BANCI | Profil

UniCredit Tiriac Bank a lansat solutii de finantare pentru proiectele care beneficiaza de fonduri europene nerambursabile

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-06-16 17:03

UniCredit Ţiriac Bank a lansat o gamă completă de soluţii de finanţare dedicate proiectelor care beneficiază de fonduri europene nerambursabile. Produsele vor contribui la absorbţia fondurilor structurale atât de către mediul public, cât şi de către cel privat.

Banca pune la dispoziţia beneficiarilor scrisoarea de garanţie bancară pentru avans, creditul punte, creditul de investiţii şi facilitatea pe termen scurt.

În prima etapă de implementare, clienţii băncii vor putea accesa fonduri europene prin măsurile 121, 123, 312, 313 din Programul Naţional care sprijină investiţiile în Agricultură şi Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru intervalul 2007-2013.

Printre proiectele care pot beneficia în prezent de finanţare nerambursabilă se numără modernizarea fermelor agricole (vegetale şi zootehnice), cele încadrate în industria de procesare agro-alimentară şi în industria uşoară, activităţile meşteşugăreşti, serviciile pentru populaţia rurală, sprijinirea turismului rural etc. Programul este finanţat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din fonduri de la bugetul de stat.

„Pătrunderea în zona instrumentelor structurale constituie pentru bancă o oportunitate de a contribui la absorbţia fondurilor europene, obiectiv prioritar la nivel naţional”, a declarat Răsvan Radu, Preşedinte Executiv al UniCredit Ţiriac Bank.”Până la sfârşitul anului vom introduce produse dedicate proiectelor care se încadrează în Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, ce sprijină şi îmbunătăţirea eficienţei energetice, inclusiv producerea de energie regenerabilă.”
Scrisoarea de garanţie bancară este necesară încasării avansului de la autorităţi. Valoarea scrisorii poate acoperi 100% sau 110 % din avans, în funcţie de Programul Operaţional în care se încadrează proiectul.

Durata maximă de implementare a unui proiect este de 24 sau 36 de luni, în funcţie de Program, Măsură, Domeniu Major de Intervenţie, Operaţiune şi specificul proiectului. Astfel, creditul punte asigură necesarul de finanţare până la momentul încasării sumelor nerambursabile şi acoperă până la 100% din finanţarea nerambursabilă. În vederea rambursării creditului punte, UniCredit Ţiriac Bank poate acorda, în funcţie de proiect, o perioadă de graţie de până la 120 de zile după finalizarea acestuia.

Din costul total al unui proiect, clientul beneficiar trebuie să acopere integral co-finanţarea cheltuielilor eligibile, precum şi cheltuielile neeligibile . Creditul pentru investiţii se poate acorda de sine stătător sau concomitent cu creditul punte şi vizează co-finanţarea cheltuielilor eligibile, procentul de co-finanţare putând ajunge până la 75% din respectivele cheltuieli.

Facilitatea pe termen scurt asigură, alături de celelalte soluţii de finanţare, sursele de disponibilităţi băneşti necesare pentru achiziţiile din proiect, îndeosebi pentru plata TVA, taxă considerată cheltuială neeligibilă.

UniCredit Ţiriac Bank pune la dispoziţia clienţilor săi şi produse de trezorerie destinate acoperirii riscului valutar rezultat din diferenţele de curs de schimb care apar în diferite momente de implementare a proiectului.

Banca poate prelua solicitări de co-finanţare a proiectelor care beneficiază de fonduri nerambursabile atât înainte de depunerea proiectului, pentru a identifica produsele bancare optime şi pentru a elabora o structură particularizată de finanţare ce poate fi folosită în estimarea fluxului de numerar din documentaţia proiectului, cât şi după aprobarea proiectului şi semnarea contractului cu autorităţile, pentru a stabili o structură actualizată de finanţare pe perioada implementării.

La nivelul Uniunii Europene, perioada de programare 2007 – 2013 prevede, prin intermediul instrumentelor structurale, un sprijin comunitar total pentru România de aproximativ 27,5 miliarde de euro. Instrumentele structurale sunt reprezentate de cinci fonduri europene: FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională), FSE (Fondul Social European), FC (Fondul de Coeziune), FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) şi FEP (Fondul European pentru Pescuit). La aceste sume, se vor adăuga încă aproximativ 6 miliarde de euro din bugetul naţional.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



ING Bank majoreaza comisioanele pentru retrageri de numerar si plati la jocuri de noroc

ING Bank majoreaza, din 14 iunie 2024, comisioanele pentru retragerile de numerar de la bancomate, cele pentru cresterea limitelor zilnice, precum si pentru platile destinate jocurilor de noroc. Clientii ING Bank care retrag bani de la bancomatele bancii vor fi detalii

Banca Transilvania pregateste o noua premiera in relatia cu clientii, cu ajutorul noilor tehnologii

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România È™i din sud-estul Europei, colaborează cu Evam, care oferă platforma de top MarTech, pentru a crea experienÈ›e în timp real, pe toate canalele, pentru clienÈ›ii săi, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Este o detalii

Cont cu comisioane reduse pentru femeile de afaceri, la Patria Bank

Patria Bank lansează “Pachetul Patria pentru Femeile Antreprenor”, un pachet care include o serie de avantaje financiare personalizate pentru a sprijini afacerile conduse de femeile din România, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

Un cont bancar poate fi folosit in comun de 4 persoane

ING Bank anunta ca titularii de conturi pot sa permita altor trei persoane sa gestioneaze in comun banii, din aplicatia Home Bank. Persoanele imputernicite pot sa-si comande carduri fizice sau virtuale, sa faca plati sau detalii

 



 

Ultimele Comentarii