BANCI | Ultima Ora

Curs valutar: Leul se apreciaza usor, la 3,6869 lei/euro

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-10-27 14:47

Moneda naţională s-a întărit nesemnificativ în prima zi a săptămânii la cursul de referinţă al BNR, cu 0,02% până la 3,6869 lei/euro, după ce a pierdut în debutul şedinţei peste 7 bani, pe o tendinţă regională, în contextul în care investitorii preferă monede mai sigure.

Vineri, Banca Naţională a României (BNR) afişase un curs de referinţă de 3,6875 lei/euro.

"Cursul a fost ceva mai stabil faţă de şedinţa anterioară, nivel susţinut şi de dobânzile din piaţă, încă la un nivel ridicat", a declarat, pentru Newsin, Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România.

În debutul şedinţei, leul a pierdut teren de la 3,62 lei/euro până la 3,71 lei/euro, pentru ca apoi să revină sub 3,70 lei/euro. La ora 13:30, băncile cumpărau un euro cu 3,6730 lei şi îl vindeau cu 3,6825 lei.

Pe pieţele din regiune, zlotul şi forintul au avut o evoluţie asemănătoare. Moneda poloneză era cotată în apropiere de 3,815 lei/euro în jurul orei 13:30, după o evoluţie oscilantă, între 3,803 şi 3,877 unităţi/euro, iar forintul se tranzacţiona cu 272 unităţi/euro, după o apreciere bruscă de la 277 până la un maxim de 270,5 unităţi/euro.

Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat luni de BNR arată o depreciere a leului cu peste doi bani (0,73%%), până la 2,9607 lei/dolar, de la 2,9392 lei/dolar, cât era vineri.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană a ajuns la maximul ultimilor doi ani faţă de euro, apreciindu-se de la 1,2685 dolari/euro la 1,2335 dolari/euro, pentru ca apoi să piardă uşor teren. La 13:30, ora României, euro era cotat la 1,2445 dolari/euro.

Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 14,01% pe an, în uşoară creştere faţă de cel din şedinţa anterioară, de 14% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a crescut la 18,17% pe an, de la 17,8% pe an, cât era vineri.

Dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight se situează în jurul nivelului de 20-30% pe an, cu mult peste dobânda de politică monetară, de 10,25%, şi depăşesc plafonul impus de BNR prin noua normă, de 17,8% pe an pentru ROBOR. Însă regulamentul va intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial.

"Cu toate că dobânzile pe piaţa interbancară sunt încă la un nivel ridicat, este o valoare fictivă. În continuare nu se fac tranzacţii", a mai spus Ciprian Mihai.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Legea plafonarii dobanzilor la creditele IFN, trimisa la Curtea Constitutionala

Legea plafonarii dobanzilor la creditele acordate de Institutiile Financiare Nebancare (IFN), adoptata de Parlament in 26 martie 2024, a fost trimisa la Curtea Constitutionala, la solicitarea partidului USD, care considera ca IFN-urile sunt discriminate fata de detalii

CEC Bank implineste 160 de ani

CEC Bank sărbătoreÈ™te anul acesta 160 de ani de la înfiinÈ›are, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: 160 de ani în care È™i-a reconfirmat constant poziÈ›ia de bancă stabilă, de încredere, care a fost alături de generaÈ›ii de detalii

BRD scumpeste substantial comisioanele

BRD majoreaza semnificativ comisioanele standard aferente operatiunilor derulate la ghisee si online de persoane fizice, precum transferurile, retragerile de numerar sau administrarea unui cont. Comisionul lunar pentru administrarea unui cont curent standard, in detalii

CEC Bank acorda fermierilor credite cu o parte din dobanda subventionata de stat

• CEC Bank este prima instituÈ›ie bancară care a transmis solicitări către FGCR pentru obÈ›inerea acordurilor de finanÈ›are granturi în cadrul Programului guvernamental CEC Bank susÈ›ine finanÈ›area agriculturii româneÈ™ti prin acordarea detalii

 



 

Ultimele Comentarii