37 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
d) modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia;
----------
Lit. d) a art. 37 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
e) elementele care intră în formula de calcul al dobânzii variabile şi valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile de internet şi la toate punctele de lucru ale creditorilor.
----------
Lit. e) a art. 37 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 37^1
În cazul în care debitorul solicită refinanţarea creditului la aceeaşi bancă, în măsura în care acesta s-a dovedit bun-platnic, banca va examina cererea şi, în funcţie de situaţia financiară a acestuia, poate acorda creditul de refinanţare, respectându-se toate condiţiile noii oferte de creditare.
----------
Art. 37^1 a fost introdus de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 38
(1) Calculul ratei lunare a dobânzii/comisioanelor se va face:
a) fie pe baza anului calendaristic de 365 sau 366 de zile în cazul anului bisect, luând în calcul la numărătorul fracţiei formulei, numărul efectiv de zile cuprins între scadenţe, iar la numitorul aceleiaşi fracţii, 365 sau 366 de zile, după caz;
b) fie luând în calcul la numărătorul fracţiei numărul 30 zile, iar la numitorul fracţiei numărul 360.
(1^1) Rambursarea creditelor se poate face în două moduri: prin rate egale (anuităţi) sau prin rate descrescătoare. Consumatorul are dreptul să aleagă modalitatea prin care doreşte să ramburseze creditul.
---------
Alin. (1^1) al art. 38 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
(2) Rata dobânzii penalizatoare se calculează pe bază de procent fix ce nu poate fi mai mare de trei puncte procentuale, care se adaugă la rata dobânzii curente şi se aplică la principalul restant.
----------
Alin. (2) al art. 38 a fost modificat de pct. 4 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
(3) Rata dobânzii aplicabilă în cazul creditelor restante nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzii aplicată atunci când creditul nu înregistrează restanţă, în cazul în care consumatorul sau soţul/soţia acestuia se afla în una dintre următoarele situaţii: şomaj, reducere drastică a salariului, deces. Prin reducerea drastică a salariului se înţelege o reducere de cel puţin 15% din valoarea acestuia. Această dobândă va fi percepută până la încetarea evenimentului care a generat reducerea veniturilor, dar nu mai mult de 12 luni. În caz de deces, perioada nu poate fi mai mică de 6 luni.
----------
Alin. (3) al art. 38 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
(4) Se interzice aplicarea dobânzilor penalizatoare la soldul creditului sau la valoarea totală a creditului ori la valoarea totală plătibilă de către consumator.
----------
Alin. (4) al art. 38 a fost introdus de pct. 5 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
(5) În toate cazurile, cuantumul dobânzilor penalizatoare nu trebuie să depăşească principalul restant.
----------
Alin. (5) al art. 38 a fost introdus de pct. 5 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
(6) După declararea scadenţei anticipate, se poate percepe doar o dobândă penalizatoare, calculată pe bază de procent fix şi care ce nu poate fi mai mare de două puncte procentuale, care se adaugă la rata dobânzii prevăzute în contract.
----------
Alin. (6) al art. 38 a fost introdus de pct. 5 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
(7) Prin excepţie de la prevederile art. 38 alin. (2) şi (4), dobânda penalizatoare se aplică la datoria exigibilă. Se interzice perceperea altor dobânzi după declararea scadenţei anticipate.
----------
Alin. (7) al art. 38 a fost introdus de pct. 5 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
(8) Pe parcursul procedurii de executare silită se interzice perceperea dobânzilor şi a dobânzilor penalizatoare.
----------
Alin. (8) al art. 38 a fost introdus de pct. 5 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
(9) Creditorul poate declara creditul scadent anticipat după înregistrarea unui număr de 90 de zile consecutive restanţă de către consumator.
----------
Alin. (9) al art. 38 a fost introdus de pct. 5 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
(10) Perioada dintre declararea scadenţei anticipate şi declanşarea executării silite nu poate fi mai mică de 3 luni. La solicitarea expresă a consumatorului, creditorul reduce această perioadă. În cazul în care executarea silită nu este iniţiată în cel mult 6 luni de la data declarării scadenţei anticipate, începând cu ziua imediat următoare expirării acestui termen, creditorul nu va mai percepe dobânzi penalizatoare.
----------
Alin. (10) al art. 38 a fost introdus de pct. 5 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
(11) Prevederile alin. (5), (6), (9) şi (10) se aplică şi procedurilor derulate de entităţile care desfăşoară activităţi de recuperare creanţe.
----------
Alin. (11) al art. 38 a fost introdus de pct. 5 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
Articolul 39
În cazul imposibilităţii consumatorilor de a accepta majorarea dobânzii, creditorul nu are dreptul să denunţe unilateral sau să rezilieze contractul. Creditorul trebuie să facă o propunere, transmisă în scris, de reeşalonare sau de refinanţare a creditului, în raport cu veniturile actuale ale consumatorului.
---------
Art. 39 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 40
(1) Sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adiţional, acceptat de consumator.
(2) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale.
(3) În cazul modificărilor impuse prin legislaţie, nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decât cele impuse prin legislaţie. Introducerea în actele adiţionale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislaţie sunt considerate nule de drept.
(4) Se interzice introducerea în contractele de credit a clauzelor prin care:
a) consumatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea prevederilor şi a condiţiilor contractuale;
b) creditorul poate declara scadent sau denunţa unilateral contractul ori poate penaliza consumatorul în cazul afectării reputaţiei creditorului;
----------
Lit. b) a alin. (4) al art. 40 a fost modificată de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
c) creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform altor contracte de credit încheiate cu alţi creditori;
----------
Lit. c) a alin. (4) al art. 40 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
d) creditorul impune consumatorului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanţie cu o societate agreată de bancă.
----------
Lit. d) a alin. (4) al art. 40 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
(5) Creditorii nu au dreptul să refuze încasarea ratelor de credit în moneda în care s-a acordat creditul, cu excepţia operatorilor economici care încheie contracte de leasing.
---------
Alin. (5) al art. 40 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 41
(1) Orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, cu excepţia situaţiilor în care consumatorul solicită modificări ale contractului care implică schimbarea costurilor, de exemplu prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor.
----------
Alin. (1) al art. 41 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
(2) Consumatorul are la dispoziţie un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opţiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiţii.
