BANCI | Ultima Ora

Zi cruciala pentru bancile grecesti; saptamana viitoare s-ar putea anunta vanzarea Piraeus Bank catre fondul american JC Flowers, care preia si Carpatica

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-11-20 14:54

Piraeus Bank ar putea anunta saptamana viitoare preluarea sa de catre fondul american J.C. Flowers, care urmeaza sa devina actionar majoritar si la Banca Comerciala Carpatica, a anuntat astazi Nicolae Cinteza, seful supravegherii bancilor din cadrul BNR.

El a precizat ca tranzactia este conditionata de succesul bancii-mama, Piraeus Group, de a atrage capitalul privat necesar pentru recapitalizare de pe pietele internationale, ceea ce este foarte probabil, rezultatele urmand sa le aflam pe parcursul zilei de astazi.

Piraeus Bank si National Bank of Greece (NBG) nu au reusit pana acum sa atraga partea de capital privat necesar planului de recapitalizare a bancilor cu ajutorul fondului de salvare a Uniunii Europene, spre deosebire de celelalte doua mari banci, Alpha Bank si EFG Eurobank, care au atras deja capitalul privat necesar.

"Daca Piraeus si NBG nu vor gasi suficiente fonduri private, atunci vom avea o problema, pentru ca sunt convins ca Banca Centrala Europeana nu poate elibera diferenta de bani pentru recapitalizarea bancii din fondul de stabilitate, iar bancile respective risca sa intre intr-un proces de rezolutie", a precizat Cinteza, precizand ca este convins ca cele doua banci vor reusi sa atraga resursele necesare, cel putin Piraeus.

„Opinia mea este ca saptamana viitoare, marti sau miercuri, deal-ul (Piraeus-JC Flowers) va fi incheiat. Se asteapta finalul zilei de astazi, care este crucial pentru bancile grecesti. Stiti ca doua banci au reusit sa atraga resurse private, dar au mai ramas doua, una dintre ele fiind Piraeus. Ieri am discutat cu seful diviziei internationale a Piraeus Grup, cel care conduce negocierile pentru vanzarea sucursalei de la noi, care a venit in Romania, iar in timpul discutiei acesta a discutat cu presedintele grupului grecesc, care era la Londra pentru negocieri in vederea atragerii investitorilor privati. Se pare ca problema atragerii de capital este rezolvata in mare parte, cu exceptia unei sume de doar 100 de milioane de euro, din cele 1,34 miliarde euro ce trebuie sa le atraga banca de la investitorii privati. De aceea, cred ca deal-ul privind vanzarea Piraeus Bank Romania va fi anuntat saptamana viitoare”, a spus Cinteza, in cadrul seminarului EU-Cofile de la Sinaia.

„Problema este cea a riscurilor. Anul trecut va spuneam ca principalul risc care poate sa afecteze sistemul bancar este riscul extern, si din pacate am avut dreptate. Criza din Grecia nu numai ca ne-a afectat, dar a trebuit sa facem si trezorerie intre cele patru banci grecesti (furnizarea de lichiditati necesare n.r.), manifestarile restului bancilor romanesti fiind de desprindere totala de grupul bancilor grecesti. Practic acestea au fost izolate, in mod nejustificat, pentru ca declaratiile noastre au fost foarte clare: bancile grecesti nu vor fi lasate sa cada”, a adaugat seful supravegherii bancare.

El a subliniat ca bancile grecesti au fost izolate de restul bancilor, in ciuda faptului ca erau solvabile, acesta fiind si motivul pentru care au fost ajutate, in schimb, de BNR.

„Intr-un studiu facut de noi privind solvabilitatea din punct de vedere al capitalului de provenienta, solvabilitatea bancilor grecesti este extraordinar de buna: in septembrie 2015, solvabilitatea sistemului bancar este de 18,7%, in timp ce a bancilor grecesti este de 19,45%, a bancilor cu capital austriac - 18,28%, a bancilor cu capital francez – 17,15%, iar a bancilor cu capital italian – 13,34%. Deci din acest punct de vedere, grupul bancilor grecesti indeplinea toate conditiile pentru a fi sustinute de BNR”, a adaugat Cinteza.

"Am fost socat cand am vazut cine a retras banii din bancile grecesti"

Seful supravegherii BNR s-a declarat socat cand a vazut ca o institutie cu atributii de reglementare si-a retras banii dintr-o banca greceasca, in ciuda faptului ca era informata cu privire la soliditatea acesteia.

"Va aduceti aminte ca la vremea respectiva au fost declaratii al reprezentantilor BNR, inclusiv ale mele, in care am spus foarte clar ca BNR este pregatita sa sustina orice necesar de lichiditate de care ar avea nevoie bancile grecesti. Nimeni nu a luat in serios mesajul nostru, toate bancile au inchis liniile de finantare cu bancile grecesti. S-a ajuns chiar in situatia ridicola in care nu mai acceptau swap-uri, vanzarea de valuta contra lei, refuzau orice contact cu banci grecesti.

Au avut loc chiar retrageri de depozite de la bancile cu capital grecesc ale unor institutii despre care nici nu-mi trecea prin cap ca pot face asta. Efectiv am fost socat si l-am informat si pe guvernatorul BNR si pe viceguvernatorul Georgescu ca institutia are toate datele despre situatia bancilor grecesti si totusi isi retrage banii. Asta m-a si facut sa discut interdictia care ar trebui aplicata institutiei respective sa mai plaseze depozite la banci. Pentru ca, zic, eu, e o problema de concurenta neloiala in raport cu deponentii, conform legii concurentei. Daca piata e libera, trebuie sa oferi accesul tuturor la toate informatiile, mai ales ca institutia este reglementator intr-un anumit domeniu", a spus  Cinteza.

