BANCI | Profil

Visa CodeSure isi consolideaza pozitia drept card comercial de plata cu afisaj prevazut cu cea mai avansata tehnologie in cadrul CARTES & IDentification 2010 prin adaugarea functiei contactless

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2010-12-13 10:40

Visa Europe, principalul sistem de plată din Europa, şi partenerul său tehnologic Emue Technologies au anunţat disponibilitatea comercială a unei versiuni a soluţiei sale integrate de card şi autentificare Visa CodeSure prevăzute cu funcţia de plăţi contactless. În plus, Visa Europe scoate în evidenţă caracteristici esenţiale ale produsului care oferă membrilor o soluţie completă de autentificare şi plată.

Adăugarea tehnologiei de plată contactless pe cardul care foloseşte şi o tastatură PIN integrată pentru generarea codului unic de autentificare a tranzacţiilor realizate fără prezenţa fizică a cardului oferă consumatorilor siguranţă şi confort. Adaptat utilizării în mii de magazine retail europene care acceptă plăţile contactless, clienţii trebuie doar să atingă cu cardul un dispozitiv de citire fără fir pentru a efectua plăţi de mică valoare, pentru articole de uz zilnic, la punctele de vânzare, fără a fi necesară introducerea unui cod PIN*.

Visa CodeSure permite băncilor să depăşească etapa de autentificare cu doi factori şi să treacă la o soluţie completă cu canale multiple care garantează protecţia clienţilor lor în cazul tranzacţiilor efectuate fără prezentarea cardului, inclusiv în comerţul electronic, serviciile bancare prin telefon şi internet. Uşurinţa de utilizare este o altă caracteristică importantă, cardul fiind prevăzut cu un afişaj alfanumeric sigur, format din 8 caractere, care transmite mesaje intuitive clienţilor în timpul procesului de autentificare, precum şi cu o tastatură cu douăsprezece butoane care permite accesul la maxim zece moduri diferite de autentificare.


Cardul Visa CodeSure a primit foarte rapid acceptul pieţei, prima lansare comercială din lume fiind anunţată de Cornèr Bank (Elveţia) în luna noiembrie a anului 2010. Înainte de această lansare s-au realizat teste cu o gamă largă de participanţi, printre care BarclayCard, Yapi Kredi (Turcia), IW Bank (Italia) CAL Bank (Israel) şi DKB (Germania).

Sandra Alzetta, Director pe Inovaţii la Visa Europe, a declarat: „Visa CodeSure se dovedeşte a fi o tehnologie extrem de interesantă pentru industria bancară. Dat fiind că autentificarea consumatorilor este unul dintre obiectivele strategice, adăugarea funcţionalităţii de plăţi contactless la cardul Visa CodeSure oferă flexibilitate şi confort la efectuarea plăţilor de mică valoare într-un sistem de autentificare inovator, fără folosirea cardului.”

Brendan McKeegan, CEO al Emue Technologies, a declarat: „Am colaborat cu Visa Europe în cadrul mai multor proiecte pilot pentru a înţelege factorii care vor duce la îmbunătăţirea experienţei clienţilor care folosesc Visa CodeSure. Activarea plăţilor contactless ca serviciu suplimentar pentru carduri a fost considerată drept o îmbunătăţire pertinentă prin intermediul acestui proces, iar adăugarea funcţionalităţii ca opţiune pentru dispozitiv oferă şi mai multă valoare băncilor emitente şi clienţilor acestora.”

Visa CodeSure foloseşte tehnologia specială de Autentificare Reciprocă de la Emue. Aceasta permite posesorilor de card să aibă garanţia că folosesc propria bancă datorită codului unic „de apel al autentificării”. Posesorii de card vor putea confirma numai codul de apel corect, ceea ce le va permite să introducă pe card codul PIN şi să furnizeze băncii codul unic. Astfel, ambele părţi sunt identificate în siguranţă. Folosirea acestei funcţionalităţi îşi va dovedi eficienţa în lupta împotriva fraudei şi phishing-ului on-line, precum şi a tehnologiei sociale pe bază de telefon, un aspect îngrijorător pentru industrie.

Cardul Visa CodeSure integrează şi alte noutăţi tehnologice, printre care Semnarea Tranzacţiilor (Transaction Signing), adică posibilitatea de a „Semna” în siguranţă pentru valoarea unui transfer bancar on-line de la o parte către cealaltă cu detaliile de cont ale Beneficiarului şi/sau valoarea tranzacţiei, precum şi capacitatea de a păstra datele de referinţă care permit posesorului de card să îşi autentifice identitatea către mai mulţi furnizori de servicii, cum ar fi o bancă şi un serviciu public sau o reţea corporativă. Un aspect important: codul PIN al posesorului cardului nu este stocat pe card, eliminându-se astfel riscul de a intra în posesia unui infractor care acţionează fraudulos prin furtul cardului clientului, îmbunătăţindu-se în acelaşi timp flexibilitatea acţiunii de schimbare şi manipulare a codurilor PIN.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Cum poti primi dobanda pentru restul economisit la platile cu BT Pay

250.000 de persoane care folosesc BT Pay economisesc prin opțiunea Round Up din aplicație. 8 din 10 persoane care au conturi de economii la Banca Transilvania folosesc inclusiv Round Up, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Cu peste 12.000 de detalii

ING Bank majoreaza comisioanele pentru retrageri de numerar si plati la jocuri de noroc

ING Bank majoreaza, din 14 iunie 2024, comisioanele pentru retragerile de numerar de la bancomate, cele pentru cresterea limitelor zilnice, precum si pentru platile destinate jocurilor de noroc. Clientii ING Bank care retrag bani de la bancomatele bancii vor fi detalii

Banca Transilvania pregateste o noua premiera in relatia cu clientii, cu ajutorul noilor tehnologii

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România și din sud-estul Europei, colaborează cu Evam, care oferă platforma de top MarTech, pentru a crea experiențe în timp real, pe toate canalele, pentru clienții săi, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Este o detalii

Cont cu comisioane reduse pentru femeile de afaceri, la Patria Bank

Patria Bank lansează “Pachetul Patria pentru Femeile Antreprenor”, un pachet care include o serie de avantaje financiare personalizate pentru a sprijini afacerile conduse de femeile din România, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

 



 

Ultimele Comentarii