(3) Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menţionat anterior nu este considerată acceptare tacită şi contractul rămâne neschimbat.
(4) În cazul în care consumatorul nu acceptă noile condiţii, creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a declara creditul scadent.
Articolul 42
Creditorii au obligaţia de a primi şi de a înregistra reclamaţiile de la consumatori, de a lua toate măsurile necesare pentru a răspunde la aceste reclamaţii în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acestora şi de a depune diligenţele necesare în vederea reparării eventualelor prejudicii cauzate consumatorilor.
---------
Art. 42 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 43
La încetarea contractului de credit, creditorul oferă consumatorului gratuit, din oficiu, un document care fie atestă faptul că au fost stinse toate obligaţiile dintre părţi decurgând din contractul respectiv, fie indică obligaţiile contractuale neîndeplinite. Totodată, se închid şi conturile creditului, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator şi fără plata unor costuri suplimentare, cu excepţia următoarelor situaţii:
---------
Partea introductivă a art. 43 a fost modificată de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
a) contul curent a fost deschis anterior contractării creditului, în vederea derulării altor operaţiuni;
b) la data încetării contractului de credit, contul curent este utilizat pentru alte servicii contractate de către consumator;
c) conturile sunt poprite sau indisponibilizate, conform prevederilor legale, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligaţii asumate faţă de creditorul însuşi sau faţă de terţi.
Articolul 44
Orice notificare pe care creditorul o face consumatorului trebuie să fie semnată, datată şi cu număr de înregistrare. Orice notificare ce nu conţine aceste minime informaţii este considerată nulă de drept.
Articolul 45
Art. 33, 34 şi 46-49 nu aduc atingere normelor naţionale ce respectă legislaţia comunitară privind valabilitatea încheierii contractelor de credit.
Secţiunea a 2-a Informaţii ce trebuie incluse în contractele de credit
Articolul 46
(1) Contractul de credit specifică în mod clar şi concis următoarele:
a) tipul de credit;
b) identitatea şi adresa sediului social şi a punctului de lucru/adresa de domiciliu a părţilor contractante, precum şi, după caz, identitatea şi adresa sediului social şi/sau a punctului de lucru ori, după caz, adresa de domiciliu a intermediarilor de credit implicaţi;
c) durata contractului de credit;
d) valoarea totală a creditului şi condiţiile care reglementează tragerea creditului;
e) în cazul unui credit acordat sub forma unei amânări la plată pentru un anumit bun sau serviciu ori în cazul contractelor de credit legate, bunul sau serviciul respectiv şi preţul de achiziţie al acestuia;
f) rata dobânzii aferente creditului şi tipul acesteia, fixă sau variabilă;
--------
Lit. f) a alin. (1) al art. 46 a a fost modificată de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
g) condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula de calcul a acesteia, precum şi termenele, condiţiile şi procedura pentru modificarea ratei dobânzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanţe diferite, informaţiile prevăzute anterior privind toate ratele dobânzii aplicabile;
h) dobânda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator, calculate la momentul încheierii contractului de credit; se menţionează toate ipotezele folosite pentru calcularea acestei rate;
i) suma, numărul şi frecvenţa plăţilor care urmează să fie efectuate de către consumator şi, după caz, ordinea în care se vor efectua plăţile, în scopul rambursării, pentru diferitele solduri restante cu rate diferite ale dobânzii aferente creditului;
j) în cazul rambursării în rate a valorii totale a creditului aferent unui contract de credit pe durată determinată, dreptul consumatorului de a primi, la cerere şi gratuit, în orice moment pe întreaga durată a contractului de credit, pe hârtie sau pe alt suport durabil, conform deciziei consumatorului, un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare/grafic de rambursare;
k) în cazul în care costurile şi dobânzile trebuie plătite fără a se rambursa nicio parte din valoarea totală a creditului, un extras care arată perioadele şi condiţiile pentru plata dobânzii şi a oricăror costuri aferente creditului;
l) costurile de administrare ale unuia sau mai multor conturi care înregistrează atât operaţiunile de plată, cât şi tragerile din credit, cu excepţia cazului în care deschiderea unui cont este opţională, costurile pentru utilizarea unui mijloc de plată atât pentru operaţiuni de plată, cât şi pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultând din contractul de credit, precum şi condiţiile în care aceste costuri pot fi modificate;
m) rata dobânzii, în cazul plăţilor restante, aplicabilă la data încheierii contractului de credit şi măsurile pentru ajustarea acesteia şi, după caz, orice costuri datorate în caz de neplată;
n) o avertizare privind consecinţele neefectuării plăţilor; contractul de credit va conţine obligatoriu o prevedere prin care consumatorul este atenţionat despre raportarea la Biroul de credit, Centrala Riscurilor Bancare şi/sau la alte structuri asemănătoare existente, în cazul în care acesta întârzie cu achitarea ratelor datorate, dacă există această obligaţie de raportare;
o) după caz, o menţiune potrivit căreia va fi necesară plata unor taxe, onorarii şi costuri în legătură cu încheierea, publicitatea şi/sau înregistrarea contractului de credit şi a documentelor accesorii acestuia, inclusiv taxele notariale;
p) garanţiile şi asigurările necesare, dacă există;
q) existenţa sau inexistenţa unui drept de retragere, termenul în care acel drept poate fi exercitat şi alte condiţii pentru exercitarea acestuia, inclusiv informaţii privind obligarea consumatorului de a plăti creditul sau partea de credit trasă şi dobânda, potrivit prevederilor art. 59 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (4) şi art. 60, precum şi cuantumul dobânzii plătibile pe zi;
r) informaţii privind drepturile care rezultă din art. 63-65, precum şi condiţiile pentru exercitarea acestor drepturi;
s) dreptul de rambursare anticipată, procedura de rambursare anticipată, precum şi, după caz, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în care va fi determinată această compensaţie;
ş) procedura care trebuie urmată în exercitarea dreptului de a solicita încetarea contractului de credit;
t) dacă există sau nu un mecanism extrajudiciar de reclamaţie şi despăgubire pentru consumator şi, în caz afirmativ, modalităţile de acces la acesta;
ţ) alte condiţii şi clauze contractuale;
u) adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
(2) Toate informaţiile prevăzute la alin. (1), inclusiv cele aferente unor servicii în privinţa cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere, sunt prevăzute în contract, fără a se face trimitere la condiţiile generale de afaceri ale creditorului, la lista de tarife şi comisioane sau la orice alt înscris.
Articolul 47
(1) În cazul în care se aplică prevederile art. 46 alin. (1) lit. j), creditorul pune la dispoziţia consumatorului un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare/grafic de rambursare cu îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor condiţii:
a) în mod gratuit;
b) în orice moment pe întreaga durată a contractului de credit;
