Cei mai mulţi investitori s-a orientat în acest an către investiţii străine în sectoarele de servicii şi construcţii, deşi singurul sector care s-a descurcat mai bine a fost industria, a declarat economistul şef al BNR Valentin Lazea, citat de Bursa.rnrn Domnia sa este de părere că una din cauzele deficitului bugetar în creştere, în ţara noastră o reprezintă structura investiţiilor străine.rnrn “La noi au fost investiţii în sectoare care nu au făcut profit deşi industria este singura care s-a descurcat mai bine, iar aici s-au făcut mai puţine investiţii comparativ cu anul 2009”, a declarat Valentin Lazea.rnrn Domnia sa a dăugat că Guvernul poate influenţa tipul de investiţiei străină pe care vrea să o atragă (Dacă Guvernul vrea să atragă mai multe investiţii străine directe în industrie atunci trebuie să flexibilizeze piaţa muncii), a mai spus economistul şef al BNR.rn În plus, deprecierea cursului valutar influenţează în sens pozitiv investiţiile, iar o apreciere ar conduce investitorii către sectorul serviciilor, a mai spus domnul Lazea.
Nu există comentarii pentru această știre.
La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii
ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare. Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii
Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii
Consiliul Concurenței a permis băncilor accesul la minuta ședinței de deliberare din cadrul investigației ROBOR, aceasta fiind doar una din numeroasele etape care urmează să fie parcurse în cadrul procedurii,... detalii
Șeful Băncii Transilvania contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am acționat corect și legal
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb - de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru
Revolut ne momește cu 0 comisioane pentru investiții. Este aceasta o practică neloială prin informații înșelătoare? ANPC, ASF și Consiliul Concurenței spun că nu e treaba lor
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon
Băncile își exprimă convingerea că nu vor fi amendate de Consiliul Concurenței privind ROBOR
Roborul, greu de înțeles, educația financiară, greu de scris