BANCI | Analiza

Fondurile monetare au avut cea mai buna evolutie in februarie

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-03-10 08:35

Fondurile monetare au avut cea mai bună evoluţie în februarie, consemnând o creştere a activelor de 15,1%, până la 436 milioane lei, în timp ce activele nete ale fondurilor de acţiuni s-au situat la polul opus, cu o depreciere de 13,5%, potrivit datelor transmise luni de AAF. (VEZI ANALIZA FONDURILOR DE INVESTITII IN DOCUMENTUL ATASAT)

Potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), la sfârşitul lunii februarie, activele fondurilor monetare reprezentau 44% din totalul activelor fondurilor de investiţii deschise.

În schimb, din cauza continuării evoluţiei descendente la Bursa de Valori, fondurile deschise de investiţii cu plasamente în acţiuni au avut o dinamică negativă, activele nete ale acestora depreciindu-se cu 13,5% - de la 68 milioane lei, la sfârşitul lunii ianuarie, până la 59 milioane lei. Comparativ cu nivelul de la sfârşitul anului trecut, fondurile de acţiuni au scăzut cu o treime.

De asemenea, activele fondurilor cu plasamente diversificate au pierdut 4,3%, ajungând la 194 milioane lei, faţă de nivelul de 203 milioane lei, de la sfârşitul lui ianuarie.

În schimb, activele fondurilor de obligaţiuni au crescut cu 0,5%, până la 244 milioane lei, după ce la finalul lunii trecute se cifrau la 243 milioane lei.

Per ansamblu, fondurile deschise de investiţii şi-au sporit cu 4,2% activele în luna ianuarie, până la 991 milioane lei, după ce în ianuarie ajunseseră la un nivel de 951 milioane lei. Faţă de finalul anului trecut, activele fondurilor deschise au consemnat o creştere cu 5,4%.

Tot luna trecută, nivelul activelor nete ale fondurilor deschise a depăşit în premieră cu 3,9% maximul înregistrat în decembrie 2007.

BCR conducea detaşat clasamentul administratorilor de fonduri deschise de investiţii

În clasamentul administratorilor de fonduri deschise de investiţii, BCR Asset Management este liderul de piaţă al lunii februarie, cu active în administrare de 438,9 milioane lei şi o cotă de piaţă de 44,2%, urmat de BRD Asset Management, cu active de 132,3 milioane lei, cota sa de piaţă fiind de 13,3%.

Raiffeisen Asset Management a ocupat a treia poziţie, cu active totale gestionate de 98,1 milioane lei şi o cotă de piaţă de 9,9%, iar activele administrate de EFG Mutual Funds România au ajuns la sfârşitul lunii trecute la 67,3 milioane lei, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 6,8%.

Administratorul de fonduri al Băncii Transilvania, BT Asset management, s-a clasat pe locul cinci, cu active de 50,7 milioane lei şi o cotă de piaţă de 5,1%.

Activele fondurilor închise de investiţii au scăzut în februarie

În ceea ce priveşte fondurile închise de investiţii, activele totale au scăzut cu 4,8% în a doua lună a acestui an, la 71,52 milioane lei, de la nivelul de 75 milioane lei, afişat la sfârşitul lunii ianuarie.

Luna februarie a mai fost marcată şi de lansarea primului fond de fonduri autohton, FDI KD Multifond, administrat de KD Investment.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Indicatorii au fost calculaÈ›i pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituÈ›iile de credit, detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul T2 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

 



 

Ultimele Comentarii