c) pe hârtie sau pe alt suport durabil, conform deciziei consumatorului.
(2) Tabelul de amortizare/graficul de rambursare indică:
a) ratele datorate;
b) termenele şi condiţiile de plată ale acestor sume.
(3) Tabelul/graficul conţine o detaliere a fiecărei rambursări care să arate:
a) rambursarea valorii totale a creditului;
b) dobânda calculată pe baza ratei dobânzii aferente creditului;
c) orice costuri suplimentare.
(4) În cazul în care rata dobânzii nu este fixă sau costurile suplimentare pot fi modificate pe baza contractului de credit, tabelul de amortizare/graficul de rambursare indică în mod clar şi concis că datele cuprinse în tabel/grafic vor rămâne valabile numai până la schimbarea următoare a ratei dobânzii aferente creditului sau a costurilor suplimentare potrivit contractului de credit.
Articolul 48
(1) În cazul unui contract de credit în care plăţile făcute de consumator nu conduc la o rambursare imediată a valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a constitui capital în timpul perioadelor şi în condiţiile stabilite în contractul de credit sau într-un contract accesoriu, informaţiile cerute potrivit prevederilor art. 46 şi 47 cuprind o declaraţie clară şi concisă, potrivit căreia aceste contracte de credit nu prevăd o garanţie de restituire a valorii totale a creditului tras pe baza acestuia.
----------
Alin. (1) al art. 48 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 134 din 26 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 30 aprilie 2013, care modifică art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 73 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 29 noiembrie 2012.
(2) Dacă se oferă o astfel de garanţie, declaraţia nu este necesară.
Articolul 49
În cazul contractelor de credit sub forma "descoperit de cont" pe baza cărora creditul trebuie rambursat la cerere sau într-o perioadă de maximum 3 luni, următoarele informaţii se specifică în mod clar şi concis:
a) tipul de credit;
b) identitatea şi adresa sediului social şi a punctului de lucru/adresa de domiciliu a părţilor contractante, precum şi, după caz, identitatea şi adresa sediului social şi/sau a punctului de lucru ori, după caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat;
c) durata contractului de credit;
d) valoarea totală a creditului şi condiţiile care reglementează tragerea;
e) rata dobânzii aferente creditului;
f) condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula de calcul a acesteia, precum şi termenele, condiţiile şi procedura pentru modificarea ratei dobânzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanţe diferite, informaţiile prevăzute anterior privind toate ratele dobânzii aplicabile;
g) dobânda anuală efectivă şi costul total al creditului pentru consumator, calculate la momentul încheierii contractului de credit; se menţionează toate ipotezele folosite pentru calcularea respectivei rate, astfel cum se prevede la art. 73 coroborat cu art. 7 pct. 4 şi 6;
h) o menţiune conform căreia consumatorului i se poate solicita în orice moment rambursarea integrală, la cerere, a creditului, dar nu mai puţin de 15 zile de la data solicitării;
i) informaţii cu privire la costurile aplicabile încă de la momentul încheierii contractului de credit, precum şi, după caz, condiţiile în care pot fi modificate aceste costuri.
Secţiunea a 3-a Informaţii privind rata dobânzii aferente creditului
Articolul 50
(1) Consumatorul este informat, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în legătură cu orice modificare a ratei dobânzii aferente creditului.
(2) Informaţiile cuprind următoarele:
a) valoarea plăţilor de efectuat după intrarea în vigoare a noii rate a dobânzii aferente creditului;
b) în cazul în care numărul sau frecvenţa plăţilor se modifică, informaţii în legătură cu acestea.
Articolul 51
La solicitarea expresă a consumatorului, se poate conveni în contractul de credit ca informaţiile prevăzute la art. 50 să fie transmise periodic consumatorului dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a) modificarea ratei dobânzii aferente creditului este determinată de o modificare a ratei de referinţă;
b) noua rată de referinţă este făcută publică prin mijloace corespunzătoare;
c) informaţiile privind noua rată de referinţă sunt puse la dispoziţie şi la locul în care creditorul îşi desfăşoară activitatea.
Secţiunea a 4-a Obligaţii aplicabile în cazul contractelor de credit sub forma "descoperit de cont"
Articolul 52
(1) În cazul unui contract de credit care are ca obiect un împrumut acordat sub forma "descoperit de cont" consumatorul este informat:
a) în mod regulat;
b) prin intermediul unui extras de cont;
c) pe hârtie sau pe alt suport durabil.
(2) Extrasul de cont conţine următoarele informaţii:
a) perioada exactă la care se referă extrasul de cont;
b) cuantumurile şi datele tragerilor;
c) soldul din extrasul anterior şi data acestuia;
d) noul sold;
e) datele şi sumele plăţilor efectuate de consumator;
f) rata dobânzii aferente creditului aplicată;
g) orice costuri care au fost aplicate;
h) după caz, suma minimă de plată.
Articolul 53
(1) În plus, consumatorul este informat cu privire la creşterea ratei dobânzii aferente creditului sau cu privire la creşterea oricăror costuri datorate:
a) pe hârtie sau pe alt suport durabil;
b) înainte ca modificarea respectivă să intre în vigoare.
(2) Părţile pot conveni în contractul de credit ca informaţiile privind modificările ratei dobânzii aferente creditului să fie comunicate potrivit art. 52, în cazurile în care:
a) modificarea ratei dobânzii aferente creditului este cauzată de o modificare a ratei de referinţă;
b) noua rată de referinţă este făcută publică prin mijloace corespunzătoare;
c) informaţiile privind noua rată de referinţă sunt puse la dispoziţie şi la locul în care creditorul îşi desfăşoară activitatea.
Secţiunea a 5-a Contractele de credit pe durată nedeterminată
Articolul 54
(1) Consumatorul poate decide încetarea unui contract de credit pe durată nedeterminată, gratuit, în orice moment, cu excepţia cazurilor în care părţile au convenit o perioadă de notificare. Această perioadă nu poate depăşi o lună.
(2) Dacă s-a convenit în contractul de credit, creditorul poate decide încetarea unui contract de credit pe durată nedeterminată prin notificarea consumatorului în scris, pe hârtie sau pe alt suport durabil, cu cel puţin două luni înainte.
Articolul 55
(1) Dacă s-a convenit în contractul de credit, creditorul, din motive justificate obiectiv, poate retrage dreptul consumatorului de a efectua trageri pe baza unui contract de credit pe durată nedeterminată.
(2) Pot constitui motive justificate obiectiv suspiciunea unei utilizări neautorizate sau frauduloase a creditului ori un risc semnificativ de incapacitate a consumatorului de a rambursa valoarea totală a creditului. Aceste motive nu sunt limitative.
(3) Creditorul enumeră în contract motivele considerate justificate în temeiul cărora acesta poate retrage dreptul consumatorului de a efectua trageri. În mod excepţional, creditorul poate retrage dreptul consumatorului de a efectua trageri pentru alte motive justificate obiectiv, motive ce nu sunt prevăzute în contract, cu informarea prealabilă a consumatorului.
(4) Creditorul îl informează pe consumator în legătură cu retragerea dreptului şi cu motivele acesteia, pe hârtie sau pe alt suport durabil, dacă este posibil înainte de retragere şi cel mai târziu imediat ulterior, cu excepţia cazului în care furnizarea acestor informaţii este interzisă prin norme naţionale ce transpun legislaţia comunitară sau ce creează cadrul legal pentru aplicarea acesteia ori furnizarea acestei informaţii contravine obiectivelor de ordine publică sau de securitate publică.
