UniCredit vrea sa finanteze proiecte de energie regenerabila in Romania

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-05-16 10:11 Ultima actualizare: 2009-05-16 10:11

Grupul UniCredit şi subsidiara sa din România, UniCredit Ţiriac Bank, sunt interesate să finanţeze proiecte de energie regenerabilă în România, în special în domeniul hidroenergiei şi energiei eoliene, a declarat, vineri, vicepreşedintele UniCredit Bank Austria, Daniel Kockisch.rnrn”Banca este interesată să finanţeze proiecte în energie regenerabilă, în România, mai ales în hidro, centrale fotovoltaice şi ferme eoliene. În prezent, discutăm cu cei mai importanţi dezvoltatori, pentru a le acorda credite în vederea realizării de astfel de investiţii. Chiar şi acum, în perioadă de criză, suntem dispuşi să finanţăm”, a spus Kockisch.rnrnCea mai mare problemă cu care se confruntă investitorii în acest domeniu o reprezintă normele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care acordă licenţele în sectorul energetic, a mai spus vicepreşedintele UniCredit Bank Austria.rnrn”Normele ANRE sunt principala problemă a investitorilor în energia eoliană, întrucât autoritatea acordă licenţa de funcţionare abia când proiectul este realizat. Iar dezvoltatorul se teme că a investitit, fără a avea siguranţa că va primi licenţa de funcţionare”, a adăugat Kockisch.rnrnReprezentanţii băncii mai spun că nu se confruntă cu astfel de probleme în alte ţări, precum Bulgaria.rnrnGrupul italian UniCredit deţine 50,55% din capitalul UniCredit Ţiriac Bank, care este administrată de UniCredit Bank Austria.rnrnUniCredit Group are peste 10.000 subsidiare în 50 de ţări. În România, UniCredit Ţiriac Bank are peste 240 sucursale şi peste 3.000 angajaţi.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Povara ratelor la credite determină mai mulți români să ceară ajutorul CSALB

Creșterea prețurilor și scăderea creșterii economice au determinat majorarea cu 40% a celor cu credite la bănci sau IFN-uri care au apelat la CSALB pentru a-și ușura povara ratelor. Un... detalii

BT România ETF a generat un profit de peste 20%

BT România ETF (BVB: BTBETRETF) a ajuns la peste 300 de milioane de lei valoarea activului și a depășit numărul de 12.500 de investitori, ceea ce confirmă interesul în creștere... detalii

ING selectează ONG-urile pentru donații prin aplicația Home Bank

ONG-urile sunt invitate să aplice pentru unul dintre cele 20 de locuri disponibile în platforma de donații din Home'Bank. Din 2023 până în prezent, prin Donations Hub au fost mobilizate... detalii

Plățile Ropay pe site-ul Dedeman, mai avantajoase decât cu cardul

Cumpărăturile pe site-ul Dedeman pot fi plătite prin Ropay, direct din aplicațiile a șapte bănci, o alternativă mai avantajoasă decât plata cu cardul. Astfel, cei care fac plata nu mai... detalii