ECONOMIE | Institutul National de Statistica

Deficitul comercial, majorat cu 44% anul trecut. Acoperirea importurilor cu exporturi, la doar 76%

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-02-10 07:40

Exporturile au scăzut în decembrie 2022 la cel mai scăzut nivel lunar de anul trecut, doar 6,7 miliarde euro, iar deficitul comercial a revenit peste pragul de 3 miliarde euro, potrivit datelor publicate de INS.

Ritmul de creștere al exporturilor față de aceeași lună a anului anterior a fost de numai 2,7% (după valori anterioare cu două cifre pe tot parcursul anului), în timp ce intrările de mărfuri s-au majorat cu 10,5%.

Cumulat pe 2022, minusul din schimburile externe a depășit 34 miliarde euro, cu 10,42 miliarde euro (+44%) peste valoarea consemnată în 2021. Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate s-a diminuat pe decembrie până la 71,3%. Valoarea pentru întregul an 2022 a fost de 76%, îngrijorător plasată chiar sub nivelul de 77,9% atins la criza din 2009.

Astfel, deficitul consemnat pe segmentul de mărfuri în schimburile externe a urcat la 11,7% din PIB (revizuit recent la circa 290 miliarde euro). Acest dezechilibru important, echivalent cu aproape 1% din PIB medie lunară (unde se pare că s-a stabilizat pe final de an) a depășit ușor nivelul anticipat în prognoza oficială a CNSP, de 33,88 miliarde euro.

Stabilitatea remarcabilă a monedei naționale (media anuală a fost de 4,9315 lei/euro, cu doar 0,23% peste nivelul din 2021, iar pe final s-a înregistrat chiar 4,9224 lei/euro) a dezavantajat încasările din exporturi și a ieftinit relativ mărfurile din străinătate. Totuși, la o putere de cumpărare în scădere combinată cu sezonalitatea de final de an, importurile au coborât după șapte luni sub pragul de 10 miliarde euro.

Schimburile cu țările UE au fost de 66,45 miliarde euro la export și 89,33 miliarde euro la import (72,3% din exporturi și 70,9% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 25,50 miliarde euro și importuri de 36,71 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de 22,88 miliarde euro cu statele UE şi de 11,21 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare, cam două treimi față de o treime din total.

Sectorul de mașini și echipamente de transport s-a adâncit în domeniul negativ și a încheiat anul trecut la aproape -3 miliarde euro (peste trei sferturi din acesta după mijlocul anului, erau doar -711 milioane euro la finele lunii iunie). La categoria altor mărfuri manufacturate, deficitul a ajuns la 7,6 miliarde euro și a însemnat aproape un sfert din soldul negativ al schimburilor cu exteriorul.

Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net s-a deteriorat semnificativ după ameliorarea relativă din primele 7 luni ale anului curent (-2.589 milioane euro după decembrie, de la -795 milioane euro la finele lunii iulie), în timp ce raportul dintre exporturi și importuri a coborât la doar 74%, comparativ cu 85% anterior.

Revenirea consumului de carburanți și menținerea la un nivel ridicat a prețurilor la resursele energetice au condus la un deficit sectorial de 8 miliarde euro. Principala problemă rămâne soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice (circa 13,7 miliarde euro și doar 24% grad de acoperire). Per total, segmentul petrochimic a reprezentat 63% din deficitul comercial.

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Institutul National de Statistica



România, pe locul 2 în UE la creșterea comerțului cu amănuntul în ianuarie 2024

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în ianuarie 2024 față de luna anterioară cu 17,2% pe seria brută, dar a crescut semnificativ (+3,8%) pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de detalii

Comerțul cu amănuntul, în creștere cu 1,9% pe anul 2023

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în decembrie 2023 față de luna anterioară cu 3,9% pe seria brută, dar a scăzut marginal (-0,2%) pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de detalii

Comerțul cu amănuntul, în creștere pe final de an

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în noiembrie 2023 față de luna anterioară cu 4,1 pe seria brută, dar numai 1,7% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform detalii

Comerțul cu amănuntul, stabilizat la +2% față de anul anterior

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în octombrie 2023 față de luna anterioară cu 1,3 pe seria brută, dar numai 0,9% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform detalii

 



 

Ultimele Comentarii