Secţiunea a 6-a "Descoperitul de cont cu aprobare tacită"
Articolul 56
(1) În cazul existenţei unui acord privind deschiderea unui cont curent, atunci când există posibilitatea să i se ofere consumatorului un "descoperit de cont cu aprobare tacită", contractul conţine şi informaţiile prevăzute la art. 25 lit. e) şi f).
(2) În orice situaţie, creditorul trebuie să furnizeze aceste informaţii în mod regulat, pe hârtie sau pe alt suport durabil.
Articolul 57
(1) În cazul unei depăşiri semnificative a limitei de credit pentru o perioadă mai mare de o lună, creditorul îl informează pe consumator, fără întârziere, pe hârtie sau pe alt suport durabil cu privire la următoarele:
a) depăşirea limitei de credit;
b) suma cu care a fost depăşită limita de credit;
c) rata dobânzii aferente creditului;
d) orice penalităţi, costuri sau dobânzi aplicabile restanţelor.
(2) Prin depăşire semnificativă a limitei de credit se înţelege depăşirea cu peste 15% a limitei de credit.
(3) Prevederile prezentului articol şi ale art. 56 nu aduc atingere altor reglementări potrivit cărora creditorul oferă alt tip de creditarea atunci când limita de credit a fost depăşită pe parcursul unei durate semnificative.
Capitolul V Dreptul de retragere şi dreptul de rambursare anticipată
Secţiunea 1 Dreptul de retragere
Articolul 58
(1) Consumatorul are la dispoziţie un termen de 14 zile calendaristice în care se poate retrage din contractul de credit fără a invoca motive. Acest termen nu se aplică în cazul contractului de credit legat, acordat exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 63-65, precum şi în cazul contractului de leasing.
-----------
Alin. (1) al art. 58 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
(2) Termenul de retragere începe să curgă de la una dintre următoarele date:
a) data încheierii contractului de credit;
b) data la care consumatorului îi sunt aduse la cunoştinţă clauzele, condiţiile contractuale şi informaţiile potrivit prevederilor art. 33-49, în cazul în care ziua respectivă este ulterioară celei la care se face referire la lit. a).
Articolul 59
(1) În cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de retragere, acesta are următoarele obligaţii:
a) de a-l notifica pe creditor pe baza informaţiilor oferite de acesta potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) lit. q), pentru ca exercitarea acestui drept să îşi producă efectele înainte de expirarea termenului de retragere;
b) de a-i plăti creditorului creditul sau partea de credit trasă şi dobânda aferentă de la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost trasă până la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost rambursată; dobânda se calculează pe baza ratei dobânzii convenite.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) lit. a):
a) se face pe hârtie sau pe alt suport durabil aflat la îndemâna creditorului şi accesibil acestuia;
b) este transmisă prin mijloace admise legal, care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia;
c) este expediată înainte de expirarea termenului.
(3) Exercitarea dreptului de retragere îşi produce efectul de la data expedierii notificării de către consumator.
(4) Achitarea către creditor a creditului sau a părţii de credit trasă şi a dobânzii potrivit prevederilor alin. (1) lit. b) se efectuează fără nicio întârziere nejustificată şi nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la expedierea notificării de retragere către creditor.
Articolul 60
Creditorul nu este îndreptăţit la nicio altă compensaţie din partea consumatorului în cazul retragerii, cu excepţia compensaţiei pentru orice taxe nerambursabile plătite de către creditor administraţiei publice.
Articolul 61
În cazul în care creditorul sau un terţ, pe baza unui contract între terţ şi creditor, prestează un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, iar consumatorul îşi exercită dreptul de retragere din contractul de credit potrivit prevederilor din prezenta secţiune, obligaţiile consumatorului ce decurg din serviciul accesoriu respectiv încetează.
Articolul 62
În cazul în care consumatorul dispune de un drept de retragere potrivit prevederilor cuprinse la art. 58-61, se aplică prevederile prezentului act normativ, iar nu prevederile din:
a) art. 9-13 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, republicată, cu modificările ulterioare;
b) art. 9 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale, republicată.
Secţiunea a 2-a Dreptul de retragere în cazul contractelor de credit legate
Articolul 63
În cazul în care consumatorul şi-a exercitat un drept de retragere dintr-un contract de furnizare de bunuri sau servicii, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, republicată, cu modificările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 85/2004, republicată, cu modificările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 106/1999, republicată, sau a altor actelor normative ce transpun sau ce creează cadrul de aplicare pentru actele normative comunitare, acesta nu mai are obligaţii în temeiul unui contract de credit legat.
Articolul 64
În cazul în care consumatorului nu i-au fost furnizate bunurile sau nu i-au fost prestate serviciile ori bunurile sau serviciile nu sunt conforme, acesta se poate îndrepta împotriva comerciantului în condiţiile prevăzute de Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 65
(1) În cazul în care bunurile sau serviciile care fac obiectul unui contract de credit legat nu sunt furnizate sau sunt furnizate numai în parte sau nu sunt conforme cu contractul de furnizare, consumatorul are dreptul de a se îndrepta împotriva creditorului în cazul în care nu a reuşit să obţină, de la furnizor, satisfacerea pretenţiilor la care are dreptul în conformitate cu legislaţia sau cu contractul de furnizare a bunurilor sau a serviciilor.
(2) Creditorul răspunde solidar cu vânzătorul pentru orice pretenţii pe care consumatorul le poate avea împotriva vânzătorului.
Secţiunea a 3-a Rambursarea anticipată
Articolul 66
(1) Consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligaţiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda şi costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate şi data prevăzută pentru încetarea contractului de credit.
(2) Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiţionat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate.
---------
Art. 66 a fost modificat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 67
(1) În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptăţit la o compensaţie echitabilă şi justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiţia ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.
(2) O astfel de compensaţie nu poate fi mai mare de:
a) 1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an;
b) 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.
(3) Creditorul stabileşte o metodă de calcul a compensaţiei clară şi uşor verificabilă, pe care o va face cunoscută consumatorului din stadiu precontractual.
Articolul 68
Nu se solicită o compensaţie pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri:
a) rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată;
b) contractul de credit este acordat sub forma "descoperitului de cont";
