BANCI | Analiza

Europa Centrala si de Est are nevoie de un pachet mai amplu de sprijin, pentru increderea investitorilor

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-03-01 11:11

Unele ţări din Europa Centrală şi de Est se descurcă mai bine decât altele, dar devine din ce în ce mai clar că investitorii nu vor face diferenţe între acestea, până când regiunea nu îşi va asigura un pachet mai amplu de sprijin pentru a susţine încrederea, comentează Reuters, citat de Newsin.

O astfel de 'umbrelă' a părut că începe să se contureze vineri, când Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Mondială (BM) au căzut de acord asupra extinderii creditelor cu 25 miliarde euro, pentru a ajuta băncile şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri).

Mişcarea a survenit înaintea unui summit de urgenţă de la Bruxelles al liderilor Uniunii Europene (UE), în cadrul căruia Ungaria va propune un program de stabilizare de 180 miliarde euro pentru noile state membre ale UE, ca să le sprijine să depăşească criza bancară şi cea economică.

Sprijinul pentru un astfel de plan nu este, însă, universal.

Cehia şi Polonia, care par a se descurca mult mai bine decât vecinii lor Ungaria şi România, au cerut să nu fie incluse în aceeaşi categorie cu alte state şi au pledat pentru o abordare individuală a situaţiei fiecărei ţări în parte.

Analiştii, pe de altă parte, spun că, deşi Praga şi Varşovia se descurcă mai bine, jucătorii de pe pieţele financiare grupează ţările la un loc, fapt dovedit de o vânzare masivă rapidă a activelor din regiune, şi vor continua să procedeze astfel până când un plan al UE sau al Fondului Monetar Internaţional (FMI) va crea un plafon pentru regiune.

"Punctul de vedere mai larg din acest moment este că aceste ţări sunt incluse deja în aceeaşi categorie cu Ucraina sau Ungaria", spune analistul Neil Shearing de la Capital Economics. "Vânzarea masivă de pe pieţe a fost făcută fără discriminări până acum", observă Shearing.

Băncile cehe au ignorat vineri orice ofertă de ajutor internaţional, afirmând că sunt bine capitalizate şi că nu au nevoie de niciun fel de asistenţă. Polonia a arătat că studiază evoluţia tranzacţiei de creditare, dar că, la rândul său, vrea să aibă puţin de-a face cu vecinii săi mai slabi.

Cehii au indicat clar că nu vor bloca o abordare coordonată, dar nici nu au spus că vor susţine un pachet menit să sprijine regiunea în ansamblu.

"Ministerul de finanţe nu se va opune măsurilor concertate pentru spijinirea stabilităţii sectorului bancar din Europa Centrală şi de Est", a declarat, pentru Reuters, ministrul Miroslav Kalousek.

"Trebuie, însă, să conştientizăm faptul că regiunea nu trebuie privită ca o entitate omogenă. Astfel, în cazul unui ajutor internaţional necesar pentru unele ţări, trebuie să adoptăm o abordare individuală", a adăugat Kalousek.

"Situaţia din Polonia sau din Cehia este mult mai bună decât cea din alte ţări din regiune. Noi nu avem probleme cum au România şi Bulgaria", a declarat, la rândul său, vicepremierul polonez, Mikolaj Dowgielewicz.

Jucătorii de pe pieţe nu au făcut, însă, o astfel de distincţie.

Cu toate că economiştii spun că Polonia ar trebui să reziste mai bine turbulenţelor, posibil chiar înregistrând o anumită creştere economică spre deosebire de alte ţări din regiune ale căror economii s-ar putea comprima, zlotul s-a depreciat cu 12% faţă de euro anul acesta. Forintul s-a depreciat, de asemenea.

Coroana cehească s-a depreciat cu 5% anul acesta, iar comparativ cu nivelul din iulie 2008, a pierdut 18,5%.

Deprecierile monedelor emergente din regiune au luat o pauză scurtă săptămâna aceasta, după ce băncile centrale din Cehia, Polonia, România şi Ungaria au făcut o intervenţie verbală concertată fără precedent. Analiştii spun, însă, că va fi nevoie de o acţiune politică reală pentru a pune capăt vânzării masive.

Printre noile măsuri defensive ar putea fi incluse vânzarea de valută forte sau înăsprirea politicii monetare, deşi intervenţiile ar putea afecta drastic rezervele băncilor centrale, iar majorările dobânzilor cheie ar putea submina creşterea şi eşua în ceea ce priveşte atragerea de capital, spun analiştii.

Deprecierea monedelor este, totodată, pusă şi pe seama unei retrageri generale de investiţii străine şi de creditarea din sectorul bancar din cele mai expuse ţări, cum ar fi Ţările Baltice sau cele din Balcani, ca vânzarea masivă de pe pieţele de capital.

Ceea ce economiştii spun că este necesar pentru restabilirea încrederii este o paletă largă de măsuri de susţinere, de la ajutor de la UE şi FMI pentru contrabalansarea dezechilibrelor macroeconomice, la măsuri de extindere a lichidităţilor de la Banca Centrală Europeană (BCE) şi alte facilităţi menite să consolideze încrederea din regiune.

"Nu există o măsură universală, ci un set de măsuri de sprijin. Aşa ceva ar permite 'băieţilor buni' să se diferenţieze de cei răi", spune strategul Koon Chow de la grupul bancar Barclays.

"Concomitent, chiar dacă toate acestea vor fi puse pe masă, toată lumea trebuie să îşi dea seama că nu vorbim despre o întoarcere la vremurile bune. Continuăm să ne confruntăm cu o coborâre ciclică de care trebuie să avem grijă", a adăugat Koon Chow.

Shearing, dând exemplul crizei asiatice, a spus că, în cele din urmă, investitorii vor contribui la refacerea ţărilor, dar aşa ceva va fi posibil doar după restabilirea încrederii.

"În timp ce activele Europei emergente ar putea continua să se confrunte cu presiuni încă o vreme, episoadele trecute arată că mişcările pieţei vor reflecta în cele din urmă condiţiile specifice ale fiecărei ţări", a adăugat Shearing, atrăgând atenţia că "între timp, ne aşteptăm în continuare la o recesiune în fiecare ţară din regiune anul acesta".

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Indicatorii au fost calculaÈ›i pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituÈ›iile de credit, detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul T2 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

 



 

Ultimele Comentarii