TRANSFOND a devenit furnizor autorizat de servicii de arhivare electronică e-Arhiv@ în conformitate cu prevederile legii 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică. Autorizările şi acreditările necesare au fost obţinute în baza ordinelor Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, nr. 521 şi 522 din 8 iulie 2009.rnrnPrincipalele funcţionalităţi ale serviciului e-Arhiv@ constau în arhivarea electronică automată, arhivarea electronică manuală, arhivarea personalizată a documentelor electronice, stocarea, căutarea şi regăsirea email-urilor din sistemul de poştă electronică securizată. Trebuie precizat că simpla stocare a documentelor electronice nu reprezintă arhivare în conformitate cu prevederile legii.rnrnPrin oferirea e-Arhiv@, TRANSFOND asigură degrevarea clienţilor acestui serviciu de obligaţiile de îndeplinire a cerinţelor juridice şi tehnologice de acreditare ca administrator de arhivă electronică şi de autorizare a centrului de date pentru găzduire de arhive, precum şi de costurile ridicate de investiţii şi operare aferente implementării pe cont propriu a unei soluţii de arhivare electronică potrivit legii.rnrnLansarea acestui serviciu vine să sublinieze, o dată în plus, capacitatea creativă a TRANSFOND, demonstrată şi la implementarea sistemului electronic de plăţi interbancare. Venim către clienţii noştri cu o soluţie la cheie, de calitate deosebită, care îi va ajuta sa facă economii de costuri, într-un an extrem de complicat sub acest aspect Emil Ghizari, Director General TRANSFOND.rnrnPlatforma tehnică ce a stat la baza dezvoltării acestui serviciu a fost furnizată de către IBM, la fel ca şi în cazul Sistemului Electronic de Plăţi, colaborarea cu această firmă de prestigiu mondial, derulându-se la un înalt standard calitativ în beneficiul clienţilor noştri.rnrnServiciul e-Arhiv@ respectă în totalitate cerinţele legii 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, precum şi cele ale legii 16/1996 privind arhivele naţionale. Totodată, serviciul e-Arhiv@ îndeplineşte şi cerinţele prevăzute de legea 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, TRANSFOND fiind înregistrată în registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal sub numărul 1611.rnrnNivelul de securitate al accesului la e-Arhiv@ este extrem de ridicat, similar cu cel existent în prezent pentru sistemul electronic de plăţi interbancare. Autenticitatea, integritatea şi disponibilitatea datelor sunt asigurate pe toată durata de păstrare în arhivă, prin utilizarea unei structuri de tip PKI, iar operaţiunile efectuate de utilizatori în sistem sunt jurnalizate permanent. Disponibilitatea continuă a informaţiilor este asigurată şi prin centrul de recuperare în caz de dezastru, care asigură inclusiv preluarea operaţiunilor de consultare a arhivei electronice în cazul unui dezastru la sediul principal de procesare.rnrnDESPRE TRANSFOND:rnrnTRANSFOND este operator al Sistemului Electronic de Plăţi: administrator şi operator al sistemului SENT (casa automată de compensare), administrator tehnic şi operator al sistemului ReGIS (sistemul de decontare pe bază brută în timp real), conform mandatului acordat de către Banca Naţională a României, operator tehnic al sistemului SaFIR (sistemul de depozitare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat).rnrnFondată în anul 2000, TRANSFOND este o companie privată, aparţinând comunităţii bancare autohtone. TRANSFOND face parte din comitetul de coordonare SEPA (Single Euro Payment Area) organizaţia naţională de monitorizare a procesului de implementare şi migrare SEPA. Totodată, TRANSFOND a demarat proiectul de modernizare a SEP, ce va fi implementat în 2 etape: în prima etapă, vor fi aplicate principiile SEPA pentru plăţile în lei, urmând ca, în cea de a doua fază de dezvoltare, să fie realizat un sistem de plăţi interbancare în EURO complet compatibil SEPA, oferind astfel un sprijin sectorului bancar în vederea pregătirii adoptării euro.rnÎncepând cu anul 2005, odată cu intrarea în funcţiune a Sistemului Electronic de Plăţi, TRANSFOND a asigurat compensarea şi decontarea electronică a plăţilor fără numerar de mică valoare interbancare – ordine de plată şi instrucţiuni de debit direct- prin sistemul SENT. În anul 2008, TRANSFOND a definitivat automatizarea plăţilor interbancare din România prin lansarea în producţie a modulului de procesare a instrumentelor de debit.rnTRANSFOND este certificată ISO 9001:2008.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
„Ce este asta? De la un credit de 1.200 de lei, ajung la 2.400 de lei în 3 luni? „Unde se aplică Legea 243/2024 privind plafonarea dobânzilor la IFN-uri?”, întreabă,... detalii
Când îi dai încă un credit unui om care are deja alte opt împrumuturi, dintre care șase la IFN-uri, pentru care trebuie să plătească în fiecare lună aproape tot salariul,... detalii
Un cititor ne-a povestit cum a investit mii de lei în criptomonede, timp de peste un an, într-o platformă falsă, pentru înșelătorii. Frauda a fost ticluită atât de bine de... detalii
Băncile și IFN-urile vor fi obligate prin lege să-i ajute pe cei care nu-și pot achita ratele la creditele de consum, înainte de a-i executa silit. Aceasta este una dintre... detalii
Care sunt valorile Raiffeisen față de seniori? Sau vrea să se lipsească de ei?
BRD își taxează clienții cu 25 de lei pentru o plată Ropay? (Actualizat cu răspunsul băncii)
Ferratum își ascunde dobânda mare în reclama la credite
Plățile și transferurile bancare au devenit instant și gratuite la mai toate băncile
Creditele de la IFN-uri m-au îngropat
O dobândă e la raft și alta la casă
Ce tipuri de plăți și transferuri Ropay instant și fără comision oferă băncile
Dobânda la credite afișată de BRD poate fi de trei ori mai mare
Clienții băncilor suportă marea majoritate a pierderilor din fraude
Inginerie financiară pentru a fenta legea plafonării dobânzilor la creditele IFN