c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.
Articolul 69
Orice compensaţie nu poate depăşi cuantumul dobânzii pe care consumatorul ar fi plătit-o în perioada dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit.
Capitolul VI
Cesiunea
----------
Titlul Cap. VI a fost modificat de pct. 6 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
Articolul 70
(1) În cazurile în care contractul de credit însuşi ori numai creanţele rezultate dintr-un contract de credit se cesionează, consumatorul are dreptul să invoce împotriva cesionarului, orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva cedentului iniţial, inclusiv dreptul la despăgubire.
(2) Contractele de credit şi creanţele rezultate din acestea pot fi cesionate numai către creditori, astfel cum sunt definiţi la art. 7 pct. 5.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), creanţele rezultate din contractele de credit pot fi cesionate şi către entităţi ce au drept obiect de activitate emiterea de instrumente financiare securitizate în baza unui portofoliu de creanţe, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/2006 privind securitizarea creanţelor.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), creanţele rezultate din contractele de credit neperformante, pentru care creditorul a declarat scadenţa anticipată ori a iniţiat procedura executării silite a consumatorului, pot fi cesionate către entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 17.
----------
Art. 70 a fost modificat de pct. 7 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
Articolul 71
(1) Consumatorul este informat cu privire la cesiunea prevăzută la art. 70. Cesiunea, individuală sau în cadrul unui portofoliu de creanţe, devine opozabilă consumatorului prin notificarea adresată acestuia de către cedent.
(2) Cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanţei, este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde contravenţional şi/sau penal în faţa autorităţilor publice.
(3) Cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile calendaristice de la încheierea contractului de cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(4) Notificarea este redactată în scris, într-un limbaj clar, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12, pe hârtie, şi vor menţiona cel puţin următoarele:
a) numele şi datele de contact, inclusiv numărul de telefon, fax, e-mail ale creditorului, ale entităţii care va încasa de la consumator sumele pentru rambursarea creditului după cesiune, precum şi, după caz, ale reprezentantului acesteia din România;
b) numele creditorului original de la care a fost preluată creanţa;
c) data la care s-a realizat cesiunea;
d) cuantumul sumei datorate şi documentele ce atestă această sumă;
e) conturile în care se vor efectua plăţile.
(5) În plus faţă de obligaţiile prevăzute la alin. (4), entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe atenţionează consumatorul cu privire la:
a) termenul în care consumatorul ia legătura cu entitatea care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe. Acest termen nu poate fi mai mic de 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării de către consumator;
b) dreptul consumatorului de a transmite entităţii care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe o contestaţie a existenţei debitului ori a cuantumului acestuia în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării;
c) dreptul consumatorului de a primi răspuns în termen de 15 zile calendaristice la contestaţia formulată;
d) dreptul consumatorului de a se adresa direct instanţei de judecată în cazul în care contestă existenţa debitului ori a cuantumului acestuia;
e) faptul că necontestarea de către consumator, în termenul de 30 de zile calendaristice, a debitului nu reprezintă o recunoaştere a sumei de către acesta şi nu îl privează pe consumator de dreptul de a se adresa instanţei de judecată.
(6) Reprezentanţii entităţilor care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe îşi declină identitatea şi, după caz, se legitimează atunci când se adresează consumatorilor.
----------
Art. 71 a fost modificat de pct. 7 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
Articolul 71^1
Entitatea care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe elaborează, împreună cu consumatorul, un plan de achitare a datoriilor/obligaţiilor adaptat la veniturile actuale ale acestuia, ce poate include:
a) eşalonarea plăţii sumelor datorate;
b) reducerea sumei totale de plată;
c) oferirea unei perioade fără plăţi;
d) consolidarea mai multor datorii.
----------
Art. 71^1 a fost introdus de pct. 8 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
Articolul 71^2
Se interzice:
a) cesionarea contractului de credit şi a accesoriilor, precum şi a creanţei către o entitate care nu are sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România;
b) perceperea de comisioane, dobânzi şi dobânzi penalizatoare, cu excepţia dobânzilor penalizatoare legale, de către entităţile de recuperare creanţe;
c) perceperea de costuri aferente activităţii de recuperare de către entităţile de recuperare creanţe, cu excepţia costurilor aferente procedurilor de executare silită;
d) derularea activităţilor de recuperare creanţe în perioada celor 30 de zile calendaristice prevăzute la art. 71 alin. (5) lit. b) şi până când este transmis consumatorului răspunsul la contestaţie;
e) utilizarea de tehnici care să hărţuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanţelor;
f) utilizarea, în cadrul procesului de recuperare creanţe, de ameninţări sau alte tehnici agresive, cu scopul de a vătăma fizic ori psihic consumatorul ori rude ale acestuia ori de a-i afecta reputaţia sau proprietatea;
g) contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanţe, la locul de muncă al acestuia;
h) contactarea, în legătură cu recuperarea creanţelor, a oricărei altei persoane diferită de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului;
i) afişarea la uşa apartamentului/blocului a notificărilor/ somaţiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanţelor, cu excepţia actelor de procedură afişate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanţei de judecată;
j) comunicarea entităţii de recuperare creanţe cu consumatorul în intervalul orar 20,00-09,00.
----------
Art. 71^2 a fost introdus de pct. 8 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
Capitolul VII Dobânda anuală efectivă
Articolul 72
Dobânda anuală efectivă, care este egală, pe o perioadă de un an, cu valoarea actuală a tuturor angajamentelor, trageri, rambursări şi costuri, prezente sau viitoare, convenite de creditor şi de consumator, este calculată potrivit formulei matematice prevăzute în anexa nr. 1 pct. I.
Articolul 73
(1) În scopul calculării dobânzii anuale efective se determină costul total al creditului pentru consumator.
(2) Sunt incluse în costul total al creditului pentru consumator:
a) costurile administrării unui cont care înregistrează atât operaţiunile de plată, cât şi tragerile;
b) costurile de utilizare a unui mijloc de plată atât pentru operaţiunile de plată, cât şi pentru trageri;
c) alte costuri privind operaţiunile de plată.
(3) Nu sunt incluse în costul total al creditului pentru consumator:
a) costurile prevăzute la alin. (2), atunci când deschiderea contului este opţională, iar costurile contului au fost indicate clar şi separat în contractul de credit sau în orice alt contract încheiat cu consumatorul;