Banca Romaneasca e banca greceasca 

Nicolae Cinteza a mai precizat ca lichiditatea bancilor a fost afectata diferit in timpul crizei din Grecia din acest an. Banca Romaneasca a fost cel mai putin afectata, datorita numelui bancii.

"Norocul a fost ca n-a fost nevoie de interventia BNR, pentru ca excedentul de lichiditate a unor banci, si aici subliniez comportamentul exemplar al Alpha Bank, a fost dirijat intre cele patru banci, astfel ca s-a trecut lejer peste criza respectiva. Dar, si de data aceasta, din pacate, au pierdut cei care si-au retrase depozitele inainte de termen, pierzand dobanda, fara sa dea atentie mesajului nostru", a adaugat Cinteza.

Criza din Grecia nu e stinsa

Nicolae Cinteza considera ca inca nu s-a rezolvat criza din Grecia, iar aceasta va persista daca tara nu va fi iertata de o parte din datorii.

"Raman la parerea ca riscul extern este inca major. Problema este ca, dupa cum discutam si ieri cu reprezentantul Piraeus din Atena, problema din Gecia nu e stinsa si nu se poate stinge decat daca tara va fi iertata de o parte a datoriilor, pentru ca nu are cum sa ramburseze sume atat de mari. De aceea, problema din Grecia inca mocneste", spune Cinteza.

Vom avea probleme daca bancile din Grecia nu vor putea sa atraga suficient capital privat

Seful supravegherii din BNR avertizeaza ca vom avea probleme daca una dintre bancile-mama din Grecia nu va reusi sa atraga resursele private din piata necesare pentru recapitalizare. 

"Va fi destul de neplacut daca una din cele doua banci (Piraeus sau NBG), care trebuie sa-si majoreze capitalul din surse private, nu gaseste sursele. Eu cred ca acest lucru nu se va intampla si sunt convins ca la finele zilei de astazi vom primi vesti bune. Cel putin in privinta Piraeus, seful sau a confirmat ieri ca este in negocieri pentru gasirea unui investitor pentru diferenta aceea mica de 140 de milioane de euro, si de aceea sunt convins ca problema va fi rezolvata.

Dar, ca orice supraveghetor, pun raul inainte. Daca nu se realizeaza, atunci vom avea o problema, pentru ca sunt convins ca Banca Centrala Europeana nu poate elibera diferenta de bani pentru recapitalizarea bancii din fondul de stabilitate, iar bancile respective risca sa intre intr-un proces de rezolutie", adauga Cinteza.

Daca se intampla ceva in Grecia cu vreuna din banci, va fi jale pe aici

Problema este ca, adauga Cinteza, orice se intampla pe plan extern cu mamele bancilor din Romania, acestea vor fi afectate ca imagine, oricat de bine ar sta subsidiarele acestora.

"Sunt convins ca daca se intampla ceva in Grecia cu vreuna din banci, va fi jale pe aici. Toti se vor repezi sa-si retraga depozitele, cu toate asigurarile noastre ca le sprijinim. Pentru ca, dupa cum v-am spus, au facut asta chiar si institutii despre care nici nu-mi venea sa cred ca poate face asta. Deci raman la parerea ca orice problema apare in Grecia, oricat de bine ar sta subsidiarele din Romania, si ati vazut ca solvabilitatea lor e destul de mare, vor fi afectate.

De asta cred ca riscul extern ramane in momentul de fata ca un risc major, insa, cel putin conform aprecierile mele, ca pericol e depasit de un risc intern, care vad ca se manifesta din ce in ce mai puternic si care incepe sa puna piedici unor tranzactii pe piata locala. E vorba de riscul de reglementare legislativa.

Comentarii

Kyoru
CARPATICA
E clar. Sediile Carpatica vor fi vandute (este singura banca care are sedii proprietate in toate resedintele de judet si in Bucuresti) iar JC FLOWERS isi scoate banii imediat. SI vor face o banca frumoasa care se va numi CARPATICA sau altfel (numai PIRAEUS nu) cu personalul de la Piraeus si ligistica lor. Angajatii CARPATICA bye-bye!



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



BRD scumpeste substantial comisioanele

BRD majoreaza semnificativ comisioanele standard aferente operatiunilor derulate la ghisee si online de persoane fizice, precum transferurile, retragerile de numerar sau administrarea unui cont. Comisionul lunar pentru administrarea unui cont curent standard, in detalii

CEC Bank acorda fermierilor credite cu o parte din dobanda subventionata de stat

• CEC Bank este prima instituție bancară care a transmis solicitări către FGCR pentru obținerea acordurilor de finanțare granturi în cadrul Programului guvernamental CEC Bank susține finanțarea agriculturii românești prin acordarea detalii

Patria Bank acorda fermierilor credite pentru achizitia de produse agricole Agrii

Începând cu aceasta lună, Patria Bank oferă în parteneriat cu Agrii soluții pentru fermierii care au nevoie de finanțare pentru achiziția de inputuri agricole și obținerea unor recolte bogate și profitabile, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

Taxa de pod Fetesti (peaj) si vinieta de Ungaria (huvinieta) se pot cumpara si din aplicatia CEC Bank

• CEC Bank oferă totodată clienților săi posibilitatea să își actualizeze adresa de e-mail folosită în relația cu banca, direct din CEC app  CEC Bank oferă clienților săi, începând din această lună, posibilitatea detalii

 



 

Ultimele Comentarii