b) costurile suportate de către consumator pentru nerespectarea oricăruia dintre angajamentele stabilite prin contractul de credit;
c) alte costuri, în afara preţului de achiziţie pe care, pentru achiziţii de bunuri şi servicii, consumatorul este obligat să îl plătească, indiferent dacă tranzacţia este efectuată în numerar sau pe credit.
Articolul 74
Calculul dobânzii anuale efective se bazează pe ipoteza potrivit căreia contractul de credit urmează să rămână valabil pentru perioada convenită, iar creditorul şi consumatorul îşi vor îndeplini obligaţiile în condiţiile şi în termenele convenite în contractul de credit.
Articolul 75
În cazul contractelor de credit care cuprind clauze care permit variaţii ale ratei dobânzii aferente creditului, dobânda anuală efectivă se calculează pe baza ipotezei conform căreia rata dobânzii aferente creditului şi celelalte costuri vor rămâne fixe în raport cu nivelul iniţial şi se aplică până la încetarea contractului de credit.
Articolul 76
Dacă este necesar, ipotezele suplimentare prevăzute în anexa nr. 1 pot fi utilizate la calculul dobânzii anuale efective.
Capitolul VIII Anumite obligaţii ale intermediarilor de credit faţă de consumatori
Articolul 77
Intermediarul de credit indică în materialele publicitare şi în documentaţia destinată consumatorilor sfera atribuţiilor deţinute, în special dacă lucrează exclusiv cu unul sau mai mulţi creditori sau ca broker independent.
Articolul 78
(1) În cazul în care intermediarul de credit percepe consumatorului un onorariu, înainte de încheierea contractului:
a) intermediarul de credit face cunoscut consumatorului onorariul perceput;
b) consumatorul şi intermediarul de credit convin asupra onorariului pe hârtie sau pe alt suport durabil.
(2) Intermediarul de credit comunică onorariul datorat de consumator pentru serviciile oferite, în cazul în care acesta este perceput, creditorului în vederea calculării dobânzii anuale efective.
Capitolul IX Alte dispoziţii
Articolul 79
(1) Contractele de credit nu pot fi încheiate în afara punctelor de lucru organizate în acest scop în spaţii comerciale, în condiţiile legii.
----------
Alin. (1) al art. 79 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) contractele de credit legate.
Articolul 80
(1) Consumatorii nu pot renunţa la drepturile care le-au fost conferite prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2) Creditorii trebuie să poată face dovada că au respectat cerinţele în materie de informare prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articolul 81
Consumatorii beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă în cazul tuturor contractelor pe baza cărora se pot efectua trageri ori operaţiuni care intră în domeniul de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, indiferent de modul în care contractele sunt intitulate sau formulate ori de obiectul acestora.
----------
Art. 81 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 82
În cazul în care, pe baza aceluiaşi contract, consumatorului i se prestează atât servicii de creditare, cât şi servicii de plată, furnizorii de servicii financiare oferă consumatorilor informaţiile şi respectă drepturile acestora potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010.
----------
Art. 82 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 83
În cazul contractelor de leasing care intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prevederile art. 66-69 privind rambursarea anticipată se aplică după o perioadă de 12 luni de la încheierea contractului.
Articolul 84
Consumatorii nu îşi pierd protecţia acordată prin prezenta ordonanţă de urgenţă în cazul în care se stabileşte ca lege aplicabilă contractului legea unui stat nemembru, în cazul în care contractul de credit are o strânsă legătură cu teritoriul unuia sau al mai multor state membre.
Capitolul X Competenţă, sesizare şi control
Articolul 85
(1) În vederea asigurării respectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă de către creditori şi de către intermediarii de credit, consumatorii pot să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
(2) Pentru soluţionarea pe cale amiabilă a eventualelor dispute şi fără a se aduce atingere dreptului consumatorilor de a iniţia acţiuni în justiţie împotriva creditorilor şi a intermediarilor de credit care au încălcat dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă ori dreptului acestora de a sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, consumatorii pot apela la mecanisme extrajudiciare de reclamaţie şi despăgubire pentru consumatori, potrivit prevederilor Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 86
(1) Încălcarea prevederilor art. 8, 9, 11-20, art. 22-28 şi art. 29 alin. (2), art. 31 şi art. 32 alin. (1) şi (2), art. 33, 34, art. 46-58 şi art. 59 alin (3), art. 60-63, 65-78, 84, 95 şi 95^1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 80.000 lei.
----------
Alin. (1) al art. 86 a fost modificat de pct. 9 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
(2) Încălcarea prevederilor art. 35-44 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei.
(3) Valoarea amenzilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va actualiza prin hotărâre a Guvernului.
(4) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi art. 88 alin. (2) le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 87
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 86 şi art. 88 alin. (2) se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la sesizarea consumatorilor, a asociaţiilor de consumatori ori din oficiu, în cazul în care, prin încălcarea prevederilor legale, sunt sau pot fi afectate interesele consumatorilor.
Articolul 88
(1) Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate dispune următoarele sancţiuni contravenţionale complementare:
a) respectarea imediată a clauzelor contractuale care au fost încălcate;
b) restituirea sumelor încasate fără temei legal, într-un termen de maximum 15 zile;
c) aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale, în termen de maximum 15 zile;
d) repararea deficienţelor constatate prin procesul-verbal, în termen de maximum 15 zile.
(2) Neaducerea la îndeplinire a sancţiunilor contravenţionale complementare dispuse în termenele şi condiţiile prevăzute în procesele-verbale de constatare a contravenţiei sau săvârşirea repetată în decurs de 6 luni de la prima constatare a uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 86 alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 80.000 lei-100.000 lei.
(2^1) Aceste limite pot fi depăşite în cazul unor amenzi cumulative, aplicate pentru reclamaţii diferite, până la dublul amenzilor iniţiale.
-----------
Alin. (2^1) al art. 88 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
(3) Contestarea în instanţă nu suspendă de drept executarea sancţiunilor contravenţionale complementare dispuse.
Articolul 89
(1) Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate propune una dintre următoarele măsuri complementare:
a) suspendarea derulării campaniei publicitare care încalcă prevederile art. 8 şi 9, până la intrarea în legalitate;
b) aducerea tuturor contractelor similare în conformitate cu prevederile legale, în termen de 30 de zile.
(2) Măsura complementară propusă pentru a fi aplicată potrivit alin. (1) lit. a) sau b) se dispune prin ordin emis de conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
(3) Ordinul emis în cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Creditorii sunt obligaţi să informeze Banca Naţională a României, în termen de două zile lucrătoare, despre sancţiunile ce le-au fost aplicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(5) Banca Naţională a României are în vedere, în activitatea de supraveghere prudenţială a creditorilor, informaţiile primite potrivit alin. (4).
---------
Art. 89 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 89^1
Încălcarea prevederilor art. 30 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 80.000 lei. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
----------
Art. 89^1 a fost introdus de pct. 10 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
Capitolul XI Dispoziţii tranzitorii şi finale
Articolul 90
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 23 aprilie 2008, cu modificările ulterioare, se abrogă.
Articolul 91
De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prevederile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică numai contractelor încheiate cu persoane juridice, cu excepţia art. 1, art. 2 lit. a)-g), art. 3-5, 10-12, art. 13 alin. (2), art. 16-25, 27-28 şi 33-34, care se aplică şi contractelor încheiate cu consumatori persoane fizice.
----------
Art. 91 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 92
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2, literele h) şi i) vor avea următorul cuprins:
"h) costul total al creditului pentru împrumutat - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte împrumutatul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obţinerea creditului sau obţinerea acestuia potrivit clauzelor şi condiţiilor prezentate este condiţionată de încheierea unui contract de servicii;
i) valoarea totală plătibilă de împrumutat - suma dintre valoarea totală a creditului şi costul total al creditului pentru împrumutat;".
2. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - La solicitarea unei oferte de credit, instituţia autorizată are obligaţia de a oferi gratuit împrumutatului, pe hârtie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare şi un exemplar al proiectului contractului de credit."
3. La articolul 9 alineatul (1), partea introductivă şi literele b), e) şi f) vor avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Contractul de credit ipotecar va cuprinde obligatoriu şi următoarele informaţii referitoare la costurile suportate de împrumutat:
...........................................................................
b) rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru împrumutat;
............................................................................
e) valoarea totală plătibilă de împrumutat;
f) costurile aferente contractului de asigurare, în cazurile în care, pentru acordarea creditului, împrumutatul este obligat să încheie un contract de asigurare."
4. Articolul 33^1 va avea următorul cuprins:
"Art. 33^1. - (1) Nerespectarea dispoziţiilor art. 11, 12, art. 13 alin. (2), art. 18 şi 19 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cazul în care contractul este încheiat cu un consumator, aşa cum este acesta definit în Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În cazul în care contractul de credit este încheiat cu o persoană juridică, persoanele interesate se pot adresa instanţei de judecată."
Articolul 93
Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 94
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 95
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia dispoziţiilor art. 37^1, ale art. 66-69 şi, în ceea ce priveşte contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 66-71.
----------
Art. 95 a fost modificat de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
Articolul 95^1
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2017 vor putea să desfăşoare activitatea de recuperare creanţe doar entităţile înregistrate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
(2) Pentru a fi înregistrate, entităţile prevăzute la alin. (1) transmit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor o cerere însoţită de informaţii şi documente care atestă respectarea cerinţelor prevăzute de prezentul articol.
(3) Entităţile prevăzute la alin. (1) îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde contravenţional şi/sau penal în faţa autorităţilor publice;
b) persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii au o bună reputaţie şi dispun de cunoştinţe şi experienţa adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii vizate;
c) în cazul societăţilor de recuperare creanţe, modul în care este remunerat şi motivat personalul nu trebuie să depindă exclusiv de realizarea unor obiective privind recuperarea creanţelor şi nici nu este raportat exclusiv la sumele recuperate.
(4) În aplicarea prezentului articol se emite, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care se prevăd:
a) documentaţia şi informaţiile necesare înregistrării;
b) modalitatea şi termenele de raportare.
(5) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor evaluează şi comunică solicitantului hotărârea sa cu privire la acceptarea sau respingerea cererii de înregistrare în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii cererii.
(6) În termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data primirii cererii, în situaţia în care cererea ori documentele depuse nu sunt complete, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor comunică solicitantului documentele şi informaţiile ce trebuie transmise, termenul specificat la alin. (5) începând să curgă de la data primirii documentelor şi informaţiilor solicitate.
(7) În situaţia în care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor respinge cererea de înregistrare, solicitantul are dreptul de a contesta hotărârea în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(8) Respingerea cererii de înregistrare de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor nu limitează dreptul solicitantului de a introduce o nouă cerere având acelaşi obiect.
(9) Entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe raportează Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor numărul de cazuri aflate în curs de derulare, în condiţiile prevăzute prin ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
(10) Activităţile de recuperare creanţe pot fi desfăşurate doar de creditorii prevăzuţi la art. 7 pct. 5 şi de entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe admise potrivit alin. (1)-(8).
(11) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor poate radia înregistrarea unei entităţi de recuperare creanţe, respectiv înregistrarea unui dezvoltator imobiliar, în cazul în care acesta:
a) renunţă în mod explicit la înregistrare sau nu a desfăşurat activităţi de recuperare creanţe, după caz, activităţi de creditare, în ultimele 6 luni;
b) a obţinut înregistrarea prin declaraţii false sau înşelătoare sau prin orice alte mijloace nelegitime constatate conform legii;
c) nu mai îndeplineşte cerinţele în temeiul cărora a fost înregistrat;
d) a încălcat în mod repetat prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorilor;
e) a încălcat grav sau sistematic prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.
----------
Art. 95^1 a fost introdus de pct. 11 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016.
Articolul 96
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 133 din 22 mai 2008, cu excepţia art. 19, 20, 35-44, art. 71 alin. (3)-(5), art. 79, 86-89 şi 95.


PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

----------------

Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,

Adriean Videanu

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia

Consumatorilor,

Constantin Cerbulescu

Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,

Bogdan Mănoiu
Bucureşti, 9 iunie 2010.
Nr. 50.
Anexa 1
I. Ecuaţia fundamentală care exprimă echivalenţa dintre trageri, pe de o parte, şi rambursări şi costuri, pe de altă parte
Ecuaţia fundamentală, care stabileşte dobânda anuală efectivă (DAE), exprimă, pe perioada unui an, egalitatea dintre valoarea totală prezentă a tragerilor, pe de o parte, şi valoarea totală prezentă a rambursărilor şi a costurilor suportate, pe de altă parte, adică:
m m´
Σ C(K)(1 + X)^-t(k) = Σ D(l)(1 + x)^-S(l),
k=1 l=1
unde:
- X este DAE:
- m este numărul ultimei trageri;
- k este numărul unei trageri, astfel 1 = k = m;
- C(k) este valoarea tragerii k;
- t(k) este intervalul, exprimat în ani şi fracţiuni de an, dintre data primei trageri şi data fiecărei trageri ulterioare, astfel t(1) = 0;
- m´ este numărul ultimei rambursări sau al costurilor suportate;
- l este numărul unei rambursări sau al costurilor suportate;
- D(l) este valoarea unei rambursări sau a costurilor suportate;
- S(l) este intervalul, exprimat în ani şi fracţiuni de an, dintre data primei trageri şi data fiecărei rambursări sau costuri suportate.
Observaţii:
a) Sumele plătite de ambele părţi la diferite momente nu trebuie să fie egale şi nu trebuie să fie plătite la intervale egale.
b) Data începerii este cea a primei trageri.
c) Intervalele dintre datele utilizate la calcule sunt exprimate în ani sau în fracţiuni de an. Un an se consideră a avea 365 de zile sau 366 de zile pentru anii bisecţi, 52 de săptămâni sau 12 luni egale. O lună egală se consideră a avea 30,41666 zile, adică 365/12, indiferent dacă este sau nu un an bisect.
d) Rezultatul calculului trebuie exprimat cu o precizie de cel puţin o zecimală. Dacă a doua zecimală este mai mare sau egală cu 5, la prima zecimală se adaugă unu.
e) Ecuaţia poate fi rescrisă folosindu-se o singură sumă şi conceptul de fluxuri (A(k)), care vor fi pozitive sau negative, cu alte cuvinte fie plătite, fie primite în perioade de la 1 la k, exprimate în ani, adică:
n
S = Σ A(k)(1 + X)^-t(k)
k=1
S fiind balanţa de fluxuri prezentă. În cazul în care scopul este păstrarea echivalenţei fluxurilor, valoarea va fi zero.
II. Ipoteze suplimentare necesare pentru calculul dobânzii anuale efective
a) În cazul în care prin contractul de credit se acordă consumatorului libertate în privinţa efectuării tragerilor, se consideră că valoarea totală a creditului este trasă imediat şi în întregime.
b) În cazul în care prin contractul de credit se oferă, în general, consumatorului libertate în privinţa efectuării tragerilor, dar se impune, printre diferitele modalităţi de tragere, o limitare în ceea ce priveşte valoarea creditului şi perioada de timp, se consideră că valoarea creditului este trasă în conformitate cu aceste limite de tragere şi la prima dată prevăzută în contract.
c) În cazul în care prin contractul de credit se prevăd modalităţi de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobânzii aferente creditului diferite, se consideră că valoarea totală a creditului este trasă la nivelul cel mai mare al costurilor şi al ratei dobânzii aferente creditului aplicate mecanismului de tragere cel mai frecvent utilizat pentru respectivul tip de contract de credit.
d) În cazul unui contract de credit sub forma "descoperit de cont", se consideră că valoarea totală a creditului este trasă în totalitate şi pe întreaga durată a contractului de credit. În cazul în care durata facilităţii de tip "descoperit de cont" nu este cunoscută, dobânda anuală efectivă se calculează pe baza ipotezei că durata creditului este de 3 luni.
e) În cazul unui contract de credit cu durată nedeterminată, altul decât cel sub forma "descoperitului de cont", se prezumă că:
1. creditul se acordă pentru o perioadă de un an, începând de la data tragerii iniţiale, şi că plata finală efectuată de consumator lichidează soldul valorii totale a creditului, dobânzile şi alte eventuale costuri;
2. valoarea totală a creditului este rambursată de consumator în tranşe lunare egale, începând cu o lună după data tragerii iniţiale. Totuşi, în cazurile în care valoarea totală a creditului trebuie să fie rambursată în totalitate, într-o singură tranşă, în cadrul fiecărei perioade de plată, tragerile şi rambursările succesive ale valorii totale efectuate de către consumator se presupune că sunt efectuate de-a lungul unei perioade de un an. Dobânzile şi alte costuri se aplică în conformitate cu aceste trageri şi rambursări ale valorii totale şi astfel cum se prevede în contractul de credit.
În sensul prezentei litere, un contract de credit pe durată nedeterminată este un contract de credit fără durată fixă şi care include creditele care trebuie să fie rambursate în totalitate în cadrul unei perioade de timp sau după o perioadă de timp, dar care, odată ce au fost rambursate, devin disponibile pentru o altă tragere.
f) În cazul unor contracte de credit, altele decât cele privind "descoperitul de cont" şi creditele pe durată nedeterminată, astfel cum sunt menţionate în ipotezele stabilite la lit. d) şi e):
1. se presupune că rambursarea se efectuează la prima dată prevăzută pentru aceasta în contractul de credit şi pentru suma cea mai mică prevăzută în acest contract, dacă data sau valoarea unei rambursări din valoarea totală a creditului, care trebuie să fie efectuată de către consumator, nu poate fi stabilită;
2. dacă data încheierii contractului de credit nu este cunoscută, se presupune că data tragerii iniţiale este data care reiese din intervalul cel mai scurt dintre data tragerii iniţiale şi data primei plăţi efectuate de către consumator.
g) În cazul în care data sau valoarea unei plăţi care trebuie să fie efectuată de către consumator nu poate fi stabilită pe baza contractului de credit sau a ipotezelor menţionate la lit. d), e) sau f), se presupune că plata se efectuează în conformitate cu datele şi condiţiile solicitate de către creditor şi, atunci când acestea nu sunt cunoscute:
1. dobânzile sunt achitate împreună cu rambursările din valoarea totală a creditului;
2. un cost care nu este purtător de dobânzi, exprimat sub forma unei sume unice, este achitat la data încheierii contractului de credit;
3. costurile care nu sunt purtătoare de dobânzi, exprimate sub forma mai multor plăţi, sunt achitate la intervale regulate, începând cu data primei rambursări din valoarea totală a creditului, şi, în cazul în care valoarea acestor plăţi nu este cunoscută, se presupune că acestea au valori egale;
4. plata finală lichidează soldul valorii totale a creditului, dobânzile şi alte costuri eventuale.
h) În cazul în care plafonul creditului nu a fost încă convenit, acesta este considerat a fi de 5.367 lei.
i) În cazul în care sunt oferite rate ale dobânzii aferente creditului şi costuri diferite pentru o perioadă sau sumă limitată, rata dobânzii aferente creditului şi costurile se consideră a fi la nivelul cel mai mare din întreaga durată a contractului de credit.
j) Pentru contractele de credit în cadrul cărora s-a convenit o rată fixă a dobânzii aferente creditului pentru perioadă iniţială, la sfârşitul căreia se stabileşte o nouă rată a dobânzii aferente creditului care este ulterior ajustată periodic în funcţie de un indice convenit, calculul dobânzii anuale efective se bazează pe ipoteza că, la sfârşitul perioadei cu rată fixă a dobânzii, rata dobânzii aferente creditului este aceeaşi ca la momentul calculării dobânzii anuale efective, pe baza valorii indicelui convenit la acel moment»
--------------
Pct. II din anexa 1 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 134 din 26 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 30 aprilie 2013, care modifică art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 73 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 29 noiembrie 2012.

Anexa 2
INFORMAŢII STANDARD LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND CREDITUL PENTRU CONSUMATORI

Sursa: legislatie.just.ro, site-ul Ministerului Justitiei

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Legislatie



Regulament BNR privind institutiile emitente de moneda electronica

Proiectul Regulamentului privind instituţiile emitente de monedă electronică propune înlocuirea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 8/2011 privind instituţiile emitente de monedă electronică, cu completările ulterioare, fiind urmărită, împreună cu detalii

Ordonanta de Urgenta (OUG) nr. 50 din 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, actualizata

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 9 iunie 2010 (*actualizată*) privind contractele de credit pentru consumatori (actualizată până la data de 30 septembrie 2016*) EMITENT - GUVERNUL Având în vedere că transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie realizată până la data de 11 iunie 2010, adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă se impune pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligaţiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins detalii

Noul Cod Civil

CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (**republicat**)(*actualizat*)
(Legea nr. 287/2009**) (actualizat până la data de 4 februarie 2016*) EMITENT: PARLAMENTUL ---------- Notă
──────────
**) Republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în Monitorul detalii

Legea 677 din 2001 privind protectia datelor personale

Lege nr. 677 din 21/11/2001 Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 790 din 12/12/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii generale Scop Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca scop garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. (2) Exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu poate fi restrânsă decât în cazuri expres şi limitativ detalii

Ultimele Comentarii